spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
26-apr.-2024

Cazul lui Pântea, care a fost condamnat la amnistie şi eliberat din izolator: Învinuirea fostului procuror general interimar, schimbată pe ultima sută de metri

- Advertisement -

Andrei Pântea, ex-procuror general interimar, a fost eliberat din izolator după patru luni de detenţie. Eliberarea acestuia a venit chiar în ziua în care a fost condamnat la doi ani de închisoare, fiind găsit vinovat de „amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”, învinuire cu care s-a ales chiar în timp ce dosarul său era examinat la Judecătoria Râşcani din Chişinău, scrie Ziarul de Gardă.

Iniţial, în noiembrie 2016, atunci când dosarul lui Pântea a fost trimis în judecată, fostul procuror era acuzat de o infracţiune mult mai gravă, „depăşirea atribuţiilor de serviciu”. În timpul examinării cauzei, Vitalie Galeru, procuror la Procuratura Anticorupţie, a decis să-i modifice acuzarea, astfel încât aceasta să cadă sub incidenţa Legii amnistiei în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei R. Moldova. În consecinţă, Pântea a fost amnistiat, scăpând de puşcărie.

La trei ani de la comiterea faptei, Procuratura Anticorupţie l-a reţinut, în dimineaţa zilei de 11 octombrie 2016, pe Andrei Pântea, fost prim-adjunct al procurorului general. Procurorii au constatat în acţiunile sale „depăşirea atribuţiilor de serviciu”, după ce Pântea a dispus ca dosarele penale deschise în Republica Moldova pe numele „hoţului în lege” Grigore Caramalac să fie trimise organelor de drept din Federaţia Rusă, care, în februarie 2015, le-au clasat. ZdG a fost prima instituţie de presă care a scris, în ianuarie 2014, despre faptul că prin semnătura lui Andrei Pântea, pe atunci prim-adjunct al procurorului general, s-a dispus trimiterea dosarelor penale pe care „hoţul în lege” Grigore Caramalac le avea în Republica Moldova Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse. Menţionam atunci că cele două dosare, deschise la Chişinău pentru şantaj, banditism, tentative de omor la comandă, comasate ulterior în cadrul unei singure cauze, au fost trimise în Rusia în iulie 2013, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, după ce actele fuseseră traduse în rusă.

sursa: http://jurnal.md/ro/justitie/2017/1/22/cazul-lui-pantea-care-a-fost-condamnat-la-amnistie-si-eliberat-din-izolator-procurorii-au-schimbat-invinuirea-fostului-procuror-general-interimar-pe-ultima-suta-de-metri/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.