|

Caz unic în Vrancea! Mamă oarbă cu trei fete oarbe luptă cu absurdul legislativ

Mihaela Mihu, o tânără de 18 ani, cu handicap grav, din Unirea, Odobești, nu mai primește, de când a devenit majoră, banii cuveniți ca indemnizație – care o include și pe cea cuvenită asistentului personal – pentru că nu poate semna pentru primirea lor, după cum prevede legea! Fata este oarbă, la fel ca mama și cele două surori ale sale și mai mult decât atât, are afecțiuni neurologice grave, care au transformat-o, practic, într-o ființă total dependentă de ceilalți. De când a venit pe lume, Mihaela nu vede, nu merge, nu vorbește, nu poate să se hrănească, să se spele și să se îmbrace singură! Pur și simplu nu are discernământ, zace în pat tot timpul și nu trebuie să fii expert ca să-ți dai seama că habar n-are pe ce lume trăiește! Cu toate acestea, legea îi impune să semneze pentru banii acordați ca indemnizație, fie aceștia aduși de poștaș, fie virați într-un cont pe care… biata fată efectiv nu este capabilă să îl deschidă personal, din cauza dizabilităților absolut evidente!

Într-o căsuță modestă, din Unirea, Obobești, Cristina, de 39 de ani, o mamă oarbă, se străduiește să facă față greutăților cotidiene, astfel încât să le poată asigura celor trei fetițe ale ei, toate fără lumina ochilor, o viață decentă. În timp ce două dintre copile, Alina și Laura, sunt eleve premiante la Liceul pentru deficienți de vedere din Buzău, cea de a treia, Mihaela, la rândul său oarbă, are și probleme neurologice grave, care au condamnat-o, practic, să fie o ființă total dependentă de ceilalți.

Mihaela nu merge, nu vorbește, nu poate să se hrănească, să se spele, să se îmbrace singură. Și, pe lângă faptul că a fost condamnată de soartă la o existență chinuită, de când a împlinit 18 ani și a devenit și ea majoră, trebuie să sufere și din pricina absurdităților legislative ale societății noastre.

Practic, în acest moment, fata nu mai primește niciun ban din partea statului, părinții săi chinuindu-se să o întrețină din puținul lor. „Mihaela are cataractă congenitală totală, adică este complet oarbă. Are probleme grave neurologice plus probleme cu stomacul, colonul, rinichii… A fost întotdeauna încadrată în gradul de handicap grav permanent, cu asistent personal. Până a împlini fata 18 ani, soțul meu era asistentul ei personal. Eu nu puteam, pentru că la rândul meu sunt nevăzătoare. Când primăria a încetat plata asistenților personali, banii cuveniți pentru asta au fost trecuți în indemnizația fetiței. Dar când Mihaela a împlinit 18 ani și ne-am dus cu certificatul la primărie, ni s-a spus că nu îi mai pot fi virați banii de însoțitor fără procură pentru soț, că el reprezintă interesele fetei, deoarece a devenit majoră”, a explicat Cristina, mama Mihaelei.

Și, cum unde-i lege nu-i tocmeală, tatăl copilei, Constantin, împreună cu soția, a luat drumul notariatului ca să se conformeze. Numai că acolo… s-au lovit de alte piedici. „La notariat ne-au spus că nu ne poate face procura pentru că fata trebuie să își exprime acordul, iar ea nu are discernământ! Ne-au spus că pentru cazul nostru trebuie curatelă, pe care s-o scoatem de la judecătorie. Și că pentru asta, trebuie să deschidem acțiune în instanță”, a continuat, necăjită, Cristina.

Cum știau bine că le trebuie bani ca să plătească un avocat, oamenii au încercat să deschidă un cont la bancă pe numele Mihaelei, în care să-i fie virați banii cuveniți. „Nici asta nu am reușit, pentru că și pentru deschiderea contului ar fi trebuit să semneze fata, deși am dus certificatul ei de handicap și am explicat că nu poate. Poștașul de asemenea, deși ne cunoaște foarte bine de ani de zile, a spus că nu ne poate da banii dacă ar fi trimiși prin poștă, pentru că aceștia ar veni pe numele Mihaelei, ea nu poate semna de primire și ar fi ilegal să-i dea altcuiva, chiar dacă suntem părinții ei. Este vorba de niște bani care ne sunt de foarte mare folos, sunt 520 de lei, care pentru noi contează foarte mult și pe care nu i-am mai primit de când a împlinit Mihaela 18 ani, deși toată lumea știe cum este”, a mai spus femeia.

Astfel, deși fiecare bănuț din puținii care le intră în casă este chivernisit la sânge, cu toate că din ei trebuie să asigure hrană și medicamente Mihaelei, plus rechizite și alte nevoi celor două fete de la școală, soții Mihu au bătut drumul până la Tribunal, la Focșani, au plătit avocat și au deschis, luna trecută, acțiune în instanță. „Ne-au dat termen tocmai în septembrie, vă dați seama că nimeni nu s-a gândit din ce trăiește fata în tot timpul ăsta! Cum am putut, am plătit 150 de lei avocatul, bani care pentru noi contează foarte mult, la ce venituri avem. Am auzit că trebuie să vină de la Institutul de Medicină Legală ca să vadă fata! Eu am înțeles că așa e legea, dar este absurdă! Devreme ce Mihaela a fost toată viața așa, toată lumea știe cum este, de ce în astfel de cazuri, când e clar că handicapul e permanent, nu se face trecerea de la copil la adult automat, fără atâtea formalități și bani cheltuiți?!”, se întreabă, revoltată, Cristina.

„Fetele mele nu primesc banii de însoțitor pe perioada vacanței”

Banii din care trăiește familia Cristinei însumează, actualmente, 825 de lei indemnizația de handicap a acesteia și cei câștigați din munca, cu ziua, de către Constantin, soțul ei. La ei se adăugau alocația dublă a Mihaelei – la care nu mai are dreptul pentru că a împlinit 18 ani – și cei 520 de lei (indemnizația de însoțitor) pe care iarăși nu-i mai primește din același motiv. Cu toate acestea, căsuța lor cât o cutie de chibrituri este curată, grădina îngrijită, iar cele două fetițe care frecventează Liceul pentru deficienți de vedere din Buzău, premiante.

Cristina este tare mândră de performanțele lor și de ambiția lor de a-și depăși handicapul, învățând. „Mulți părinți ai copiilor nevăzători refuză să îi dea la școală, ca să le ia banii. Eu le-am dat, că trebuie să învețe, altfel cum se vor descurca atunci când nu vom mai fi noi? Alina este acum în clasa a IX-a și a fost olimpică la limba română. Laura a trecut într-a VI-a, amândouă sunt premiante. Dar să știți că și în cazul lor se face o nedreptate. Cât sunt la școală înțeleg că nu se dau banii de însoțitor, că din ei se achită ce trebuie la școală, dar când sunt acasă, în cele două luni din vacanța de vară, de ce nu ni se dau nouă? Nu înțeleg! Au și ele nevoie de îmbrăcat, de încălțat, iar din banii ăștia am putea să le cumpărăm”, a explicat Cristina.

„O fi lege, dar în cazul ăsta legea nu-i bună!”

Mama Mihaelei spune că lipsa celor 520 de lei primiți de aceasta până la majorat se simte foarte tare. Numai pamperșii absolut necesari costă foarte mult, în afară de celelalte nevoi pe care le are. „Medicamente trebuie să îi iau, altfel face crize, și cu toate că se spune că pentru copii și pentru persoanele cu handicap sunt gratuite, nu ne dă nimeni nimic gratis. Oricum, Mihaela face crize destul de dese de epilepsie, tremură tot corpul, i se încleștează barba, face spume… Stau cu sticla de oțet lângă mine, să o fac să-și revină… E greu să înțeleg ce vrea, că nu vorbește. Dar când o doare ceva, plânge… Când mi se pare că este grav, mă duc cu ea la spital, dar ce pățesc când ajung acolo, numai eu știu… Foarte urât suntem tratați, copiii ăștia cu handicap parcă sunt blestemați, parcă ajung la judecata de apoi acolo la spital! Plus că trebuie să bagi în buzunar la toți ca să se uite mai cu atenție la tine!”, spune Cristina.

Cu toate că acum, singurul venit sigur al familiei sunt indemnizația ei de circa 800 de lei, femeia spune că încearcă să se descurce – „mă întind cât mi-e plapuma”. Tot ceea ce a dorit, semnalând problemele cu care se confruntă, a fost aceea ca și alți părinți ce vor fi în aceeași situație să știe ce îi așteaptă. Și în primul rând, să semnaleze, cu mult curaj, aceste nedreptăți, culmea, legiferate!

Deși este lipsită de lumina ochilor, Cristinei nu-i lipsește deloc lumina minții. Își acceptă condiția cu demnitate, face față sărăciei însă, spune ea, nu se poate resemna în fața nedreptății, de orice fel ar fi aceasta. „Eu nu cer nimic de la nimeni, nu am nevoie de nimic. Pentru drepturile fetelor mele am făcut toate demersurile și sper ca până la urmă, fie și în septembrie, să se rezolve. Dar vreau să trag un semnal de alarmă, să nu pățească și alte familii ceea ce trăim noi acum. Chiar dacă mi s-a spus că toate se fac cum zice legea, în acest caz eu cred că legea nu este bună! Nu poți să condamni la foame un copil cu handicap din naștere, grav, permanent, numai că s-a făcut major! Doar nu i-a trecut handicapul odată cu majoratul! În aceste cazuri, trecerea de la copil la adult ar trebui să se facă automat, nu să fie puși oamenii pe drumuri!”, a atenționat Cristina.

www.monitorulvn.ro