spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Bugetar, pe timp de criză! Cât muncesc angajații instituțiilor băcăuane și cum le sunt afectate salariile

- Advertisement -

Instituirea stării de urgență a limitat semnificativ programul de lucru al instituțiilor publice, o parte dintre ele chiar mutându-și întreaga activitate în online, evitând astfel contactul cu publicul. Comitetul Pentru Situații de Urgență a cerut nu doar privaților, dar și bugetarilor, acolo unde se poate, să facă muncă de la domiciliu. Scoatem din calcul aici medicii și personalul MAI.

La Direcția de Cultură se lucrează cu jumătate din personal. „Dintre cei șase angajați, sunt în fiecare zi la muncă trei persoane, diferența fiind cu munca la domiciliu. Există și la noi înscrieri care se pot face online. Accesul în sediu nu se mai poate face, întrucât noi suntem în clădirea ANAF, iar ei au decis să închidă clădirea. Dacă există vreo solicitare, cineva coboară din birou și o preia de la ușă”, ne-a declarat directorul Direcției de Cultură , Simona Drob. Astfel, tot personalul își va primi salariul întreg.

Chiar dacă nu îi mai vedem, adică nu mai intrăm în muzee, de exemplu, aceștia sunt la serviciu. „Pentru că noi aveam destul de multe activități pe lângă cea de bază, acum privim acest timp ca o mană cerească. Cu alte cuvinte, conservatorii sunt oricum la serviciu și fac munca în depozit, iar muzeografii se ocupă de patrimoniu, fac fișe de evaluare, dosare de clasare. Avem un singur angajat care lucrează de acasă”, spune Mariana Popa, managerul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Așadar, acești angajați își vor lua salariile întregi.

Unii angajați își pierd sporurile

Nu același lucru se va întâmpla cu angajații de la Direcția Județeană de Statistică Bacău, o parte dintre ei urmând să primească salarii puțin mai mici. „Am făcut un program astfel încât în fiecare birou să fie doar o persoană. Colegii care pot face de acasă înregistrări în sistem, fac muncă de la domiciliu. O altă parte care trebuie să facă înregistrări în server doar de la sediu sunt aici. Bineînțeles, cei care aveau concedii de anul trecut, le-au luat”, a explicat Eugenia Harja, director al Direcției de Statistică Bacău. Cei care vor lucra de acasă vor pierde sporul de condiții vătămătoare de 15 la sută.

La fel în cazul angajaților ANAF, unde circa 60% dintre angajați lucrează de la domiciliu și își vor pierde sporurile speciale. „Noi avem un plan care urmărește cu prioritate asigurarea funcționării instituției. Astfel, circa 40% dintre angajați vin la muncă, în rotație, în funcție de departament. Aceștia își vor lua salariile întregi. Ceilalți fac muncă de la domiciliu și vor pierde sporurile speciale. Mai sunt și o parte în concedii de odihnă sau medicale”, a declarat Adrian Anghel, purtătorul de cuvânt ANAF Bacău….https://zdbc.ro/bugetar-pe-timp-de-criza-cat-muncesc-angajatii-institutiilor-bacauane-si-cum-le-sunt-afectate-salariile/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.