spot_imgspot_img
9.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Bărbat incendiat cu benzină în zona organelor genitale

- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din satul Zahareşti, comuna Stroieşti, a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava cu arsuri pe 10% din suprafaţa corpului, în zona piciorului drept, în zona genitală şi la o mână, din ancheta preliminară a poliţiei rezultând că leziunile au fost produse intenţionat, după ce agresorul sau agresorii l-au stropit cu benzina dintr-o drujbă şi i-au dat foc.
Şocant în acest caz este şi că pacientul a cerut ajutor medical abia acum două zile, pe 15 aprilie, deşi a suferit arsurile pe 10 aprilie. Practic, acesta a stat acasă până când nu a mai putut suporta durerile provocate de arsură.

Stropit cu benzina din drujbă şi incendiat în faţa crâşmei

După cum rezultă din ancheta poliţiei, pe data de 10 aprilie, în Vinerea Mare, Ilie Frîncu, în vârstă de 55 de ani, s-a deplasat la barul „II Bulboacă” din Zahareşti, unde a consumat alcool. În local se mai aflau doi consăteni, Arcadie Serediuc şi Ion Băiţan. Scandalul a pornit de la lucerna însămânţată pe un hectar de teren, proprietatea celui care avea să fie incendiat. Bărbatul se înţelesese cu un alt localnic să-i dea lucerna, ceea ce i-a stârnit furia lui Arcadie Serediuc, care voia să ia el lucerna. De la acest scandal şi de la consumul de alcool s-a ajuns la un pas de o nenorocire.
De pe pat de spital, Ilie Frîncu a povestit clipele de coşmar:
„Când am ieşit în faţa barului, Serediuc a scos capacul de la rezervorul drujbei şi mi-a dat cu benzină pe picior. Unul din ei doi, nu ştiu exact care ( n.r. Serediuc sau Băiţan) a scos o brichetă şi mi-a dat foc. Am încercat să sting focul cu mâna, m-am ars foarte tare şi la picior şi la mână”.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-04-17/Barbat-incendiat-cu-benzina-in-zona-organelor-genitale

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.