spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Ce pietre de moară şi-a atârnat PNL la gât după o lună de guvernare. Dinozaurii se întorc la butoane

- Advertisement -

Deşi Ludovic Orban declara în luna august că partidul a „închis uşile pentru PSD şi ALDE”, mai mulţi parlamentari ale celor două partide îşi fac bagajele să intre în PNL. Totodată, liberalii au făcut şi o serie de numiri a unor personaje cu un trecut îndoielnic. Săptămâna trecută, doi dintre parlamentarii PSD care au semnat învestirea Guvernului au anunţat că trec la grupul parlamentar PNL. Unul dintre ei, Mihăiţă Găină, este finul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea. În ziua moţiunii de cenzură, aceasta din urmă îi transmitea lui Găină să „nu murdărească mâna naşului” printr-un vot anti-PSD. Cel de-al doilea parlamentar care a schimbat tabăra este Elena Hărătău. În mod bizar, în ziua votului pentru învestirea Guvernului, deşi a votat pentru, aceasta a trimis un comunicat de presă în care avertiza că dacă PNL va ajunge la guvernare, se vor închide spitale. „Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”, afirma Harătău cu câteva ore înainte să voteze pentru PNL.   Potrivit unor surse politice, primarul din Turda, Cristian Matei, a bătut şi el palma cu liberalii după ce a fost exclus din PSD în urma unui conflict cu liderii filialei din Cluj şi îşi pregăteşte transferul la PNL. Cristina Burciu, deputat PSD ales în zona Turda, apropiată de Cristian Matei, a votat pentru învestirea Guvernului Orban. Astfel, Matei a ajuns la o înţelegere cu Emil Boc şi Ludovic Orban pentru a candida din nou la Primăria Turda la alegerile din iunie 2020, pe lista liberalilor, mai susţin sursele citate.

Citeste mai mult: adev.ro/q27fli

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.