spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

BREAKING NEWS: Cutremur în Justiție! Un proces se ia de la zero. Un greu ar putea scăpa de condamnare

- Advertisement -

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat o decizie în dosarul în care Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Șova se află în libertate începând din luna decembrie 2018.Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dosarul lui Dan Șova va fi trimis la instanța de fond după decizia CCR în ceea ce privește compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători.

Patru din cei cinci judecători din complet au luat această decizie, în timp ce al cincilea dorea adresarea unor întrebări Curții de Justiţie a UE. Dosarul va ajunge astfel la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit legii, pentru că Dan Șova are in prezent calitate de avocat, scrie stiripesurse.ro.

Șova este în libertate încă din decembrie 2018, după ce instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, ca urmare a deciziei CCR privind completurile de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, fiind dealtfel și primul proces în care instanţa supremă a admis contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018. …https://www.capital.ro/breaking-news-cutremur-in-justitie-un-proces-se-ia-de-la-zero-un-greu-ar-putea-scapa-de-condamnare.html?utm_source=onesignal&utm_medium=onesignal

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.