|

Bacăul, orașul cu cele mai multe picturi murale care purifică aerul din Europa

Bacăul a devenit orașul cu cele mai multe picturi murale care purifică aerul din Europa, după ce, în doar 2 luni, 10 lucrări de artă murală au fost realizate cu vopsea Airlite. Această vopsea specială transformă substanțele poluante din aer, precum oxizii de azot și de sulf, în nitrați și nitriți inofensivi, care sunt depozitați pe suprafața vopsită, până când sunt eliminați de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.

În total, peste 700 de mp, având capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de copaci maturi de 700 de mp, au fost pictați în cadrul proiectului ZidART, realizat de  Asociația „Ingenious Drama”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău.  Proiectul ZidART este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.

10 lucrări, 9 artiști, 3 școli, o grădiniță, un liceu, 2 asociații și 2 blocuri au avut un impact pozitiv asupra întregului oraș, generând un val de reacții pe care Bacăul nu l-a mai întâlnit în istoria lui recentă.

Obie Platon, “Intuiția” – prima pictură murală de mari dimensiuni, dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere și trandusă în limbaj Braille. Lucrarea se întinde pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați și are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de copaci de 250 de metri pătrați. Pentru realizarea ei s-a folosit o vopsea specială care elimină substanțele poluante din aer, reduce costurile și consumul de energie ale aparatelor de aer condiționat și reduce emisiile gazelor cu efect de seră, care cauzează schimbările climatice.

Un alt aspect inovator adus de acest proiect, constă în mesajul social al lucrărilor realizate. Majoritatea sunt centrate pe transmiterea unui mesaj de solidaritate cu grupurile vulnerabile din România și aduc în viața culturală citadină problemele întâmpinate de persoanele cu dizabilități, adolescentele însărcinate și minoritățile etnice. O altă parte a lucrărilor abordează teme culturale sau de mediu. Proiectul cuprinde și prima lucrare din lume dedicat nevăzătorilor, tradusă în limbajul Braille.

Lucrările au fost realizate de artiști români printre care se numără: Obie Platon, Cristian Scutaru, Kaps Crew, Monk Ink, Andreea Toma, Le Comete, Cătălin Moraru, Florin Radu, şi Ronin. …https://www.bacau.net/bacaul-orasul-cu-cele-mai-multe-picturi-murale-care-purifica-aerul-din-europa/