spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Biserica nu este SRL!

- Advertisement -

Întrucât în ultimul timp unii oameni de afaceri, politicieni, creștini de rând, chiar slujitori ai Domnului, fie ei monahi sau preoți de mir, se raportează la Biserică în funcție de implicarea acestora în susținerea materială a zidurilor, trebuie făcute câteva precizări. În primul rând Biserica nu este SRL, nici Societate pe Acțiuni!
Dacă unii dintre noi susțin, benevol, consolidarea sau ctitorirea unui lăcaș de cult, nu înseamnă că devin acționari ai acelei biserici parohiale. Implicarea în susținerea materială a unui lăcaș de cult nu ne dă niciun drept asupra acestuia, pentru că o biserică parohială nu este o firmă în care credincioșii sunt acționari. Clădirea numită biserică nu este o construcție privată, proprietatea unei persoane sau a unui grup de persoane, care pot dispune arbitrar de aceasta. Biserica – lăcaș de rugăciune aparține unei comunități de credință – parohia, iar această comunitate face parte dintr-o comunitate mai mare numită Episcopie. Singurele construcții religioase private din istoria României sunt monumentele funerare din cimitire, unde familiile aristocrate aveau în vechime cavouri și chiar mici capele. Dar acestea nu erau biserici, ci monumente funerare!

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/opinii/1588843431-biserica-nu-este-srl.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.