„Cu răbdarea treci marea“, spune un vechi proverb românesc. Tot cu răbdare treci şi prin Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalului „Sf. Spiridon“, un spaţiu îngrămădit din cauza lucrărilor de reparaţii şi modernizare care se fac în prezent la spital. Iar acest lucru mai scoate din sărite pe unul, pe altul.
Cert este că medicii de gardă n-au timp nici să bea apă. O asistentă mănâncă din mers un covrig, alta face cărare bătută la bătrânul cu picioarul cât un borcan mare de murături. „Unde vă doare? Aici? Cum aţi căzut?“. Până la un punct, întrebări fără răspuns. Un „au“ ascuţit a lămurit-o pe tânăra asistentă, o să-l programeze la radiografie. Până atunci trebuie să aştepte tot pe hol, nu sunt paturi. Mereu se strigă că nu sunt paturi.
Lângă mine o femeie de vreo 50 de ani îşi tot cheamă fiica de afară: „Du-te şi schimbă banii“, „ia ceva de mâncare“, „sun-o pe cumătra“…. A căzut dimineaţă pe la ora 10 din căruţa plină cu bostani. Au căzut bostanii peste ea, ea peste crăcanele de la căruţă şi s-a ales cu o mână ruptă, o vânătaie la ochi şi o sperietură zdravănă. În dreapta, bărbatul îmbrăcat cam ponosit, cu pulover de lână, deşi afară este vreme de tricou, se ridică oftând ca un bunic cu nepoţi obraznici. „Of, mai aştept mult? Sunt de două ceasuri aici“. Ar mai aştepta el dacă nu l-ar durea oasele bătrâne. Bombăne şi îşi reia vechea poziţie.
Mai toţi angajaţii de pe salvări sunt tineri şi parcă duc pe umeri şi pofta de viaţă a pacienţilor de pe tărgi. O altă pacientă râde, deşi abia poate, cu gulerul la gât, imobilizată pe targa mobilă. Râde de necaz şi o molipseşte şi pe asistenta de pe salvare. „Ce este, nu credeai că ţi se poate întâmpla şi ţie, nu-i aşa?“.
Vaccinurile antitetanos se fac pe hol
Pe banca de afară, aşteaptă un cuplu. El, înalt, îmbrăcat sport, cu nişte cearcăne cât o roşie, se leagănă ca un copil, din faţă în spate. Ea, cu părul lung, micuţă de statură, se uită la el. Amândoi au gulere la gât. Li s-a recoltat sânge pentru analize iar acum aşteaptă să facă radiografii. Un asistent o cheamă pe tânără şi îi dă rezultatul. „Acum ai înţeles de ce nu putem să-ţi facem radiografie, da?“. Ea dă din cap, parcă cu capul altuia. E însărcinată. Merge şi îi spune şi lui vestea, apoi rămân tăcuţi. Îşi dau seama că în accidentul de maşină erau să moară trei.
Vaccinurile antitetanos se fac direct pe hol, tot acolo se fac şi cele în burtă, pentru coagularea sângelui. Cui i se face rău, se uită în altă parte.
Pe uşă intră un bărbat într-un halat gri, scorţos, legat cu o sfoară la mijloc. Are peste 40 de ani, părul lung, prins într-o codiţă dezordonată şi vorbeşte singur. Un fel de om al străzii. Are în mână două sacoşe şi trei buchete de flori. „Unde-i doamna doctor? Doamna doctor?“. Nimeni nu-l opreşte, agentul de pază îl cunoaşte ca pe un cal breaz. Vine des şi o caută pe „doamna doctor“ să îi dea flori. Se pierde pe holul din drepta şi iese fără ele. Scoate dintr-o sacoşă un radio-casetofon, îi pune baterii şi îi dă drumul. La Urgenţe se ascultă muzică populară pentru câteva momente, apoi bărbatul pleacă fericit că a găsit pe cine căuta.
Din lipsă de spaţiu şi în special din lipsa paturilor, consultaţiile pentru problemele minore de sănătate se dau şi pe hol. Vine ortopedul şi te întreabă ce şi cum, iar după ce se termină investigaţiile îţi aduce rezultatul şi îţi dă reţeta.
„Bolnavii închipuiţi“, clienţi fideli la Urgenţe
Un fel de salon a fost încropit şi într-un colţ al holului, unde doi pacienţi aşteaptă întinşi pe tărgile mobile. Bătrâna de 95 de ani nu mai are stare şi se foieşte ca un copil mic. În final reuşeşte să ajungă la marginea patului şi să dea salteaua jos. Tot încearcă să întindă cearşaful mototolit sub ea. „De la cămin m-aţi luat, acolo să mă duceţi, nu mă lăsaţi aici. Sunt femeie bătrână, aveţi milă, sunt adusă de la 11 dimineaţa, mi s-a uscat şi gura, daţi-mi nişte apă!“
O tânără se ridică şchiopătând şi cere de la triaj un pahar de plastic, să-i poată aduce apă de la baie. „Nu avem pahare, mergeţi şi cumpăraţi o sticlă de apă de undeva“, spune doamna care completează fişele celor veniţi la urgenţe. Colegul său se ridică şi se întoarce dintr-un cabinet cu apă. Bătrâna îşi zice bogdaproste şi face o duzină de cruci.
Răbdare mai are şi bărbatul în maiou, care se plimbă, din inerţia alcoolului, până afară şi înapoi. Merge parcă mândru cu mâna dreaptă ridicată. Degetul mic e înfăşurat în pansament şi se poate observa că lipseşte o bucată din el. Poveste mai veche aş spune, ţinând cont de faptul că arătătorul de la aceeaşi mână mai era doar un ciot, rămas dintr-un accident mai vechi.
Toţi au stat până la capăt, doar Diamanta a renunţat şi a plecat, supărată că nu-i mai vine rândul. Diamanta are o problemă la picior şi ea spune că e grav, deşi medicii o contrazic. Nervoasă, îşi culege fustele lucioase şi multe şi iese. Imediat intră pe uşă o bătrânică cochetă. Are pălărie şi un cavaler la braţ. În pragul uşii, cavalerul se desprinde grăbit şi pleacă. Cel mai probabil l-a oprit pe stradă şi l-a rugat să o ajute. Când o văd cei de la triaj nu ştiu dacă să râdă ori să plângă. E „bolnava închipuită“ care vine aproape săptămânal la Urgenţe.
„Ai trimitere de la medicul de familie?“. „E acasă“. „Păi, du-te şi adu-o“. „Păi, nu pot, că n-am de unde“. „Păi, nu fura curent, mamaie, că eşti bătrână şi nu-i frumos“. Bătrâna se retrage şi pleacă. Din rândul de bărbaţi care însoţesc pacienţii şi aşteaptă pe băncile de la intrare, îl acostează pe cel mai tânăr. „Mă ajuţi şi pe mine să merg până la policlinică? Că-s bătrână, maică, şi nu mai pot“.
