spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Bethesda şi doi medici, trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, în cazul unei femei care a murit după o operaţie

- Advertisement -

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunţat trimiterea în judecată a doi medici şi a SC Bethesda SRL Suceava, prin reprezentantul legal, pentru ucidere din culpă, într-o anchetă care a început tocmai din anul 2010, când o femeie operată în spitalul privat a murit după puţin timp, în urma survenirii unor complicaţii. Ancheta a fost una foarte complexă, fiind realizate mai multe expertize medicale de specialitate, iar dosarul a fost închis şi redeschis la un moment dat.
În cele din urmă, concluzia procurorului de caz, bazată pe expertize de specialitate, a fost că medicii care s-au ocupat de pacientă nu au folosit toate mijloacele de investigaţie şi nu au acţionat adecvat cazului, astfel că medicii şi persoana juridică Bethesda au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă.

Femeia a murit la Spitalul Judeţean Suceava
La data de 9 august 2010, Poliţia municipiului Suceava – Biroul de Investigaţii Criminale, a primit o sesizare cu privire la faptul că în data de 7 august, o pacientă internată de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava a decedat ca urmare a unor complicaţii survenite după o intervenţie chirurgicală. Astfel de raportări sunt curente şi se fac în toate cazurile de moarte suspectă. Primele cercetări ale poliţiei au arătat că femeia a murit la puţin timp după ce a fost transferată de la Spitalul Bethesda, unde fusese operată.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-02-11/Bethesda-si-doi-medici-trimisi-in-judecata-pentru-ucidere-din-culpa-in-cazul-unei-femei-care-a-murit-dupa-o-operatie

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.