spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Calendar Ortodox. Astăzi este pomenit Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou

- Advertisement -

Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou este pomenit în calendarul creștin ortodox la 28 noiembrie, notează Agerpres.

Sfântul Ștefan cel Nou s-a născut în Constantinopol, în timpul împăratului Anastasie (713-715), s-a călugărit la vârsta de 16 ani, fiind deprins din familie cu viața aspră și cu faptele bune. La 30 de ani a fost ales stareț al Mănăstirii Sfântului Auxentie, în apropierea Calcedonului. De aici, pentru poziția sa iconodulă (de cinstire a sfintelor icoane) a fost luat și întemnițat la Pretorion, alături de alte câteva sute de creștini, unde a trăit ca într-o adevărată mănăstire.

Aflând ce se întâmplă, împăratul iconoclast Constantin Copronim (741-775) s-a plâns slujitorilor săi că nu se găsește cineva să-l omoare pe Sfântul Ștefan, ci dimpotrivă oamenii se închină lui ca unui împărat. Auzind aceștia plângerea împăratului, s-au repezit la temniță și scoțându-l pe Sfântul Ștefan l-au omorât în chinuri cumplite, în același fel în care a fost omorât Sfântul Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, de mulțimea furioasă de la Ierusalim.

În timpul crizei iconoclaste (distrugerea icoanelor) declanșată de împăratul bizantin Leon al III-lea Isaurianul/Sirianul (717-741), care a durat până în anul 787 când cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic a declarat solemn că cinstirea icoanelor este legiuită și dreaptă, monahii care au aparat cu cea mai mare dârzenie cinstirea sfintelor icoane au suferit chinuri cumplite.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/calendar-ortodox-astazi-este-pomenit-sfantul-cuvios-mucenic-tefan-cel-nou_1839608.html#ixzz3smDHztwT
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.