spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Băsescu despre referendumul anunţat de Iohannis: Trebuie văzut, însă, dacă graţierea e o problemă de interes naţional

- Advertisement -

Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, consideră că, premergător declanșării unui referendum pe temele anunțate luni de șeful statului, Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe dacă grațierea este sau nu o problemă de interes național.

„Cred că s-a intrat într-o nouă fază a bătăliei dintre președinte și Parchete, pe de-o parte, Guvern, majoritatea parlamentară, pe de altă parte. Articolul 90 din Constituția României spune foarte clar că președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime prin referendum voința cu privire la probleme de interes național. Marea problemă este dacă o grațiere pentru câteva mii de oameni este sau nu o problemă de interes național. Aici, probabil că doar Curtea Constituțională ne poate da o indicație, o soluție, având în vedere că grațierea, spre exemplu, o face și președintele, grațieri individuale, se pot da legi. Deci, nu mi-aș permite să intru în teritoriul constituționaliștilor, să vorbim dacă o grațiere colectivă sau o OUG privitoare la modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR poate face obiectul unui referendum sau nu. Este complicat și pentru mine în momentul de față să-mi dau cu părerea”, a declarat Traian Băsescu ca reacție la anunțul președintelui Iohannis privind organizarea unui referendum pe tema grațierii și a modificării Codurilor penale.

Întrebat dacă, față de cele exprimate, vede necesară o consultare a Curții Constituționale înainte de declanșarea unui referendum, președintele PMP a spus: „Da, cred că doar Curtea Constituțională ne poate spune, pentru că nu avem nicio lege în care să fie descrisă sau în care să fie prinsă informația sau reglementarea că o grațiere este o problemă de interes național”, conform Agerpres.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/basescu-despre-referendumul-anuntat-de-iohannis-trebuie-vazut-insa-daca-gratierea-e-o-problema-de-interes-national_337096.html#ixzz4WcdzsPvG

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.