|

Avem si medici de familie sãraci, dar modesti (foto)

Ascensiunea francului elvetian a lovit si medicina vasluianã

LA DATORIE…Centrul de permanentã de la Vutcani este un spital în miniaturã. Dotat cu toate cele necesare, centrul te întâmpinã, încã de la intrare, cu mirosul specific unitãtilor spitalicesti, spre deosebire de alte centre în care ori mirosul de mâncare, ori cel de tigarã predominã încãperea. Îl gãsim pe medicul Munteanu Emil Ovidiu la datorie, împreunã cu asistenta sa, Munteanu Mirela. “Dacã veneati cu câteva minute mai devreme, prindeati cazul de urgentã pe care tocmai l-am trimis la spital, la Vaslui.” Aflând cã suntem de la presã, ne primeste cu o oarecare reticentã, care dispare însã odatã cu trecerea timpului.

Pe un drum pe care nici cu cãruta nu-i recomandat sã mergi, am ajuns asearã, în jurul orei 19:00, la Centrul de permanentã de la Vutcani. Este, de departe, cel mai bine îngrijit centru de permanentã pe care l-am vizitat pânã acum. Cu sonerie la intrare, gresie si faiantã în toate camerele, geamuri si usi de termopan, medicul de gardã, Munteanu Ovidiu, ne spune cã tot ce se vede, s-a cumpãrat din banii celor sase doctori care fac de gardã acolo. “Am vãzut la televizor si în ziare o campanie foarte puternicã de denigrare a medicilor de familie pe care nu o gãsesc corectã. Se spune cã medicii de familie au vile, dorm si consumã alcool în timpul serviciului. Îmi pare rãu cã nu ati venit cu câteva minute mai devreme sã vedeti cazul de urgentã pe care tocmai l-am trimis la spital, la Vaslui. A venit o bãtrânã cu o plagã tãiatã si cu crizã de hipertensiune arterialã, cãreia i-am acordat ajutorul, însã starea ei de sãnãtate a necesitat transportul la spital. Avem o camerã de urgentã dotatã cu toate cele necesare, avem tot ce ne trebuie pentru a face fatã chiar si cazurilor mai complicate, totul achizitionat cu banii medicilor care fac de gardã aici”, a declarat dr. Munteanu Ovidiu. Cheltuielile cu achizitionarea de aparate si medicamente nu sunt singurele la care medicii sunt supusi. “Tot noi plãtim si lemnele cu care încãlzim centrul, tot noi plãtim si oamenii care le taie, utilitãtile. Lumea vede câti bani deconteazã un medic de familie de la CJAS si crede cã toti îi revin lui. Nu e asa”, ne-a spus asistenta doctorului. “Vã spun sincer cã au fost luni în care nu am rãmas cu nimic, cu nici mãcar un leu, si credeti-mã, nu sunt singurul. Toti banii pe care CJAS îi deconteazã, intrã prin bancã. Existã o evidentã a acestor sume. La fiecare cinci luni, avem control fiscal. Nu e chiar cum se dã la televizor, cã medicii trãiesc în lux”, a fost completat dr. Munteanu.

“În România, trebuie sã fii ori prost, ori sã nu stii la ce te bagi când alegi sã practici aceastã meserie”

În opinia lui Munteanu Ovidiu, medicina nu este o meserie care sã renteze în România. “De exemplu, în Elvetia, o asistentã câstigã aproximativ 4.500 de franci, iar un medic poate avea un salariu si de 7.000 de franci. Iar conditiile de acolo nu se comparã cu ce avem noi aici. Acum ceva timp în urmã, am avut o bãtrânã cãzutã în fata scolii. Pânã la sosirea ambulantei, apropiatii acesteia ne-au chemat pe noi, medicii de la centru. 40 de minute i-am fãcut resuscitare bãtrânei, sub ochii familiei. Nu vã spun cât de neplãcut e sã simti cum un om îsi pierde semnele vitale, apropiatii sã-ti stea în spate si sã-ti vorbeascã urât, iar a doua zi sã mai vezi la televizor si cã, de fapt, viata ta e una roz, lipsitã de griji. Nu e deloc asa ! Ne confruntãm cu probleme uriase, dar pe care numai noi le stim. Avem paciente care la 23-24 de ani au deja câte sase-sapte copii, avem oameni fãrã carte care nu vor sub niciun chip sã colaboreze cu noi. Am avut pe cineva care, putin si sub influenta alcoolului, a intrat în centru, si l-a acuzat pe un coleg de-al nostru cã i-a furat sângele. A fãcut tãrãboi mare. Cazuri si cazuri pe care trebuie sã le facem fatã. În cazul pacientului de azi, SMURD-ul a venit la mai bine de o orã dupã solicitarea noastrã, asta si din cauza drumurilor, care aratã ca dupã bombardament”, ne-a mai declarat dr. Munteanu.

Francul elvetian face ravagii si în rândul medicilor vasluieni

În anul 2014, medicul de familie, Munteanu Ovidiu a decontat de la CJAS suma de 124.898 lei. De pe urma gãrzilor fãcute la Centrul de permanentã Vutcani, i-au mai fost decontati alti 30.436 lei. Însumând cele douã deconturi, medicul se plaseazã în partea de jos a clasamentului celor mai multi bani încasati de la Casã. “N-am vilã ca a lui Videanu, am un apartament pe care l-am cumpãrat prin credit bancar si pe care, pe o perioadã de 35 de ani, trebuie sã-l plãtesc în franci elvetieni. Doar varianta acestei monede mi-a lãsat-o banca atunci când a venit vorba sã fac un împrumut. Numai cã atunci francul era doar 1,8 lei iar acum e cât e”.