spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Cântăreaţa de muzică populară Viorica Macovei, ţinută şase ore în Vama Siret

- Advertisement -

Deplasare în Ucraina cu probleme pentru cunoscută interpretă de muzică populară Viorica Macovei, originară din Mănăstirea Humorului. Duminică seară, în timp ce se întorceau de la Cernăuţi, unde interpreta a susţinut un concert de muzică populară cu ocazia unui spectacol organizat de Consulatul României, Viorica Macovei şi soţul acesteia, Daniel Vasiliu, aflat la volan, au fost opriţi în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Motivul: autoturismul marca BMW X6 în care se aflau cei doi figura ca furat din Olanda.
„La control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Olanda, alerta fiind introdusă de autorităţile din ţara respectivă în luna aprilie 2015. Şoferul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că autoturismul aparţine unei societăţi comerciale şi nu ştia că acesta face obiectul unei infracţiuni.
Drept urmare, autoturismul fabricat în anul 2011, în valoare de peste 130.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuţi până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-11-24/Cantareata-de-muzica-populara-Viorica-Macovei-tinuta-sase-ore-in-Vama-Siret

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.