|

Băiat de 15 ani, condamnat pentru omor! A vrut să își apere tatăl și a înfipt cuțitul într-un vecin!

Judecătorii au pedepsit un băiat în vârstă de 15 ani, în urma unui omor. Gabriel S. a fost acuzat că, trezit brusc din somn, a pus mâna pe un cuțit și l-a înfipt într-un bărbat de 39 de ani. Tragicul incident s-a petrecut după ce victima a început să se certe cu tatăl băiatului de 15 ani

Un băiat în vârstă de 15 ani a fost condamnat de magistrații ieșeni după ce a fost acuzat că a făcut moarte de om. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri aplicarea în cazul lui Gabriel S. a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de șapte ani, pentru comiterea infracțiunii de omor. Judecătorii au constatat că, în cadrul dosarului, nu au fost formulate pretenții civile.
Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Gabriel S. a pus mâna pe un cuțit când a fost trezit brusc din somn

Procesul băiatului în vârstă de 15 ani a început pe data de 7 februarie 2020. Asta, după ce minorul a fost încătușat de pe 19 noiembrie 2019. Așadar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel S., sub acuzația de omor.
Tragicul incident a avut loc pe data de 11 octombrie 2019, în Satul Nou, din comuna Belcești. Anchetatorii au menționat că, în acea zi, minorul și tatăl lui se aflau în casa unui prieten de familie. Imobilul se află în localitatea amintită.

„La un moment dat, în timp ce băiatul dormea, între gazdă și tatăl minorului a izbucnit un conflict spontan. Cei doi au început să se certe și să se îmbrâncească. Fiind trezit din cauza zgomotelor din cameră, minorul s-a ridicat din pat, a pus mâna pe un cuțit și a început să îl înfigă în rivalul tatălui său”, a menționat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. …https://www.bzi.ro/baiat-de-15-ani-condamnat-pentru-omor-a-vrut-sa-isi-apere-tatal-si-a-infipt-cutitul-intr-un-vecin-3954547?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index