spot_imgspot_img
5.8 C
Vaslui
20-apr.-2024

Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat, după ce a scris 6 cărţi

- Advertisement -

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost admis condiţionat, după ce instanţa a admis cererea sa în care invoca inclusiv cele 6 cărţi scrise în penitenciar.

Decizia a fost anunțată de Tribunalul Dâmbovița. Cătălin Voicu a fost condamnat în 2013 la șapte ani de închisoare pentru corupție, din care a executat mai puţin de 3.

Voicu a fost acuzat că a primit bani de la oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanța supremă Florin Costiniu, la magistrați și polițiști, pentru a obține decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicați.

Cătălin Voicu a susținut vineri, în fața instanței, că a muncit în penitenciar, ”chiar și munci considerate de unii înjositoare”, a scris, a făcut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat condiționat.

Avocatul lui Voicu a adus în sprijinul cererii de eliberare condiționată a clientului său chiar și o caracterizare făcută de preotul de la locul de detenție. Conform preotului, Cătălin Voicu este un exemplu pentru ceilalți deținuți. ”Sper ca instanța să respingă contestația formulată de Ministerul Public pentru că propunerea comisiei de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Găești a fost admisă de judecătorul de la fond”, a spus Emil Vuca, avocatul lui Cătălin Voicu.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/catalin-voicu-a-fost-eliberat-conditionat-dupa-ce-a-scris-6-carti_1885677.html#ixzz403eY4ptc
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.