|

Bărbat găsit mort în fața casei

Descoperire macabră făcută de câțiva săteni din comuna Vorona. Aceștia și-au descoperit un vecin, în vârstă de 46 de ani, fără suflare, ïntr-o poziție bizară.

Descoperirea a fost făcută duminică la primele ore ale dimineții, de câțiva oameni care mergeau spre biserică. În momentul în care au trecut pe lângă curtea vecinului de 46 de ani, aceștia l-au văzut e bărbat stând nemișcat, sprijinit de câțiva araci din via din fața propriei case. Oamenii l-au strigat, însă au realizat că acesta nu mișca și au apelat serviciul 112.

La fața locului a fost direcționat un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), precum și un echipaj de Poliție. “Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât comstatarea decesului, pacientul fiind în stop cardio-respirator, cel mai probabil din cursul nopții”, a precizat medicul Liviu Stan, din cadrul SJA Botoșani.

Cazul a fost preluat de polițiști, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind solicitată efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului………https://www.monitorulbt.ro/local/2020/02/16/barbat-gasit-mort-in-fata-casei/