spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Caz grav la Politia Localã Bârlad: douã memorii adresate primarului nu au ajuns la el, ci la directorul Rãdoi!! (FACSIMIL)

- Advertisement -

INCREDIBIL Un lider al Sindicatului Prolex – în care sunt înscrisi circa 20 de politisti locali din Bârlad, aduce acuze foarte grave directorului Vasile Rãdoi. Iulian Ceapã, care a fost dat afarã din Politia Localã, pentru cã este efectiv un spin în scaunul directorului Rãdoi, s-a adresat primarului Boros cu un memoriu, semnat de 28 de politisti locali! Ceapã a mai depus douã memorii, unul în august si altul în octombrie anul trecut, la Registratura Primãriei Bârlad, pentru a ajunge în mapa primarului, dar surprizã: cele douã memorii au ajuns la directorul Rãdoi si nu la primar! Iar Rãdoi a declansat jihadul împotriva sindicalistilor Prolex, bãgându-i în comisia de disciplinã, iar pe liderul lor l-a data afarã! Primarul Dumitru Boros promite o analizã foarte amãnuntitã la Politia Localã Bârlad!

La Politia Localã Bârlad nu este deloc liniste! Chiar dacã se vrea ca în ochii opiniei publice, cãreia i s-a „administrat” o conferintã de presã cu un bilant pompos si stufos, de n-a înteles nimeni nimic din el, sã parã totul în ordine, totusi lucrurile nu stau chiar asa. Iulian Ceapã, fost politist local, dat afarã acum câteva luni, fiindu-i pânditã o gresealã comisã fãrã voie, ceva legat de prezenta la serviciu dupã perioada concediului medical, a înaintat primarului Dumitru Boros un memoriu, de 14 pagini, în care, ca lider al sindicatului Prolex (al politistilor locali) – Filiala Bârlad, i-a pus pe tapet foarte multe nereguli – deja ultra cunoscute de noi, care se petrec la Politia Localã Bârlad. „Subsemnatul Ceapa Iulian, imputernicit sindical sa reprezint interesele membrilor de sindicat ProLex la Politia Locala Barlad, va supun atentiei o serie de nereguli cauzate de un management defectuos facut de domnul director Vasile Radoi si sefii de servicii de la Politia Locala Barlad. Va rog sa analizati si, in conformitate cu atributiile conferite prin Legea 155/2010 de infiintare si functionare a Politiei Locale la art.31, lit. e si j. sa evaluati activitatea politiei locale si sa primiti si solutiona cererile cu privire la deficientele constatate. Supun aceste aspecte spre analiza si Comisiei Locale de Ordine Publica care poate fi reunita la solicitarea primarului in conformitate cu prevederile art. 29, alin. 3 din Legea 155/2010. Totodata , va rog sa supuneti spre analiza si ordonatorului de credit al Politiei Locale Barlad, in speta Consiliul Local Municipal, deficientele de management si neregulile sesizate si care pot fi confirmate in urma analizei acestei sesizari. Mai adaug ca orice incercare a sindicatului ProLex de a discuta problemele pe care vi le supunem atentiei s-a lovit de refuzul hotarat al domnului director de a dialoga fiindca nu a recunoscut nicio clipa legitimitatea acestui sindicat, astfel ca nu mai putin de 12 membri de-ai nostri au fost sanctionati doar in ultimul an.”, scrie Iulian Ceapã în memoriu. Printre neregulile semnalate primarului Boros se numãrã: dotarea ilegalã cu aparatele GPS, autoturismele Politiei Locale folosite de sefi în interes personal, decontãri fictive de combustibil la masinile politiei locale si la motoscuterele din dotare, astfel cã un motoscuter a ajuns sã deconteze motorinã în douã zile pentru efectuarea a 700 de km patrulare în Bârlad, pontãri fictive, furturi din bunul public constatate de politisti locali si neraportate la politia mare… Multe dintre cele semnalate de Iulian Ceapã, liderul ProLex – Bârlad, se regãsesc în plângerea penalã depusã la Parchetul Bârlad anul trecut de acelasi sindicat, în lucru la Politia Bârlad fiind un dosar penal pentru delapidare si abuzuri grosolane de care sunt acuzati sefii din Politia Localã Bârlad, contabila sefã si directorul Vasile Rãdoi.

„Asa vreau eu”

Una dintre reclamatiile fãcute de politistii locali se referã la faptul cã Vasile Rãdoi le impune sã dea un test de evaluare pentru a primi calificative, desi în lege scrie clar cã „functionarii publici nu trebuie testati în scris, ci evaluati în decursul anului de sefi prin activitãtile desfãsurate”. Întrebat de reporterii nostri de ce îi testeazã în scris, dacã legea spune cã nu trebuie, Vasile Rãdoi ne-a spus „Cã asa vreau eu, e bine? Când o sã fie ei directori sã facã cum vor ei, acum sunt eu deocamdatã director si o sã-i testez!”. Mai mult, Vasile Rãdoi este acuzat de cei 28 de politisti semnatari ai memoriului cã se rãzbunã pe ei, îi bagã în comisia de disciplinã, care este formatã din sefii de servicii din cadrul Politiei Locale, care rãspund doar la comenzile sefului Rãdoi. Si sunt amenintati cã vor fi dati afarã!

Unde sunt memoriile depuse anul trecut? Si cum au ajuns la Vasile Rãdoi?

Un fapt strigãtor la cer ne-a fost relatat de Iulian Ceapã. „Am depus acest ultim memoriu la domnul primar Boros si am stat de vorbã cu el, relatându-i pe îndelete ce se întâmplã în Politia Localã Bârlad. Am avut surpriza sã constat cã, atunci când i-am spus cã am mai depus la Registratura Primãriei Bârlad pentru a ajunge la el, douã memorii, unul în august cu nr. 14422/11.08.2016, si altul în octombrie cu nr. 17504/1010.2016, primarul mi-a spus cã n-a vãzut nici unul din aceste douã memorii la el! N-au ajuns la el, în schimb au ajuns la domnul Vasile Rãdoi, care a umblat cu ele prin sediul politiei locale si a amenintat pe semnatari cã îi dã afarã. Au fost urmãriti, filmati, pozati s-a ajuns pânã la a-i teroriza cu comisia de disciplinã, îi trimite singuri noaptea în patrulã prin Grãdina Publicã, prin toate cotloanele întunecate! Singuri, când patrulele trebuie formate din doi politisti, mai ales cele de noapte. Oamenii sunt terorizati efectiv, pentru cã sunt multi chemati la Politie pentru a da declaratii cu privire la cele reclamate în dosarul penal, iar cum îi vede cã se duc la politie sã dea declaratie, cum îi bagã în comisia de disciplinã pentru orice fleac. Trebuie sã se facã odatã si odatã ordine si liniste si la Politia Localã Bârlad”, a spus Iulian Ceapã. Ceilalti politisti locali cu care am discutat au confirmat întru totul declaratiile liderului ProLex – Iulian Ceapã, dar ne-au rugat sã nu le dãm deocamdatã numele, pentru cã ei sperã sã-si pãstreze serviciul, desi li se fluturã sabia somajului pe deasupra!

Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boros, a promis cã se va apleca cu multã atentie asupra problemelor semnalate de cei 28 de politisti locali, iar la Politia Localã Bârlad urmeazã sã poposeascã cât de repede o comisie desemnatã de primar pentru analizarea situatiei financiare de acolo. Cât despre faptul cã i s-au adresat douã memorii, la registratura institutiei, care nu au ajuns în mapa sa de corespondentã, ci la seful Politiei Locale, primarul Boros a promis cã va ancheta si va cere sã fie informat unde sunt actele respective.

Domnule Primar

Subsemnatul Ceapa Iulian, imputernicit sindical sa reprezint interesele membrilor de sindicat ProLex la Politia Locala Barlad, va supun atentiei o serie de nereguli cauzate de un management defectuos facut de domnul director Vasile Radoi si sefii de servicii de la Politia Locala Barlad. Va rog sa analizati si , in conformitate cu atributiile conferite prin Legea 155/2010 de infiintare si functionare a Politiei Locale la art.31 , lit. e si j. sa evaluati activitatea politiei locale si sa primiti si solutiona cererile cu privire la deficientele constatate. Supun aceste aspecte spre analiza si Comisiei Locale de Ordine Publica care poate fi reunita la solicitarea primarului in conformitate cu prevederile art.29, alin. 3 din Legea 155/2010. Totodata , va rog sa supuneti spre analiza si ordonatorului de credit al Politiei Locale Barlad, in speta Consiliul Local , deficientele de management si neregulile sesizate si care pot fi confirmate in urma analizei acestei sesizari. Mai adaug ca orice incercare a sindicatului ProLex de a discuta problemele pe care vi le supunem atentiei s-a lovit de refuzul hotarat al domnului director de a dialoga fiindca nu a recunoscut nicio clipa legitimitatea acestui sindicat , astfel ca nu mai putin de 12 membri de-ai nostri au fost sanctionati doar in ultimul an.Acesta e si motivul pentru care am fost nevoiti sa deschidem o serie de actiuni in contencios administrativ pentru a repara abuzurile asupra membrilor nostri de sindicat.De aceea atmosfera in cadrul institutiei noastre e foarte tensionata si domnul director nu doreste sa intervina in sensul detensionarii prin dialogUnul dintre principalele motive pentru care am decis afilierea la un sindicat a fost modul in care domnul director a inteles sa acorde norma de hrana.Aceasta a inceput sa fie acordata in anul 2015 in urma modificarii L155/2010 – a Politiei Locale- dar si promulgarii HG171/2015 care stabilste modul de acordare si cuantumul pentru cele trei categorii de personal.Domnul director a deciz in mod abuziv sa acorde norma de hrana, lunar , in urma unor liste aprobate de dumnealui dupa niste criterii care nu aveau legatura cu dispozitiile legale.In urma semnalelor transmise de noi , la o sedinta organizata de domnul director acesta a spus celor prezenti ca are bani dar nu vrea sa ii dea , ca asa doreste dumnealui.Abia din anul 2016 s-a acordat acest drept conform legii insa se pune intrebarea ce s-a facut cu diferentele de bani  , existand colegi care au primit norma de hrana diminuata cu aproximativ 200 de lei timp de 12 luni.Astfel , iata o serie de nereguli identificate de noi ;

1. Din dispozitia domnului Director au fost achizitionate dispozitive Gps de monitorizare a traseului terestru pe care il parcurg politistii locali.Aceste dispozitive AF-10X nu fac parte din dotarile prevazute in HG 1332/2010 si pentru achizitionarea lor in urma cu 3 ani nu a fost emisa o hotarare de Consiliul Local si nicio adresa catre Consiliul Local prin care sa fie justificata necesitatea  cumpararii lor din bugetul Politie Locale.Aceste dispozitive contin functia de microfon spion ca dotare standard si poate fi activata fara ca purtatorul sa aiba cunostinta prin apelare de pe un numar de telefon mobil presetat incalcandu-se astfel dreptul la viata privata.Sunt cheltuite lunar sume de bani pentru administrarea acestor dispozitive(suma vehiculata de domnul Director intr-o sedinta fiind de 1800 lei) la firma Total Soft Barlad(care monitorizeaza in conditii cel putin suspecte traseul politistilor locali pe tura de serviciu ,traseul fiind unul ce apartine sectorului de ordine si siguranta publica si deci este supus unor anumite secrete de serviciu), plus credit sau abonament la compania Orange intrucat nu functioneaza fara cartele(cu credit). Mentionam ca nu toti sunt politistii locali sunt dotati cu astfel de dispozitive.Initial domnul Director a specificat ca acestea sunt ca justificare a activitatii noastre dupa care a inceput sa emita sanctiuni la adresa politistilor locali dupa aceste dispozitive care nu functioneaza corespunzator.(Sunt probe foto si video ca aceste dispozitive sunt deschise si nu functioneaza si le consideram dispozitive de hartuire intrucat au inceput sa curga sanctiunile si atentionarile din momentul in care ne-am inscris in Prolex).Mai semnalez faptul ca intr-o sedinta si la un instructaj domnul Director ne-a adus la cunostinta ca a trimis Gps-urile la o firma din Iasi pentru resoftare intrucat noi am semnalat defectiuni si erori ale acestora rezultand din asta cheltuieli nejustificate.In afara urmaririi noastre cu aceste Gps-uri mai vin si controale facute de dispeceri cu autoturismele din dotarea Politie Locale deci inca un consum nejustificat , de aceasta data de carburant!!!

Alta achizitie care nu este prevazuta in lege este cea a ecusoanelor nominale-ecusoane pe care orice politist local este obligat sa-l poarte.Nici acest ecuson nu face parte din dotarea prevazuta in HG 1332/2010 si nici nu a fost emis un act normativ de catre Consiliul Local sau vreo adresa care sa justifice necesitatea achizitionarii lor.Aici s-au facut cheltuieli nejustificate fiind achizitionate in ultima luna doua asemenea ecusoane: din metal unul si din doc un altul.S-au mai achizitionat bastoane telescopice , nici acestea nu fac parte din dotarea Politiei Locale conform 1332/2010 , pentru aceasta fiind nevoie de cursuri de instruire cu personal autorizat si care necesita cheltuirea unor sume de bani.Se puteau foarte bine folosi aceleasi tomfe fara a mai cumpara bastoane care pe langa faptul ca nu au proceduri de folosire nici nu sunt prevazute in lege.

2.Doua autoturisme marca Dacia Logan din dotarea Politiei Locale sunt folosite de catre Obreja Iulian(VS-05-LOP) si Hrincu Ionut(VS-02-LOP,fara insemnele Politie Locale) si in scopuri personale:la cumparaturi in Piata Sf Ilie,la cumparaturi la marketul Lidl din zona Piata Sf ilie din localitate(proba cu martori in cazul lui Obreja Iulian-lucru certificat de politistii locali care de-a lungul timpului au efectuat serviciul in Piata Sf ilie),(proba foto-video in cazul lui Hrincu Ionut-autoturismul din dotarea Politiei Locale parcat in fata domiciliului sau in mod frecvent si proba cu martori-cumparaturi in Piata Sf lie).Fac mentiunea ca Hrincu Ionut a folosit inainte de achIzitionarea autoturismului VS-02-LOP,autoturismul VS-05-LOP(la momentul respectiv neinscriptionat la cumparaturi in Piata Sf Ilie,la marketul Lidl.

3.In anii 2013 ,2014 si la inceputul anului 2015 politistii locali din cadrul serviciului rutier au fost pontati pe fisa de pontaj conform graficelor de lucru iar pe fluturasul de salariu au primit sume de bani pe ore de noapte neefectuate astfel:50% au fost remunerati pentru ore de zi si 50% pentru ore noapte.(Ca probe: fisa de pontaj,graficul de lucru si fluturasul de salariu).

4.Favorizarea politistilor locali care fac la dispecerat si in serviciul rutier a continuat prin faptul ca acestia jucau fotbal cu domnul Director in timpul programului ori pe stadionul de rugby ori pe cel din localitate, in conditiile in care cei din serviciul rutier fac si interventia de unde rezulta ca daca am fi avut nevoie in teren ei se aflau la meci.Dispecerii care au jucat fotbal in timpul programului sunt:Deleanu Laurentu,Hazu Adrian(mentionez ca au lasat armamentul din dotarea Politie Locale in baza unui simplu agent care ii inlocuia pe timpul cat se desfasura partida de fotbal-ei fiind dispeceri);din serviciul rutier fiind Gilea Valentin,Teodorof Viorel,Cristea Adrian.Ca probe sunt camerele de supraveghere din interiorul institutiei din afara acesteia plus fotografii si filmari(in cazul pol local Gilea Valentin).In mai multe randuri s-au folosit autoturismele serviciului rutier pentru a transporta mingile de fotbal la stadioanele mentionate.

Agentii de la ordine publica din zona Parc V.I.Popa si din Piata Sf Ilie din localitate sunt obligati sa poarte intreg echipamentul de la ordine publica plus veste reflectorizanta si sa desfasoare activitatea in locul agentilor de la serviciul rutier sub amenintarea rapoartelor de neexecutare de ordin si sanctionarea lor in comisia de disciplina.

6.Sesizam faptul ca in obiectivul Centrul rezidential au avut loc doua furturi:unul in anul 2014 a 3 calorifere iar al doilea a doua usi cu intreg tocul ,agentii care au constatat in au facut rapoarte iar domnul Director nu a sesizat Politia asa cum consideram ca era normal.De mentionat faptul ca in ambele cazuri s-a intrat cu cheie potrivita.

7.In dotarea Politie Locale mai sunt 5 motoscutere dintre care 2 mai sunt in stare de functiune .Inainte de a intra in serviciu se intocmeste de catre dispecer un pv de predare primire cu numarul de kilometri al motoscuterului.Mentionam acest lucru intrucat pol local Stafie Cosmin a fost chemat la sediul Politie Locale de catre pol local Hrincu Ionut pentru a semna pentru doua mii de kilometri existand suspiciunea unei fraude cu benzina.Ca probe se pot verifica pv de predare primire intre dispecer si politistul local caruia i se incredinteaza scuterul si documentele separate pentru benzina.Mai nou , politistul local Rusu Anghel a fost chemat in luna iunie 2016 la serviciul Contabilitate si i s-a cerut sa semneze pentru un anumit numar de kilometri parcursi fara ca respectivul sa fi mers anul acesta cu motoscuterul .Politistul local Rusu Anghel a refuzat sa semneze .Domnul director , afland ca am cunostinta de incident , a dispus sefului de birou rutier sa ma aduca la sediul Politiei Locale cu masina institutiei din Obiectivul Parc V.I.Popa unde imi desfasuram activitatea.In biroul dumnealui , in prezenta altor cateva persoane printre care Hrincu Ionut , Rusu Anghel , Ignat Viorel , domnul director a spus ca e vorba de o neintelegere si ca de fapt Rusu Anghel trebuia sa semneze in locul lui Stase Cristian care intre timp s-a angajat in alta parte.Am dorit sa aflu si opinia doamnei contabil insa domnul director a replicat ca ,,plange in birou’’.Ulterior , politistul local Stafie Cosmin a fost pus sa semneze pentru ca ar fi parcurs 700 !!! de kilometri in doar PATRU TURE DE SERVICIU DE CATE OPT ORE.Ulterior politistul local Rusu Anghel a fost pus sa semneze foi de parcurs cu data 2015 , deci cu un an in urma.Cand a sesizat acest lucru domnul director si Hrincu Ionut i-au spus acestuia ca nu stie sa citeasca incercand sa-l pacaleasca.Media pe tura de serviciu este undeva intre 30-50 de kilometri.De acest lucru are cunostinta si domnul director , informat intr-o convorbire telefonica de catre Stafie Cosmin , insa nimeni dintre cei responsabili nu a fost tras la raspundere-in speta Hrincu Ionut si Plopeanu Marian , sef birou Ordine Publica.

8.Sursa de informatii pe care o avem in interiorul institutiei ne-a adus la cunostinta faptul ca in luna august 2015 a vazut un document prin care evidentia faptul ca pentru consumul de carburant s-au cheltuit 6000 de lei si s-au primit bonuri de benzina in valoare de 800 de lei pentru cele doua autoturisme de la serviciul rutier de unde rezulta ca celelalte autoturisme folosite pe persoana fizica si motoscuterele au consumat carburant in valoare de 5200 de lei.Dealtfel gestiunea frauduloasa a carburantului FACE OBIECTUL UNEI PLANGERI PENALE si poate fi confirmata de martori a caror identitate nu o pot dezvalui inca pentru a nu-I da posibilitatea domnului director sa faca presiuni asupra lor.Spun doar ca mecanismul este simplu-foile de parcurs au un numar de kilometri cu mult mai mare decat kilometrii parcursi in mod real.Astfel , politistii locali sunt constransi sa semneze aceste foi cu kilometri fictivi de catre domnul Hrincu Ionut , omul de incredere al domnului director.

9.Agenti din cadrul compartimentului de ordine publica desfasoara activitati de paza a bunurilor unor societati comerciale private astfel:pe timpul desfasurarii Festivalului toamnei pe timp de noapte s-au pazit bunurile apartinand sc Trandafirul srl Barlad(2-4 septembrie) iar cand s-au inceput lucrarile pe str Mihai Eminescu s-a pazit pentru a nu fi furate macadamul scos de catre o firma privata care efectueaza lucrari pe aceasta strada.

10.In dotarea Politiei Locale avem din anul 2011 doi caini ciobanesti germani.Modul in care s-au cheltuit banii pentru hrana si ingrijire medicala a fost , pana in luna septembrie 2016 foarte dubios.Astfel , cei doi agenti care se ocupa de acesti caini adica Zaharia Costel si Stafie Cosmin primeau lunar doi saci de hrana si cateva cutii de conserve fara sa semneze pentru primire vreun act contabil .Abia in septembrie 2016 , in urma insistentelor catre domnul primar , s-a majorat cantitatea de hrana si au inceput sa se dea si vitamine.Stiu ca domnul Tudor , consilierul domnului primar s-a ocupat personal de acest lucru.De-a lungul timpului , din cauza ca hrana si vitaminele nu erau suficiente am pus bani de la noi si am cumparat hrana pentru a-i tine pe caini intr-o stare acceptabila.Avem suspiciunea rezonabila ca bani au fost alocati insa hrana nu a ajuns la acesti caini.Din septembrie 2016 se intocmesc acte contabile , chiar doamna contabil Dristaru Elena acceptand ca acest lucru trebuia facut din 2011.

In continuare subliniez cateva aspecte din modul de functionare a Politiei Locale Barlad care scad capacitatea operationala a institutiei si implicit perceptia in fata cetatenilor

1.SUNTEM POATE SINGURA POLITIE LOCALA A MUNICIPIILOR DIN ROMANIA CARE NU ARE DUBA CA MASINA DE INTERVENTIE SI PATRULA AUTO MOBILA NOAPTEA.

2.POLITISTII LOCALI SUNT TRIMISI SINGURI NOAPTEA IN PATRULARE CU UN DISPOZITIV ILEGAL DE MONITORIZARE GPS FIIND IN ACEST FEL EXPUSI UNOR PERICOLE SUPLIMENTARE SI PUSI IN SITUATIA DE A-SI INDEPLINI ATRIBUTIILE DE SERVICIU FARA A AVEA PROCEDURI LEGALE DE INTERVENTIE -PATRULA ESTE FORMATA DIN MINIM DOI AGENTI.

3.LA SERVICIUL DE PATRULARE SE FOLOSESC MOTOSCUTERE A CAROR EFICIENTA ESTE SLABA PRIN REDUCERE CAPACITATII DE INTERVENTIE A CELUI CE CONDUCE ACEST TIP DE VEHICULE.

4.NU SUNT ACOPERITE TOATE ZONELE ORASULUI CEEA CE DUCE LA UN NUMAR MARE DE SESIZARI.AUTOTURISMELE DIN DOTAREA INSTITUTIEI NU SUNT REPARTIZATE IN FUNCTIE DE NUMARUL ANGAJATILOR DIN FIECARE COMPARTIMENT.ASTFEL COMPARTIMENTUL DE ORDINE PUBLICA ARE CEI MAI MULTI POLITISTI LOCALI SI ESTE POATE CEL MAI IMPORTANT INSA DIN PACATE NU BENEFICIAZA DECAT DE O SINGURA MASINA CARE ESTE CEA MAI VECHE SI NECESITA CELE MAI MULTE REPARATII.TOT O MASINA AU SI CEI DE LA PROTECTIA MEDIULUI CU TOATE CA NU SUNT INTERVENTII SPECIFICE ACESTUI COMPARTIMENT IAR CAND  DESEURILE MENAJERE SUNT DEPOZITATE ILEGAL SUNT TRIMISI CEI DE LA ORDINE PUBLICA INSA FARA A BENEFICIA DE SPRIJINUL ACELEI MASINI .CONSIDERAM CA LOGAN-UL DE LA PROTECTIA MEDIULUI POATE FI REPARTIZAT CELOR DE LA ORDINE PUBLICA FARA SA AFECTEZE CAPACITATEA DE ACTIUNE SI INTERVENTIE A CELOR DE LA COMPARTIMENTULUI PROTECTIA MEDIULUI.

5.SUNT POSTURILE FIXE CARE NU NECESITA PREZENTA POLITISTILOR LOCALI IN PERMANENTA IN CONDITIILE IN CARE SUNT MONITORIZATE VIDEO DE LA DISPECERATUL INSTITUTIEI.AR PUTEA FI ELIBERATE ASTFEL 14 POSTURI CARE SA FIE FOLOSITE LA PATRULARE PENTRU A SE PUTEA ACTIONA IN MOD EFICIENT CU PATRULE FORMATE DIN MINIM DOI POLITISTI LOCALI.INSISTAM PE SCOATEREA POLITISTILOR LOCALI DE LA PAZA OBIECTIVELOR AFLATE IN JURISDICTIA PRIMARIEI INTRUCAT IN ACEST FEL NUMARUL EFECTIV AL POLITISTILOR LOCALI DIN STRADA ESTE DRASTIC DIMINUAT .PAZA ACESTOR OBIECTIVE AR PUTEA FI ASIGURATA DE O FIRMA SPECIALIZATA.

6.CREDEM CA SE IMPUNE O MAI BUNA COLABORARE CU POLITIA MUNICIPALA SI JANDARMERIA PRIN PATRULARE MIXTA SI ACOPERIREA ZONELOR CU POTENTIAL INFRACTIONAL RIDICAT.DE FOARTE MULTE ORI , POLITISTII LOCALI CARE ACTIONAU IN PATRULA MIXTA CU COLEGII DE LA POLITIA MUNICIPALA AU FOST RUGATI DE CATRE OFITERUL CARE FACE INSTRUCTAJUL SA PARASEASCA SALA INTRUCAT AVEAU ACELE DISPOZITVE GPS CE AU FUNCTIA DE MICROFON-SPION SI ACOLO SE DISCUTAU SECRETE DE SERVICIU CE AR FI PUTUT FI MONITORIZATE DE TOTAL-SOFT.

7.SE IMPUNE DE URGENTA O SEDINTA LA CARE SA PARTICIPATI ALATURI DE DOMNUL DIRECTOR-EVENTUAL SA FIE SI PRESA INVITATA-UNDE SA PUNEM PE TAPET TOATE ACESTE PROBLEME SI ANGAJATII SA POATA VENI CU PROPUNERI CARE AR PUTEA FI UTILE IN EFICIENTIZAREA ACTIVITATII INSTITUTIEI.

8.SEFII DE BIROU DIN CADRUL POLITIEI LOCALE BARLAD CARE AU FOST PROMOVATI PRIN CONCURS IN ANUL 2014 , INCEPAND CU ANUL 2016 NU MAI INDEPLINESC CRITERIUL OBLIGATORIU PREVAZUT DE art.57 DIN LEGEA 188/1999 DE A AVEA STUDII DE MASTERAT.LEGEA 284/2010 ACTUALIZATA 2012 IMPUNE CA TERMEN LIMITA CINCI ANI DE LA INTRAREA IN VIGOARE A LEGII ADICA DE LA 1 IANUARIE 2012 PANA LA 1 IANUARIE 2016.LA 1 IANUARIE 2016 NICIUNUL DIN SEFII DE BIROU ADICA;

-OBREJA IULIAN-SEF BIROU PROTECTIA MEDIULUI

-POPA GIGI-SEF BIROU ECONOMIC

-OLARIU CONSTANTIN-SEF BIROU RUTIER

-PLOPEANU MARIAN-SEF BIROU ORDINE PUBLICA, NU AVEAU STUDII DE MASTERAT SI POTRIVIT ALIN.2 DIN ART.31 DIN LEGEA 284/2016 ACTUALIZATA TREBUIAU ELIBERATI DIN FUNCTIA PUBLICA.ACEST LUCRU NU S-A INTAMPLAT EI OCUPAND SI ACUM ILEGAL ACESTE FUNCTII .IN ACEST MOD DOMNUL DIRECTOR RADOI VASILE –CARE AVEA OBLIGATIA SA DUCA LA INDEPLINIRE ACESTE PREVEDERI-A CREAT O METODA DE A-SI SANTAJA SEFII DIN SUBORDINE SA EXECUTE NECONDITIONAT ORICE ORDIN AL DOMNIEI-SALE SUB AMENINTAREA APLICARII ALIN.2 DIN ART.31 AL LEGII SALARIZARII.IN PLUS AU INCASAT ILEGAL SPORURILE AFERENE ACESTEI FUNCTII.ADAUG CA ABIA IN ACEASTA VARA CEI NOMINALIZATI MAI SUS AU DEFINITIVAT STUDIILE DE MASTERAT. INSISTAM FOARTE MULT PE ACEASTA SPETA ITRUCAT CEI NOMINALIZATI AU INCASAT SI INCASEAZA IN CONTINUARE SPORURI NEJUSTIFICATE DE CONDUCERE IN CUANTUMURI FOARTE MARI.

8.UN ALT EXEMPLU DE MANAGEMENT DEFECTUOS SI CARE A PAGUBIT BUGETUL POLITIEI LOCALE DE SUME IMPORTANTE DE BANIETE MODUL IN CARE A FOST ACHIZITIONAT SERVICIUL DE CONSULTANTA JURIDICA.ASTFEL , DESI O.U.G. NR. 26/2012 PREVEDE CA SERVICIILE DE CONSULTANTA JURIDICA POT FI ACHIZITIONATE IN CONDITII EXCEPTIONALE SI BINE MOTIVATE DOAR CU HOTARARE DE LA ORDONATORUL DE CREDIT-IN SPETA DE LA CONSILIUL LOCAL-DIN 2012 PANA IN PRIMAVARA LUI 2016 NU S-A SOLICITAT SI DECI NU S-A EMIS NICI O HOTARARE DE CONSILIU LOCAL.ASTFEL IN ACEASTA PERIOADA DOAMNA AVOCAT ADRIANA DAVID A FURNIZAT IN MOD ILEGAL SERVICII DE CONSULTANTA JURIDICA INCASAND IN ACEST FEL SUME CONSIDERABILE DE BANI.ABIA IN LUNA APRILIE 2016 A FOST O PROPUNERE DE HOTARARE DE CONSILIU LOCAL CARE MOTIVA NECESITATEA ACHIZITIONARII UNOR ASTFEL DE SERVICII DIN AFARA INSTITUTIEI.PRECIZEZ CA ORDONANTA 26/2012 PREVEDE CA ACESTE SERVICII SA FIE FACUTE DE PERSONAL PROPRIU CALIFICAT ORI DOAMNA AVOCAT NU ESTE ANGAJATA POLITIEI LOCALE BARLAD.ESTE VORBA DE MAI BINE DE 40 DE LUNI IN CARE DOAMNA AVOCAT ADRIANA DAVID A INCASAT FARA TEMEINICIE LEGALA ONORARIU DE CONSULTANTA JURIDICA DE LA POLITIA LOCALA BARLAD.

9.VA MAI ADUCEM LA CUNOSTINTA CA AU INCEPUT CERCETARILE INTR-UN DOSAR PENAL DE ANVERGURA CE VIZEAZA O SERIE DE ILEGALITATI COMISE DE DOMNUL DIRECTOR VASILE RADOI SI SEFII DE SERVICIU DIN SUBORDINE PENTRU ACUZATII DE ABUZ IN SERVICIU , DELAPIDARE , FALS , UZ DE FALS , FALS INTELECTUAL SI CARE DACA VOR FI DOVEDITE VOR EVIDENTIA MODUL DEZASTRUOS IN CARE A FOST CONDUSA ACEASTA INSTITUTIE.

In speranta unei solutionari rapide datorita atributiilor pe care le aveti , cu stima , Ceapa Iulian. La acest memoriu subscriu si urmatorii politisti locali care sunt nemultumiti si vor incetarea situatiei grave in care a fost adusa aceasta institutie prin modul abuziv si discretionar in care a fost condusa.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.