MÃRTURII ALE ISTORIEI… În comuna Solesti existã o bisericã foarte importantã, cu semnificatii pentru istoria românilor. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este construitã de Ecaterina Rosetti, în 1859, din cãrãmidã si acoperitã cu tablã. Pictura de pe iconostas este din Petrograd, iar pictura muralã a fost fãcutã în 1945 de pictorul Theodor Eftimiu, în stil neobizantin. Ridicatã între 1859 si 1860 de cãtre Ecaterina Rosetti-Solescu, ca paraclis de curte, chiar în fata conacului, conac care, desi în el au avut loc multe întâlniri importante pentru istoria Moldovei, este acum o ruinã. În 1893, Gheorghe Rosetti-Solescu, nepotul sãu, ministru plenipotentiar la Sankt Petersburg, a donat biserica obstii satului. Face parte din ansamblul conacului Rosetti-Solescu, din care nu se mai pãstreazã decât conacul, biserica, si o parte din zidul înconjurãtor.
De altfel, membrii familiei Rosetti, pe ale cãror mosii se aflã asezãmântul bisericesc si mare parte din comuna Solesti, familie cu adânci rãdãcini istorice, a fost cea care au întemeiat si scoala din Solesti. Bisericã de plan dreptunghiular, cu absida altarului semicircularã, decrosatã, turn clopotnitã pe pronaos, intrare vest. Structura si plastica arhitecturalã neoclasice, de mare acuratete (fronton triunghiular, sprijinit pe doi stâlpi adosati cu baza ionicã si capitel simplu, ancadramente cu deschideri în arc în plin centru, muluri simple sub cornisã). Turnul-clopotnitã, de sectiune pãtratã, cu trei niveluri, acoperis în patru ape, este decorat cu o frizã de arcaturi deasupra ferestrelor. La interior, trecerea dintre pronaos si naos este marcatã de un arc dublou. Arhitectul bisericii a folosit modelul francez de bisericã, cu pronaosul în formã de navã. Boltile de pe naos si pronaos se sprijinã pe pandantivi, iar semicalota de pe altar pe arcuri dublou. Pronaosul adãposteste mormântul comun al postelnicului Gheorghe (Iordache) Rosetti (1796-1846) si al mamei sale, Catrina Gavrilitã Catargi. În curte se aflã mormântul Ecaterinei Rosetti (1800-1869), al lui Gheorghe C. Rosetti-Solescu (1853-1916) si al sotiei sale, Olga Rosetti, nãscutã Giers (1853-1924).
Doamna Elena Cuza se odihneste tot în pãmântul Solestiului
Pe 30 aprilie 1909, au fost aduse aici rãmãsitele pãmântesti ale Elenei Cuza, sotia primului domnitor al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza. Doamna Elena Cuza a fost înmormântatã în curtea bisericii, lângã mormântul mamei sale. Lãcasul pãstreazã un bogat inventar de cult, donat de ctitori: iconostasul, secolul al XIX-lea, ulei pe lemn, argintãrie si carte religioasã. Biserica adãposteste valoroase obiecte de cult, printre care mentionãm o Evanghelie argintatã, un chivot de argint si o dverã plusatã, despre care se spune cã ar fi donatia Doamnei Elena Cuza, cãrti vechi cu litere chirilice (legate în piele), vesminte din mãtase naturalã. Clopotul original se aflã la Muzeul Judetean “Stefan cel Mare”, din Vaslui. Catapeteasma a fost pictatã la vestita scoalã de picturã de la Kiev, fiind restauratã, pictorita care a realizat aceastã lucrare fiind în vizitã, în anii ’70, pentru a vedea cum a rezistat pictura nouã. Valoarea de patrimoniu este datã nu atât de vechimea clãdirii, cât de forma deosebitã si de faptul cã a fost donatã comunitãtii de boierii Rosetti, dar si formei si frumusetii deosebite. Ca un amãnunt, se pare cã Mihai Eminescu, pe vremea când era revizor scolar, ar fi vizitat conacul Rosetti, iar Veronica Micle ar fi primit vestea mortii primului sot chiar din gura marelui poet, în timp ce asista la o slujbã în biserica de la Solesti.
Biserica de lemn “Sf. Nicolae” din Stioborãni
Biserica a fost ctitoritã în 1726 de cãtre clucerul Grigoras Mardare, în mijlocul unei pãduri seculare, fiind situatã în partea de nord a satului, ca bisericã de schit. Anterior, se pare cã ar fi fost o altã bisericã veche, de pe timpul domnitorului Stefan cel Mare, care, spun legendele, ar fi poposit pe aceste meleaguri. În 1809, schitul era metoh al Episcopiei Roman, dar, dupã secularizãrea averilor mãnãstiresti din 1863, devine bisericã de parohie. A fost strãmutatã pe locul actual, între 1943 si 1945, din cauza alunecãrii terenului din noaptea de 29/30 martie 1942. Remontarea s-a fãcut de cãtre mesterii locali: Iorgu Mardare, urmas al ctitorului, si Gheorghe Bodaie, din Iasi, pe baza devizului alcãtuit de V. Moisescu, aprobat de Comisiunea Monumentelor Istorice. Cu aceastã ocazie, pe latura de sud s-a realizat pridvorul în acelasi stil cu monumentul. Se impune prin mãiestria realizãrii sistemului de boltire, a stâlpilor despãrtitori dintre naos si pronaos ce tin de asa numitul „baroc moldovenesc”, a adaptãrii materialului la planul dorit, raritatea planului si decoratia fatadelor aflate la confluenta dintre artã popularã si cea cultã. Interiorul lãcasului are un perete despãrtitor dintre naos si pronaos, format din patru stâlpi, din care doi adosati, bogat ornamentati, cu motivul “coarne de berbec”, ce sustin fruntarul marcat cu o deschidere în acoladã, care nu se mai regãseste la biserici din aceeasi perioadã. Mãiestria mesterului lemnar este reliefatã prin dibãcia executãrii boltilor (hexagonalã pe pronaos, octogonalã pe naos, semicalote-altar si abside), precum si prin adaptarea materialului la planul dorit, realizat din fîsii curbe cu nervuri „în frânghie”, ce se unesc într-o cheie de boltã în formã de rozetã, decoratã cu elemente geometrice. Tavanul este pictat în culoarea albastrã, cu stele din bronz cu nervuri „frânghie”, care dau un farmec aparte lãcasului. Se pãstreazã o parte din fondul de carte, dar si icoanele vechi, pictate ulei pe lemn, de asemenea pe albastru, dar cu conturul bronz.
