|

Aventura unei vasluience cu motocicleta, pe continentul negru

CÃLÃTORIE… Elena Axinte, o tânãrã din Vaslui, care locuieste de zece ani în Italia, la Milano, si-a vãzut visul cu ochii si a pornit într-o excursie de patru luni prin sapte tãri africane: Maroc, Mauritania, Senegal, Coasta de Fildes, Guinea Conakry, Burkina Faso si Mali. Nu cu masina, ci cu o motocicletã înregistratã în orasul natal. A purtat steagul României pe tot parcursul aventurii ei, le-a vorbit tuturor despre români si italieni si a trãit clipe memorabile în casele localnicilor. Ce a vãzut acolo, i-a amintit de copilãrie, de mama din Vaslui si de turtitele pe care le fãcea adesea. Mai multe despre cum a apãrut ideea acestei cãlãtorii, ce a vãzut acolo si ce sentimente au încercat-o, cititi în rândurile urmãtoare.

În Italia, Elena este actritã si psiholog, lucreazã cu grupuri de copii si imigranti africani în proiecte de integrare. Din povesti, s-a îndrãgostit de Africa. Curioasã, si mai ales dornicã de aventurã, si-a luat motocicleta si a plecat într-o cãlãtorie pe continentul negru. A plecat din Genova spre Maroc si ajunsã acolo si-a fãcut si primul prieten din cãlãtorie. “Eram în Maroc, mergeam spre Casablanca. Mi-a zis cã face parte dintr-un grup de motociclisti, doar cã el pleca în vacantã în momentul acela si mi-a dat contactele motociclistilor din Casablanca. Eu în Milano lucrez cu un grup de imigranti africani si mi-au dat contactele familiilor lor. A fost o chestie magicã ce s-a întâmplat acolo, pentru cã m-au asteptat cu o bucurie si cu un sentiment de recunostintã atât de puternic”, povesteste tânãra. Pe tot parcursul cãlãtoriei, nu a folosit hotelul si nici cortul, pentru cã peste tot a întâlnit oameni ospitalieri. A mers din casã în casã, a stat de vorbã cu localnicii, le-a aflat obiceiurile si s-a bucurat de orice moment. Multe lucruri, însã, i-au adus aminte si de orasul ei natal, Vaslui. “Mi-a fost usor sã mã integrez printre ei. Foarte multe asemãnãri. Vãzând conditiile în care trãiesc ei, eu mi-am retrãit oarecum copilãria, felul în care una din numeroasele mame gãtea pentru toatã familia si fãcea acele turtite, mi-au reamintit de mama mea de la Vaslui, care si ea fãcea turtite. Foarte multe lucruri mi-au adus aminte de România”, spune Elena.

“În Sahara occidentalã, politia m-a ajutat sã gãsesc combustibil”

Un sprijin foarte important pe care l-a primit tânãra în cãlãtorie a venit din partea departamentului de justitie. “Toti au fost fanstastici: militari, politisti, jandarmi, <douaniers> (ofiteri de comandã). Întotdeauna disponibili, amabili si cu un respect enorm. Nimeni nu a încercat vreodatã sã mã trateze pe mine incorect. N-a trebuit niciodatã sã pun un ban în buzunarul nimãnui, n-am fãcut niciodatã un “dar” si nimeni nu a îndrãznit sã întrebe ce nu a fost de fapt. Întotdeauna m-au fãcut sã mã simt în sigurantã si de multe ori au fost deja informati despre prezenta mea pe teritoriu, pentru cã imediat ce am intrat într-o tarã sau o regiune nouã, seful politiei regionale sau seful Jandarmeriei i-a informat pe ceilalti de prezenta mea în întreaga zonã. Prima lor prioritate a fost întotdeauna sã mã ajute si sã se asigure cã traversez în sigurantã tara lor. În Sahara occidentalã, politia m-a ajutat sã gãsesc combustibil, în Mauritania, aproape cã am bãut combustibil, împreunã cu jandarmul care m-a ajutat sã-l scot din rezervor. La frontiera din Mauritania, unul dintre ofiterii de la comandã mi-a oferit sandwich-ul lui la micul dejun. În Senegal, la granita cu Mauritania, au simplificat formalitãtile si m-au aplaudat când am reusit sã-mi pun motocicleta pe feribot pentru a trece granita. În Guineea am avut norocul de a fi prezentatã unui prieten care este militar. Multumitã lui, am fost gãzduitã în întreaga tarã de cãtre familiile militarilor. În Coasta de Fildes am dormit în casa unui sef de politie pentru cã i-am acceptat sfatul de a nu continua sã conduc noaptea. Ofiterul din Man mi-a oferit taxa pe drumul national pentru întreaga mea cãlãtorie pe Coasta de Fildes. În Burkina Faso, la Bobo-Dioulasso, am fost gãzduit de un mare motociclist care este, de asemenea, unul dintre cei mai mari lideri ai Jandarmeriei. Superiorul sãu, un tânãr comandant a vrut sã mã întâlneascã în persoanã si cred cã l-am convins sã-si cumpere prima bicicletã. În Mali, un jandarm mi-a oferit cartela sim, altii mi-au oferit masa de prânz. Acestea sunt doar câteva episoade printre multe altele, pe care le-am trãit cu fortele de aplicare a legii africane. De multe ori, un “coleg” îmi spunea cã din cauza comportamentului meu trebuia sã fi fost unul dintre ei. În schimb, eu le-am dat tuturor un mare respect, mult râs, povestile mele despre viatã, mult timp, si prietenia mea”, a povestit Elena.