|

Bunica de 100 de ani, un fel de Iorga al Zãpodenilor si istorioarele ei despre regii României

CURAJOASÃ… “Faceti tara cum a fost, sã n-o lãsati distrusã, ca acum!”. Acesta este îndemnul unei bãtrâne de 100 ani, din comuna Zãpodeni, pentru guvernantii de azi, îndemn pe care nu s-a sfiit sã-l spunã public si în urmã cu câteva luni, când autoritãtile locale au sãrbãtorit-o, alãturi de alte douã centenare, în cadrul unei conferinte festive. Îndemnul a trecut pe la urechile oficialitãtilor precum trece gâsca prin apã, adicã fãrã a face ceva în directia expusã de bãtrânã. La cei 100 de ani ai sãi, împliniti de curând (5 octombrie), tanti Profira e mai curajoasã decât multi oameni în floarea vârstei: locuieste si se întretine singurã dintr-o pensie de 900 lei. E vioaie si mai presus de toate, foarte ospitalierã: ne-a primit în micuta sa odaie din satul Butucãria si ne-a povestit cum a fãcut fatã greutãtilor întâmpinate de-a lungul timpului si cum aratã viata sa acum, la 100 ani.

Pe tanti Profira am gãsit-o mâncând mãsline cu pâine. E obisnuitã sã tinã toate posturile, mai ales pe cel al Crãciunului, nu se abate de la reguli, nu mãnâncã mult si nu orice. Fire deschisã, aceasta a început imediat sã ne povesteascã cum a fost sãrbãtoritã pe 5 octombrie si care sunt “mândriile” ei: “Stau îmbotosnitã, cã am mai iesit pe afarã si dacã nu-mi pãzesc urechile, trag oleacã de curent, nu mai aud deloc. Singuricã, bre, stau, nu mi-e fricã. A venit preotul la mine si a fãcut o agheasmã, niste rugãciuni… A venit si nora de la Vaslui, cu fata… Copiii mei au murit, mai am doar nepoti, de la fatã am doi nepoti, unu’ e în Austria, iar celãlalt e în Cehoslovacia. De pe bãiat, am douã nepoate, au fãcut amândouã facultatea, una de Turism si e în Anglia, iar celeilalte i-a plãcut mult matematica si e contabilã la o firmã din Iasi”.

“Mã dor mâinile la fãcut mâncare, mã simt neajutoratã”

Despre cum a reusit sã ajungã la aceastã vârstã, bãtrâna spune cã totul depinde de Dumnezeu, Cel care îti dã si bune si rele, care te întãreste si te ajutã sã depãsesti toate greutãtile: “El m-a tinut în viatã, El tine pe toatã lumea. Nu m-am dus la medici, nu am fãcut nicio injectie pânã acum cîtiva ani. Am avut o viatã grea, am rãmas orfanã de micã. Tata a murit, iar mama a rãmas singurã cu sapte copii. Eu eram cea mai mare. Ne-a murit un frate si apoi am rãmas sase. Greutãti erau si atunci. Nu prea se gãseau materiale, doar ce aduceau jidanii. Dacã aveai cereale mai multe, le vindeai. Torceam cânepã si fãceam îmbrãcãminte, fãceam toale de pus pe jos sau pe pat. Când s-a strânit rãzboiul, fratii mei au plecat pe front. Am îndurat multe greutãti, foame… Mama, vãduvã, cu copii, a stiut sã ne conducã. De la dânsa am învãtat: aveam sase oi, dãdeau lapte, îl închegam. Mai dãdeam si altora, care nu aveau. Cel mai greu moment e acum, cã am rãmas singurã. Copii mei au murit, nu mai am decât nepoti, dar ajung greu. Satul e izolat, suntem numai bãtrâni, nu mai vine nimeni, nu are cine sã ne ajute. Noroc cã este o prãvãlie de unde mai putem cumpãra câte una-alta. Mã dor mâinile la fãcut mâncare, mã simt neajutoratã. În satul în care am crescut sunt numai bãtrâni. Nu are cine sã le dea o gurã de apã, sã îi spele, sã îi curãte, pentru cã au copiii pe drumuri”.

“Du-te, cã vine Carolitã! Trebuie sã fii îmbrãcat cioban.”

La vârsta ei, statul îi oferã o pensie de 900 lei. Nu sunt multi bani, dar ei îi ajung pentru cã e obisnuitã sã trãiascã cu putin. Asa se face cã pentru ea, de fapt, sunt multi. “Stii ce mã ridicã la pensie? Pensia de veteran, pentru cã omu’ meu o fost rãnit în rãzboi (n.r. – Al Doilea Rãzboi Mondial) si decorat cu decoratie micã. A fost rãnit, i-au trecut cinci gloante prin pulpa piciorului, i-a sfârâmat osu’. A stat 14 de ore în transeu pânã s-a oprit focul. L-a dus la Iasi si apoi la Bucuresti, au vrut sã-i taie piciorul, el nu a vrut, a zis cã mai bine îi taie gâtu’ decât piciorul si nu i l-au mai tãiat”, povesteste tanti Profira. Totodatã, aceasta confirmã zvonurile potrivit cãrora regele Carol al II-lea venea în comunã, la conacul Lambrino, unde se întâlnea cu frumoasa Zizi. “Îl vedeai la Lambrino, cã îl aducea socru-meu. Îi spunea lu’ omu’ meu <<du-te, cã vine Carolitã! Trebuie sã fii îmbrãcat cioban.>>. Dar cât stãtea, când pleca, nu se stia… Apoi a vândut toatã mosia Lambrino, care a avut parale, a cumpãrat… N-a trecut mult, cã tara a intrat în rãzboi. Veneau avioane, dãdeau manifeste… S-au întors si s-au aliat cu rusii. Mihai a luat-o pe mã-sa si au plecat… Stiu cã fãceam colaci de Anul Nou, când a venit un vãr de-al omului meu: <<ne-a plecat regele, am rãmas fãrã el>>. Apoi a venit Ceausescu, dãdeam carne, cereale, ca sã plãtim rãzboiul. Noi, bãtrânii ãstia am plãtit rãzboiul. Dupã ce s-a terminat plata la rãzboi, a început Colectivul, nici noi nu ne-am trecut la început… Sã vã spun drept, si eu am fost comunistã, aveam fata la scoalã si nu o primea dacã nu aveai carnet de comunist. Te treceai de nevoie”, povesteste tanti Profira.

“Constantinescu si cu Bãsescu au distrus tot. Da’ ei sunt în stare sã facã mãcar un WC?”

URECHIATI…În anul Centenarului Marii Uniri, bãtrâna are un mesaj pentru guvernantii tãrii: “Sã facã tara cum a fost, nu sã o lase distrusã, ca acum. Sper sã se gãseascã un român de-al nostru, care sã conducã tara, sã nu ne conducã strãinii, sã aibã grijã de toatã lumea, sã facã fabrici si sã aducã oamenii acasã, la locuintele lor. Le doresc multã sãnãtate tuturor si putere de a conduce tara mai bine, ca sã nu mai fie copiii si nepotii nostri la muncã în alte tãri, ci în tara noastrã. Sã fie o tarã bogatã si frumoasã. Comunistii au fãcut-o frumoasã, dar a tinut lumea prea din scurt, nu ne dãdea luminã… Apoi a venit Revolutia si uite cum am ajuns. Au început sã rãsarã partidele ca ciupercile dupã ploaie, sã se distrugã în loc sã se facã… Sã vã spun drept, tot comunistiii ne-au scos de sub jugul lor. Constantinescu si Bãsescu spun <<eu nu am fost comunist>>. Dar dacã nu ati fost comunisti, de ce ati sfãrmat totul? Constantinescu si cu Bãsescu au distrus tot. Da’ ei sunt în stare sã facã mãcar un WC? Au distrus tara! De ce sã lucreze oamenii în alte tãri si sã nu lucreze în fabricile noastre?”, spune Profira Baciu.