spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Buzatu si-a petrecut ziua de nastere în avans, fãcându-i concurentã lui Celentano, la televizor! | VIDEO

- Advertisement -

MAI TARE CA BICHINET

ANIVERSARE…Presedintele CJ Vaslui, euforic la Antena 3, a fost tãiat brusc de moderatoarea emisiunii.

CA LA 20 ANI… „Ia mai toarnã un pãhãrel, sã ne mai trezim nitel. Sã ciocnesc cu fiecare, cum se cade la zi mare”. Sunt versurile melodiei pe care liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a chefuit douã zile la rând. Acesta a împlinit, ieri, 63 ani si, ca orice om care se respectã, mai ales la aceastã vârstã venerabilã si statut vrednic de stimã, a început sã petreacã cu o searã înainte, cãci altfel nu ne explicãm interventia telefonicã de sâmbãtã seara, la postul Antena 3. „Parfumat” de aburii alcoolului, acesta a încercat sã-si spunã pãrerea despre protestatarii din Piata Victoriei, nu a reusit, însã, decât sã stârneascã hohote de râs. Simtind cã situatia devine penibilã, moderatoarea a oprit discutia, iar politicianul a fost scos de pe post. Am încercat sã-l contactãm ieri, pentru a-i ura „La multi ani”, însã nu a fost de gãsit. S-a dat la fund de ziua sa, probabil ca sã nu-l întrebãm cum de a fost prins pe picior gresit sau pentru cã era ocupat sã… mai toarne un pãhãrel!

Imaginile cu acesta, în stare euforicã la televizor, au devenit virale pe internet. Sute de vasluieni au distribuit filmuletul în care politicianul, cu limba împleticitã, tinea un discurs incoerent: „Eu, mã scuzati. Eu nu vreau sã explic ce s-a întâmplat asearã. Dar vreau sã explic ce se poate întâmpla legal. Într-o tarã, într-un context, toti cei care vor sã se expunã au dreptul consacrat legal sã facã treaba aceasta. Dacã dintre aceia, unii înteleg cã trebuie sã exceadã treburile astea, sã facã alte treburi, atunci eu nu prea am ce sã spun din locatia în care mã aflu si sã le dau sfaturi”, a declarat presedintele PSD Vaslui, sâmbãtã seara, la Antena 3.

„Dumitru Buzatu, cetãteanu’ turmentat de la Vaslui”, un „bãiat bun, de pahar”

Vasluienii l-au taxat pe politician si, imediat dupã vizionarea imaginilor, au tinut sã-l critice prin comentarii care mai de care mai ironice sau defãimãtoare. Iatã câteva dintre acestea: „Dumitru Buzatu, PSD Vaslui, beat mort, îsi dã cu pãrerea despre proteste. Pânã si Latrinei 3 îi este rusine cu asa interlocutor si îl taie dupã 1 minut”; “In vino veritas! Beat critã, liderul PSD Vaslui, spune adevãrul despre proteste, iar Antena 3 îi taie interventia pentru asta…”, “Era firesc. Sãrbãtorea victoria. Durere si întristare va fi când se va trezi”, ”Nu joacã rolul Cetãteanului Turmentat?! »,

“Scurt, cã murea emisia pânã spunea o propozitie. Nu stiu dacã a bãut de ciudã sau de bucurie”, ”se învârtea casa cu el”, “Din betie te mai trezesti, dar din prostie, ba”, “A fost vinul otetit, de asta se bâlbâie…”, Ca sã parafrazez o expresie de cârciumã, “era m…e psd de beat”, “mã asteptam dintr-o clipã-n alta sã-si bage p… în direct. Oare ei nu stiu ce face un baron sâmbãtã seara? Pãi e vreunul treaz?”, “bravo co**e…”, “Bãiat bun….de pahar”, “O tarã în mare parte în stare de ebrietate…”, “Un amator. Mãcar Basescu era coerent când intervenea. L-a apucat filosofia la betie… cã treaz nu apare pe nicãieri”, “ãsta e muci”, “Bãi, când mai strigati în piatã, vã luati bastoane si gaze în frezã sau înghetati de frig iarna la miting si vã întrebati dacã au un pic de rusine, ei bine, sã stiti cã ei sunt la sprit si-i doare în c**r de voi”, “Din Vaslui totul se vede putin în ceatã, situatia se prezintã tulbure si cam instabilã”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.