spot_imgspot_img
27 C
Vaslui
16-apr.-2024

Bârladul, pe agenda concertelor Festivalului International „George Enescu” din acest an!

- Advertisement -

MÂNDRIE….Regizorul de scenã, Doru Marin Iulian, care în decembrie 2017 a primit titlul onotific de „Cetãtean de Onoare al Municipiului Bârlad a promis cã va promova Bârladul, pentru a-l include în cadrul Festivalului International „George Enescu” 2019. „Am vãzut Muzeul din Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, sunt extraordinare, unice în tarã, puteti sã promovati aceste valori”, a spus Doru Marin, care, în calitate de organizator si regizor de scenã al Festivalului International „George Enescu” chiar se tine de cuvânt: va aduce la Bârlad acest prestigios festival. Pe 5 septembrie, la orele 18.00, în cadrul unei sectiuni a festivalului, vor urca pe scenã pentru un concert sustinut cu o vioarã Stradivarius, Rebecca Hartman, din Germania, precum si Camerata Regalã, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Printul Radu al României. Regizorul Doru Marin a precizat cã a fost inspirat, pentru a introduce Bârladul pe harta Festivalului International „George Enescu” de un articol apãrut în 2013 în ziarul Vremea Nouã, unde era sugerat organizatorilor o asemenea onoare ce meritã acordatã unui oras cultural ca Bârladul.

Peste 2.500 dintre cei mai valorosi artisti ai lumii, având 50 de nationalitãti, vor prezenta la Bucuresti 84 de concerte si recitaluri la editia din 2019 a Festivalului International George Enescu, în perioada 31 august – 22 septembrie. Editia din acest an a Festivalului George Enescu va aduce în fata publicului mai multe premiere, atât prin perspectiva prezentelor artistice, cât si din cea a spectacolelor propuse si a organizãrii. Printre orasele unde vor avea loc concertele incluse în concurs, se numãrã în acest an si municipiul Bârlad, judetul Vaslui.

La propunerea regizorului Doru Marin, în cadrul Comisiei de Culturã a CLM Bârlad s-a luat decizia de a se desfãsura la Teatrul V.I.Popa douã concerte, sustinute pe 5 septembrie, la orele 18.00. Vor concerta Rebecca Hartman, cu o vioarã Stradivarius si Camerata Regalã din România. Talentata violonistã Rebekka Hartmann va interpreta lucrãri muzicale de mare profunzime si sensibilitate, alãturi de Camerata Regalã. Rebekka Hartmann vine în fata publicului bârlãdean cu o vioarã a lui Antonio Stradivarius, din 1675, plinã de povesti si subtilitãti muzicale. Rebekka Hartmann si-a lansat, în 2006, prin label-ul de la München „Farao Classics”, CD-ul de debut cu lucrãri solo ale lui Johann Sebastian Bach, Paul Hindemith si Bernd Alois Zimmermann, iar în 2012 a primit premiul ECHO Classic-Prize în categoria „Cea mai bunã înregistrare solo a anului”, pentru CD-ul „Birth of the Violin” (2011, Solo Musica).

Doru Marin si Bârladul

Marin Iulian Doru sau Doru Marin asa cum este cunoscut în lumea artisticã, s-a nãscut la Bârlad, în 1968, în cartierul Munteni, unde acum pãrintii sãi locuiesc. A studiat la Scoala Generalã nr. 3 din cartier (actualul Liceu Tehnologic „Petru Rares„), iar liceul l-a absolvit la Colegiul National „Gheorghe Rosca Codreanu. Prin 1995, pasiunea pentru artã îl îndreaptã spre Universitatea Nationalã de Muzicã Bucuresti-sectia regie teatru muzical (operã, operetã si musical). A terminat studiile ca sef de promotie, iar încã din timpul studentiei devine angajat al Filarmonicii „George Enescu” – Ateneul Român, ocupând postul de regizor muzical-regizor de scenã si functia de director de scenã (Stage Manager), iar dupã terminarea facultãtii preia si functia de regizor artistic a unor productii ale Ateneului Român. Participã la organizarea si realizarea a numeroase concerte extraordinare si spectacole de galã ale Filarmonicii „George Enescu” în tarã si strãinãtate, evenimente care au adus alãturi de orchestra simfonicã mari personalitãti ale muzicii ca: Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Jose Careras, Monserrat Caballe etc. Participã ca regizor artistic în tarã la Festivalul International George Enescu, sub înaltul patronaj al Presedentiei României, la editiile din 1998, 2001, 2003, 2005, 2007 …. 2017. Bârlãdeanul Doru Marin, regizor artistic în zeci poate sute de concerte printre care se numãrã si cele ale lui Albano, Monserrat Caballe, Angela Gheorghiu, cu audiente de aproape un milion de spectatori, a realizat scenografie si regie artisticã al musicalului “Un american la Paris”, adaptare dupã poemul simfonic al compozitorului George Gershwin, care a avut premiera la The American College of Greece din Atena.

Doru Marin a mãrturisit ieri, telefonic, consilierilor si membrilor Comisiei pentru Culturã din Bârlad, cã a fost inspirat sã organizeze o sectiune a Festivalului „George Enescu” la Bârlad, încã din 2013, când a citit un articol în cotidianul nostru, despre cum s-a simtit Festivalul „George Enescu” în acea perioadã la Bârlad. Alãturi de articolul care l-a inspirat, Doru Marin are un mare prieten în CLM Bârlad: consilierul Dorin Apostu, care a promovat cât de mult a putut aceastã initiativã a regizorului Doru Marin.

ACESTA ESTE ARTICOLUL CARE L-A IMPRESIONAT PE DORU MARIN:  http://vremeanoua.ro/festivalul-george-enescu-se-va-simti-si-la-barlad

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.