spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Bilanţ sumbru: au mai murit 2 persoane de gripă în România. Numărul total de decese a ajuns la 25

- Advertisement -

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) informează, astăzi, că numărul deceselor cauzate de gripă a crescut la 25. Încă două persoane au decedat din această cauză în saptămâna 13-19 februarie.

„În săptămâna 13-19 februarie, au fost înregistrate 13 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI). Cu 31 mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent și cu șapte mai puține față de săptămâna precedentă. În acest interval, au fost înregistrate două decese noi, la cazuri de SARI, confirmate cu virus gripal, ambele cu tipul A, subtip H3”, anunță CNSCBT.

Cele mai multe decese au fost în București – șapte și în județele Cluj – cinci, Olt și Iași – câte trei, în timp ce în județele Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Mureș, Prahova, Suceava și Timiș s-a înregistrat câte un deces.

Din totalul celor 25 de decese, 19 au fost la categoria peste 65 de ani, 92 la sută dintre decedați având condiții medicale preexistente. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, mai arată în informarea CNSCBT.

sursa: https://www.realitatea.net/bilant-sumbru-au-mai-murit-2-persoane-de-gripa-in-romania-numarul-total-de-decese-a-ajuns-la-25_2035851.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.