spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Ce urmează pentru România după alegerea Laurei Codruţa Kovesi

- Advertisement -

Voturile din Consiliul Europei, de pe data de 19 septembrie 2019, pentru candidatul român la şefia Parchetului European, îngroapă toate ”ievaluările”, toate încercările disperaţilor de a o lega pe Laura Codruţa Kovesi, care acum, se poate întoarce mai puternică împotriva corupţilor! Ce va urma este crucial, cum va fi gestionat acest moment şi stare de spirit extraordinare, care pot scrie istorie pentru România! În ziua în care a fost votată pentru funcţia de procuror şef al Uniunii Europene, Laura Codruţa Kovesi, nesusţinută până la acea dată, 19 septembrie 2019, oficial de România, neagreată de puterea de la Bucureşti, aceasta a declarat că victoria sa se datorează miilor de români care au avut încredere în ea, au susţinut-o şi s-au rugat pentru ea. De asemenea, la speculaţiile presei precum că ar fi fost votată în secret şi de către reprezentanta României, ambasadoarea Luminiţa Odobescu, la presiunea preşedintelui Klaus Iohannis, chiar cel care semnase demiterea sa din fruntea DNA, doamna Kovesi a ţinut să se delimiteze clar de  toţi liderii politici, declarând public că nu a avut discuţii cu aceştia şi relaţii cu clasa politică. O delimitare clară, fără echivoc, care a ţinut să pună lucrurile la punct.

Citeste mai mult: adev.ro/py47h6

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.