spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Biserica brâncovenească din Bordeşti va fi sfinţită la Sfântul Aşteaptă

- Advertisement -

Biserica ridicată în timpul domnitorului Constantin Brânconveanu nu are şanse să fie sfinţită prea curând u Arhiepiscopia a descoperit două “probleme” care trebuie remediate: nu sunt toate icoanele pe catapeteasmă, iar pe unul dintre pereţi a apărut umezeală u reconstrucţia bisericii a fost terminată în decembrie 2010 şi, iniţial, sfinţirea fusese programată pentru anul trecut, când a fost “Anul Constantin Brînconveanu”

Biserica brâcovenească din comuna Bordeşti are parte de o nouă amânare în ceea ce priveşte sfinţirea. Oficialii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au cercetat lăcaşul de cult şi au stabilit că există unele probleme care împiedică în acest moment reintroducerea acestuia în circuitul religios. Lucrările la biserică au fost terminate în decembrie 2010 şi au fost finanţate de Ministerul Culturii, care a prevăzut circa 3 milioane de euro pentru acest lăcaş religios ridicat în timpul domnitorului Constantin Brânconveanu. Biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” ar fi trebuit sfinţită anul trecut, atunci când a fost anul “Constantin Brâncoveanu”. După ce toată lumea se aştepta ca pe 3 august 2014 să aibă loc slujba de sfinţire, aceasta a fost amânată din motive care nu se ştiu oficial. O altă speranţă de sfinţire a fost în primăvara acestui an, când s-au împlinit 100 de ani de la declararea bisericii monument istoric.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/viata-satului/1588819889-biserica-brancoveneasca-din-bordesti-va-fi-sfintita-la-sfantul-asteapta.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.