|

BISERICA SALVATĂ DIN LACUL DE ACUMULARE

• o bisericută din lemn, din satul Răpciuni, comuna Ceahlău, a fost salvată în perioada construirii barajului de la Bicaz • ea a fost transportată bucată cu bucată, la Muzeul Satului • despre lăcasul de cult se spune că a fost un vechi schit de călugări, de certitudine fiind faptul că ea dăinuia la 1773, în timpul domnitorului Grigore al III-lea Ghica •
Biserica veche a fostului sat Răpciuni, din comuna Ceahlău, constituie subiectul unui studiu apărut recent sub titlul „Biserica salvată din lac“, ce a văzut lumina tiparului gratie Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti“ din Bucuresti, prin efortul documentaristic al unui grup de specialisti, coordonat de către cercetătoarea Ana Bârcă. Se cunoaste faptul că, în urmă cu peste 50 de ani, o dată cu realizarea barajului si crearea lacului de acumulare de la Bicaz, lăcasul de cult din Răpciuni a fost strămutat la Bucuresti, făcînd parte astăzi din patrimoniul cultural national găzduit si conservat de Muzeul Satului. Cum de s-a abătut norocul asupra bisericutei de pe Valea Bistritei, în acele vremuri tulburi ale anilor ‘60, cînd au fost strămutate sute de gospodării cu tot cu bisericile si cimitirile satelor de pe Valea Bistritei, aveam s-o aflăm din discutiile purtate cu oamenii în vîrstă din Ceahlău. „Maiestuozitatea barajului de la Bicaz ascunde o întreagă dramă. Cu prilejul ridicării acestei constructii, au fost strămutate pe vîrfuri de dealuri, cu avutul lor cu tot, localităti întregi. Asa aveau să dispară sate precum Retes, Letesti, Cârnu sau rupte părti din Răpciuni, Izvoru Alb, Hangu, Buhalnita, Secu si Poiana Largului. Concomitent au fost strămutate biserici, sau unele, cum a fost cea din Hangu, chiar distruse prin dinamitare. Si totusi, una dintre ele a avut o soartă privilegiată. Aceasta a fost biserica veche din Răpciuni. Acest lăcas de cult se afla situat la gura văii Răpciunitei, pe un loc mai înalt, nu departe de rîul Bistrita. Traditia spune că era biserica unui schit din vechime, care a fost părăsit de călugării ce s-au îndreptat mai apoi spre Mănăstirea Durău. Cu certitudine stim însă că această biserică exista la 1773, în timpul domnitorului Grigore al III-lea Ghica. Vechimea si valoarea arhitecturii, respectînd traditia zonei, au atras atentia specialistilor Muzeului Satului, sositi pe vremea construirii barajului pe Valea Bistritei cu dorinta de a mai salva cîte ceva dintr-o lume sortită uitării. Si uite-asa biserica veche din Răpciuni avea să ia drumul Bucurestiului. Strămutarea a costat în 1958 suma de 5.367 lei. Demontarea si reconstructia au fost făcute de către mesterii dulgheri Vasile Ursu, Ion Borsa, Gheorghe si Ion Bocancea, Gheorghe Târsa, Gheorghe Bonteanu, Grigore Chiorbeja si Nicolae Rostioru, parte dintre ei nemaiexistînd astăzi printre noi“, a povestit cu nostalgie unul dintre bătrînii satului Ceahlău. În 2007 biserica a fost restaurată. Asta, după ce un grup de restauratori, precum Alexandru Movileanu, arhitectii Niels Auner, D. Handrea, Cr. Nanu, condus de către Ana Bârcă, coordonatoarea cărtii amintite, au purces la locul de obîrsie al lăcasului de cult, adică pe Valea Bistritei, pentru documentare. Aici, au cerut sfatul unor oameni ai locului, printre care si inginerului silvic Mihai Bulai, o adevărată enciclopedie vie a Ceahlăului. Studiul rezultat, coroborat cu descrierea profesionistă a valorii arhitecturale si culturale a edificiului la care au fost adăugate eforturile restaurării, au alcătuit ceea ce se cheamă „Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamt“, lucrare apărută în conditii grafice deosebite. Cartea este structurată pe cinci capitole: „Prezentarea teritoriului“, „Arhitectura bisericii“, „Asemănări cu alte biserici“, „Programul iconografic“ si „Restaurarea bisericii“. La acestea se adaugă un bogat material grafic si ilustrativ, parte dintre fotografii apartinînd colectiei regretatului învătător din Chiriteni – Hangu, Teoctist Galinescu. Prin acest act de cultură, generatia tînără de pe Valea Bistritei poate retrăi un moment istoric, pînă de curînd aflat doar din spusele bătrînilor. Se poate vorbi, neexagerînd prea mult, chiar de o reparatie morală.

Biserica de la Hangu, soartă tristă

Dacă biserica din satul Răpciuni a avut o soartă fericită, fiind salvată de la „înec“, cea de la Hangu, o bijuterie arhitectonică a acelor vremuri, a sfîrsit prin a fi dinamitată. Asta spre disperarea oamenilor de pe Valea Bistritei, care au văzut un semn rău în distrugerea unui lăcas de cult ridicat cu multă trudă. Si, în anii secetosi, ruinele bisericii ies la iveală din apele scăzute ale lacului, prilej pentru munteni de a rememora cele petrecute în tristul an 1959, cînd s-au luptat cu puterea politică si administrativă de atunci pentru a-si apăra lăcasul. „Ruinele bisericii, atunci cînd, prin vointa lui Dumnezeu, reapar la suprafata apei, ne răscolesc sufletele. Si cum ar fi altfel cînd biserica a fost o operă desăvîrsită, o catedrală impunătoare, construită numai prin contributia oamenilor din Hangu si munca lor de 30 de ani. Dar si-a aflat sfîrsitul din neghiobia unora, fiind distrusă în 1959“, declara pentru Monitorul, cu ani în urmă, învătătorul Teoctist Galinescu. Ideea construirii monumentalului asezămînt a fost pusă în practică în 1922. Edificiul, care a fost mîndria localnicilor, a fost ridicat în 30 de ani din beton armat cu sine de fier, luate de la o cale ferată forestieră dezafectată după primul război. Biserica a fost sfintită în mai 1951, avînd hramul Înăltarea Domnului. În catedrala din Hangu s-a slujit doar opt ani, iar pe 22 mai 1959 biserica a fost dinamitată din ordinul puterii comuniste, care hotărîse ca zona să fie folosită pentru amenajarea lacului de acumulare. Edificiul din Hangu a avut o soartă diferită de a celorlalte lăcase de cult din satele strămutate a căror vatră a fost inundată, deoarece ea nu a putut fi mutată, tocmai datorită zidurilor din beton si armăturilor acestora. „Problema spinoasă era biserica noastră din beton armat, care nu suporta dezafectarea si transportul ei în altă zonă. Păcatul a căzut pe doi ingineri Iacob si Lupan, care mi-aduc aminte că au pus pariu că din 70 de încărcături de trotil, declansate simultan, o aruncă în aer. În urma exploziei n-au apărut decît niste spărturi, biserica rezistînd parcă întradins pentru a sfida fortele răului. A fost nevoie de suplimentarea încărcăturilor. A fost un moment sfîsietor pentru noi. Ne-a pătruns un sentiment de frică fată de Dumnezeu. Nu întîmplător s-a vorbit mult timp si se mai vorbeste de un blestem al locului“, sustinea un localnic din comuna de pe Valea Muntelui. De remarcat este faptul că dacă ar mai fi întîrziat o zi dinamitarea bisericii Hangu, aceasta ar fi fost salvată, deoarece preotul Mihai Coroamă obtinuse aprobarea ca lăcasul să rămînă în picioare.

www.monitorulneamt.ro