spot_imgspot_img
27 C
Vaslui
16-apr.-2024

CE SURPRIZE pregătește vremea săptămâna viitoare

- Advertisement -

Temperatura va marca o creștere ușoară în majoritatea zonelor în primele zile din săptămâna 5-11 decembrie, dar se păstrează rece pentru această dată. Trecător va ninge slab, pe arii restrânse în Moldova, Carpații Orientali și cei Meridionali, dar posibil izolat și în dealurile sudice.

Luni, vremea va fi rece în cea mai mare parte a tării, în special dimineață, când va fi ger local în Maramureș și în Transilvania, dar izolat și în restul teritoriului. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va suflă slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, dar mai ales pe crestele montane, unde va spulberă zăpada deja depusă.

Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade. Pe arii restrânse în zonele joase de relief, mai ales în orele dimineții, se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură.

București. În Capitală, vremea va fi rece, în special dimineață. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va suflă în general slab. Temperatură maximă va fi de 3…4 grade.

La munte, vremea va fi rece, izolat geroasă, în special dimineață și noaptea, deși valorile termice diurne vor marca o creștere usoară fată de ziua precedentă. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va suflă slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales pe crește, unde va spulberă zăpada deja depusă. În orele dimineții, pe spații mici se va semnala ceată asociată cu depunere de chiciură.

Vremea pe regiuni. În regiunile intracarpatice, după frigul de dimineață, chiar ger în nord-vest și centru, temperatura crește semnificativ pînă la amiază. În condiții de cer predominant însorit ajunge pînă la 6 grade la Reșița, 5 la Timișoara și Arad, 4 la Oradea, 3 la Baia Mare dar la valori mai mici în Transilvania unde sunt condiții de ceață dimineață : 1 grad la Cluj și -4 grade la Miercurea Ciuc. Vîntul se va intensifică în sudul Banatului.

sursa: https://www.realitatea.net/ce-surprize-pregate-te-vremea-saptamana-viitoare_2009483.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.