|

Bacalaureat 2012: Eminescu i-a luat prin suprindere pe absolventii de clasa a XII-a

Au zis ca o sa fie “O scrisoare pierduta”, pentru ca, vorba lor, “e an Caragiale, si e si an electoral”. S-au mai gindit ca o sa fie poezie, dar se asteptau la Bacovia. Au mai sperat sa fie “Morometii”, ca l-au invatat si e “usor de comentat”. Dar n-a fost sa fie nici asta. Luni, 2 iulie, la proba scrisa de limba si literatura româna din prima sesiune a Examenului National de Bacalaureat, candidatii au dat, surprinsi, nas in an cu Eminescu. La subiectul al treilea, de literatura, absolventii de liceu au avut de redactat un eseu de doua – trei pagini (600 – 900 de cuvinte), in care sa prezinte tema si viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, apartinind lui Mihai Eminescu. Cei mai multi au ales spre analiza “Luceafarul”, insa optiunile lor au inclus si texte precum “Dorinta” sau “Floare albastra”. “Unu si doi au fost acceptabile, dar la trei… foarte putina lume se astepta sa dea Eminescu. M-asteptam la poezie, ca asa a fost si modelul postat de minister (Ministerul Educatiei, n.red.), dar nu la Eminescu. O sa fie note naspa anul asta la româna, o sa vedeti. Mai jos de PTTR (Colegiul Tehnic de Comunicatii «N. V.Karpen», n.red.), foarte putini o sa fie declarati admisi. Cei mai multi dintre noi nu sintem in stare nici macar sa citim o poezie, darmite s-o comentam”, a declarat Apetrei Vasile Iulian, absolvent al Colegiului National “Gheorghe Vranceanu”, din Bacau. “Nu ne asteptam la asa ceva, la Eminescu. Am crezut ca o sa fie poate «O scrisoare pierduta», ca e an Caragiale. Sper sa iau macar un 6.00″, a declarat Denisa Cernat, absolventa a Colegiului Economic “Ion Ghica”, din Bacau. “Speram ori roman, ori Caragiale, ca e anul Caragiale. Dar ma astept la un 7.00″, a spus si colega sa, Gabriela Balaban. La subiectul I, candidatii au avut de raspuns la mai multe cerinte de gramatica si vocabular, pornind de la un fragment din “Craii de Curtea – Veche”, de Mateiu I.Caragiale, iar la subiectul al II-lea li s-a cerut sa scrie un text argumentativ, de 15 – 30 de rinduri (150 – 300 de cuvinte), despre calitatile umane, pornind de la ideile sugerate de afirmatia lui Lucian Blaga: “Nu e de ajuns sa ai mari calitati, trebuie sa stii cum sa le folosesti cu rost”. In judetul Bacau, urmatoarea proba de Bacalaureat va fi miercuri, 4 iulie, cind candidatii vor dea examen scris la disciplina obligatorie a profilului. In alte judetene, insa, si data de 3 iulie este zi de examen, pentru candidatii care s-au inscris pentru proba scrisa la limba si literatura materna.

www.ziaruldebacau.ro