|

Balul bobocilor de la “Racovitã”, pe un butoi de pulbere, gata sã explodeze!

BÃTÃLIA CLUBURILOR

NEÎNTELEGERI… Atmosferã tensionatã la Liceul “Emil Racovitã”, între elevii care organizeazã Balul Bobocilor. Mãrul discordiei nu este, însã, concursul de Miss si Mister, ci clubul în care va avea loc after party-ul (n.r. petrecerea de dupã eveniment). În timp ce unii dintre elevi vor sã facã la Vogue, altii vor la Bliss sau chiar la clubul redeschis în aceastã primãvarã – Menthor VDM. Dorintele lor au ajuns, evident, la urechile administratorilor de cluburi, care n-au mai stat pe gânduri si au dat startul întrecerii în oferte cât mai convingãtoare, atrâgându-si, totodatã, de partea lor câtiva elevi. Lucrurile ar fi degenerat, însã, pentru cã, spune unul dintre elevii organizatori, administratorul Clubului Bliss a insistat prea mult în prezentarea ofertei. “Ne urmãreste pe stradã, stã pe variantã mai tot timpul si ne invitã în masinã cu scopul de a merge la terasã sã discutãm despre ofertã. Nu întelegem insistenta aceasta a lui, mai ales cã probabil e constient cã noi nu putem lua o decizie de unii singuri”, a declarat unul dintre elevii organizatori. De cealaltã parte, administratorul Clubului Bliss se apãrã, spunând cã nu a vrut decât sã-i ajute: “Dacã încep sã se spunã astfel de lucruri, eu mã retrag din povestea aceasta. Am crezut cã vor sã facã petrecerea în Bliss si am zis sã le dau o mânã de ajutor, dar dacã nu vor, pentru mine e totuna. Dar e urât cã încep sã se spunã astfel de lucruri”.

Balurile Bobocilor ascut, din nou, lupta dintre cluburile vasluiene. Odatã cu începutul anului scolar, fiecare responsabil de club a început sã-si atragã de partea lui elevii organizatori ai balului, pentru ca mai apoi acestia sã anunte conducere liceului cã îsi doresc ca petrecerea sã aibã loc într-un anumit club, drept urmare, cu acela ar trebui sã încheie contract. Planul a reusit numai partial, pentru cã dacã în cazul a patru licee lucrurile sunt clare (cei de la “Stefan Procopiu” si “Sportiv” vor face la Vogue, iar cei de la “Mihail Kogãlniceanu” si “Anghel Ruginã” la Bliss), în cazul unui liceu lucrurile sunt confuze, pentru cã elevii de la “Emil Racovitã” sunt împãrtiti în trei tabere, fiecare opteazã pentru un anumit club (Club Vogue, Club Mentor, Club Bliss).

Una dintre tabere: “mai vin si persoane de peste 40 ani, care te trag de fustã”

Ofertele celor trei cluburi se învârt în jurul acelorasi lucruri: o anumitã sumã de bani drept sponsorizare, sala de repetitii si paza gratuite, after party-ul balului, precum si petreceri tematice, cu scopul de a aduna bani (din biletele de la intrare) pentru sustinerea financiarã a evenimentului. “Noi am spus din start cã nu vrem la Vogue, pentru cã mai vin si persoane de peste 40 ani, care dupã ce beau putin, te abordeazã într-un mod foarte ciudat, te trag de fustã, te iau în brate cu forta… Însã, din ce am vãzut, domnul director ar prefera ca petrecerea sã aibã loc acolo, pentru cã în Vogue s-a fãcut dintotdeauna… Am zis cã vrem sã facem la Bliss, pentru cã teoretic au o ofertã foarte bunã, dar practic… Nu stim ce sã credem. Celor de la “Anghel Ruginã” le-a promis paza gratuitã, dar acum s-au trezit cã trebuie sã plãteascã 750 de lei din încasãrile la petrecerile tematice. Nu putem sã avem încredere cã ni se va oferi ceea ce ni se promite”, ne-a povestit o elevã organizatoare. Un alt elev a povestit cã situatia a început sã ia o altã turnurã: “lucrurile au degenerat putin, pentru cã a început sã facã presiuni asupra noastrã, ne sunã întruna, ne urmãreste pe stradã, stã pe variantã mai tot timpul si ne invitã în masinã cu scopul de a merge la terasã sã discutãm despre ofertã. Nu întelegem insistenta aceasta a lui, mai ales cã probabil e constient cã noi nu putem lua o decizie de unii singuri. Acum luãm în calcul o a treia variantã – Club Menthor VDM. Am vorbit cu administratorul localului, ni se oferã cam aceleasi lucruri. Rãmâne sã ne întâlnim sãptãmâna viitoare, într-o sedintã cu reprezentantii pãrintilor, elevii organizatori si administratorii cluburilor, când sperãm sã luãm o decizie”.

Administratorul Clubului Bliss: “nu am avut decât intentii bune”

În replicã la acuzatiile de presiune asupra elevilor pentru a semna cu Clubul Bliss, administratorul locului a declarat cã nu a vrut decât sã-i ajute: “eu am crezut cã ei vor sã facã petrecerea în Bliss si cã nu sunt lãsati de conducerea liceului. Nu am avut decât intentii bune, am vrut sã-i ajut, dar dacã lucrurile merg într-o altã directie, eu mã retrag. Nu oblig pe nimeni sã semneze cu mine. Când am auzit de la cei de la “Stefan Procopiu” cã vor sã facã în Club Vogue, nici nu am insistat, pentru cã mi-am dat seama cã sunt atât de hotãrâti încât orice le-as zice nu se rãzgândesc. Eu nu fac presiuni asupra nimãnui, dacã vor sã vinã la Bliss, bine, dacã nu, pentru mine este totuna”.

Directorul Liceului “Emil Racovitã”: “decizia o vor lua pãrintii. Vor decide pentru copiii lor”

Pentru a pune capãt nemultumirilor si nehotãrârii, directorul Liceului “Emil Racovitã” a anuntat cã locatia petrecerii de dupã Balul Bobocilor va fi decisã de Comitetul de Pãrinti: “Sub nicio formã nu prefer un club sau altul. Pãrintii vor hotãrî pentru copiii lor, nu va hotãrî scoala, nu vor hotãrî profesorii, mai ales cã nu este o activitate a scolii. Pãrintii vor avea ultimul cuvânt si pânã marti, când vom avea sedintã cu Comitetul de Pãrinti pe scoalã, nu se va lua nicio decizie. Pãrintii vor lua decizia si mi-o vor aduce la cunostintã în procesul verbal, care va rezulta în urma sedintei respective”.