spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Care sunt diferenţele între Paştele Ortodox şi cel Catolic

- Advertisement -

Cu toate că Biserica catolică şi cea ortodoxă sărbătoresc în esenţă acelaşi eveniment, istoria zbuciumată dintre cele două a făcut ca obiceiurile şi ritualul să se schimbe.

Cu toate că Biserica catolică şi cea ortodoxă sărbătoresc în esenţă acelaşi eveniment, istoria zbuciumată dintre cele două a făcut ca obiceiurile şi ritualul să se schimbe.

Învierea este celebrată la date diferite şi că doar în ultimii ani s-a pus în discuţie folosirea unei date unice care să fie folosită de ambele Biserici.
Părintele Ionuţ Aştefănoae de la biserica ortodoxă Sfântul Gherman din Constanţa spune că una dintre diferenteţe majore de ritual ţine de faptul că Sfânta Lumină de la Ierusalim vine numai la ortodocşi.

„Slujbele la noi au o încărcătură mai mare din punct de vedere dogmatic. La catolici slujbele sunt puţin mai simple. Icoana învierii ne arată că în ortodoxie momentul aceasta înseamnă coborârea la iad a lui Iisus Hristos, scoaterea de acolo a lui Adam şi Eva, biruinţa asupra morţii şi asupra iadului, a păcatului, iar catolicii îl prezintă pe Hristos numai biruitor, cu steagul în mână”, explică preotul constănţean.

În ceea ce priveşte slujba din noaptea Învierii, la catolici este Mesa, iar la ortodocşi are loc Sfânta Liturghie. Suveranul Pontif merge iese în Poaţa Sfantului Pentru de la Vatican şi rosteşte în zeci de limbi mesajul de Paşte şi binecuvântarea „Urbi et Orbi”. Ortodocşii au parte de o serie de slujbe care culminează cu cea de la miezul nopţii, atunci când marii ierarhi din fiecare regiune a ţării îi îndeamnă cu vorbele „Veniţi de luaţi lumină”.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/care-sunt-diferentele-intre-pastele-ortodox-si-cel-catolic_1674213.html
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.