NECAZ…. La omul sãrac, nici boii nu trag! Vorba aceasta veche capãtã accente de-a dreptul dureroase, în cazul familiei de la Vetrisoaia, care, în toiul iernii, a rãmas cu singura cãmerã în care locuiau pãrintii si cei doi copii, arsã pe jumãtate. În prezent, tatãl este internat în Spitalul “Sf. Maria” din Iasi, cu Cristiana, fetita de un an, care era la un pas sã moarã din cauza fumului, si sperã ca azi sã fie externatã micuta. Se vor întorce acasã, la Vetrisoaia, unde camera în care locuia toatã familia e arsã pe jumãtate. I-a dat sotia de veste cã vecinii cu suflet bun au spus cã vor veni sã o ajute la curãtat si sã dea cu o mânã de var.
În urma incendiului petrecut la Vetrisoaia, în care un copil de un an era sã îsi piardã viata, multã lume s-a întrebat unde erau pãrintii celor doi copii care se jucau cu chibrituri, duminicã dimineata, în jurul orei 9,00. Ei bine, tatã plecase sã cumpere ceva de mâncare, iar mama trebãluia printr-o anexã a locuintei. În casã, copilul de 4 ani se juca cu un chibrit si a aprins focul pe câteva hãinute de pe pat. Patul a început sã ardã mocnit, s-a fãcut vâlvãtaie, dar mai mult fum. Fetita de un an, Cristiana, era pe pat. Bãietelul a iesit afarã, dar nu a stiut sã o anunte pe mamã de pozna fãcutã. A început sã se joace prin curte, povesteste tatãl. Târziu, la un moment dat, a intrat mama în camerã, sã vadã ce face fetita si atunci a descoperit grozãvia. A cerut ajutorul vecinilor, a sunat la 112, iar, în ultima clipã, salvatorii de la Ambulantã au readus-o la viatã pe copila care inspirase mult fum.
Dacã cineva ar avea bunuri care îi prisosesc, ar face o faptã bunã, ajutându-i! Lor le-a fost ars…cam tot!
La Spitalul din Iasi, “Sf. Maria, a mers tatãl copilei, sã fie internat cu cea micã. Mama, spune el, nu prea poate vorbi. Spune, cu vocea înecatã în lacrimi, cã din camera în care stãteau toti, jumãtate e cenusã. Patul e ars si nu se mai poate sta pe el, precum si câteva covorase, cu care acopereau peretii, asa cum se obisnuieste la tarã. Nici din televizorul la care cei mici se uitau la desene animate nu a mai rãmas mare lucru. “Acum, când îi dã drumul la televizor, pocneste. El s-a încins de la cãldurã, cine stie… Asta este. Suntem necãjiti, dar bucuria cea mai mare din lume e cã fetita e bine. E mult mai bine acum. Era ca si moartã. N-am mai spus cã îsi revine. M-am închinat si am spus cã, Doamne, nimic nu-mi mai trebuie, dacã fata e bine. Eu îi spun Cristiana. Dar pe ea o mai cheamã si Rodica Andreea. Copil nevinovat! Putea muri, Doamne fereste. Prin ce-am trecut! Mare necaz… Dar doctorii au fost foarte buni! Repede au venit, au ajutat, le multumesc din toatã inima. Oameni cumsecade, cinste lor! Noi, aici, în Spital, suntem bine. Mâine (azi, n.r.) poate ne dã drumul. Acasã, mi-a spus sotia, vecinii vor sã vinã sã ne ajute, cu o mânã de var. Avem niste vecini cu inimã mare, oameni buni”, spune Adrian Vârlan, 38 de ani, tatãl fetitei.
Vecinii spun cã sunt necãjiti, dar linistiti si cinstiti
Când vor ajunge acasã tatãl si Cristiana, din sãrãcia pe care o lãsaserã în urmã, vor gãsi si mai putin. Dacã oamenii cu inima mare ar vrea sã îi ajute si ar fi câteva bunuri care le-ar prisosi lor, dar acestei familii i-ar fi de mare folos, un ajutor, cât de mic, ar fi binevenit pentru aceastã familie. Venitul lor lunar înseamnã cele douã alocatii si “suplimentara”. Vecinii spun cã sunt necãjiti, dar cinstiti. Nu beau, nu fac probleme si îsi vãd de viata lor simplã. “Chiar meritã ajutati! La unul care bea, care fumeazã, nu trebuie dat nimic, dar ei meritã, mai ales cã a dat asa necaz peste ei”, spun vecinii. Prin curte au doar un cal. “Îl cheamã “Misu” pe cãlut. Mã mai ajut cu el, la o treabã, la ceva. Atât avem. Am vrut sã caut un loc de muncã, dar pe la noi e greu, pe la tarã. Mi-as dori sã am undeva unde sã muncesc, sã fie mai usor familiei”, spune Adrian Vârlan.
