spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Cel mai rapid tren de la Suceava la București ar trebui să facă 5 ore și 50 de minute

- Advertisement -

Lucrările de reparații anunțate de oficialii de la CFR SA pe magistrala 500, care leagă Suceava de București, se concretizează prin reducerea timpilor de mers ai trenurilor, însă nu la nivelul anunțat în primă fază. Anunțul oficial de acum câteva luni de zile a fost că trenurile de la București la Suceava vor face 5 ore și jumătate, însă, de la noul mers, care intră în vigoare la finele acestei săptămâni, timpii sunt mai mari. E drept însă că este o scădere semnificativă a timpilor de mers, cu condiția ca aceste grafice să poată fi și respectate.

Conform site-ului oficial al CFR Călători, cel mai rapid tren de la Suceava la București va fi cel care pleacă la 5.40 dimineață, cu timp de parcurs de 5 ore și 50 de minute. La retur, cel mai rapid este trenul IR 1755, cu plecare de la București la ora 17.00, cu un timp de parcurs de 5 ore și 55 de minute. Celelalte cinci trenuri zilnice de la București la Suceava și retur au timpi de parcurs undeva între 6 ore și 10 minute și 6 ore și jumătate. Există și o excepție, trenul de noapte care pleacă la 22.31 din Suceava, cu un timp de parcurs de aproape 7 ore, care are mai multe opriri lungi pentru cuplare/decuplare vagoane și circulă combinat cu trenul de Constanța.

Cele mai scurte durate ale călătoriilor pe ruta București-Suceava au fost înregistrate în anii 90, când distanța de 447 km se putea parcurge în 5 ore. Inundațiile din cursul anului 2005 în zona Vrancei și Buzăului au adus mari prejudicii infrastructurii feroviare de pe această magistrală. Apele au distrus poduri și au afectat traversări, în unele zone circulându-se ani de zile pe un singur fir și cu restricțiile de rigoare. Lucrările de reparați din ultima perioadă s-au concentrat pe aceste zone, Vrancea-Buzău-Râmnicu-Sărat.

Au fost înlocuite schimbătoarelor de cale, sau macazuri, cum sunt ele denumite, lucru care a dus la ridicarea unor restricții de viteză. Având în vedere noii timpi, care nu sunt chiar spectaculoși, se pare că doar o parte din restricții au fost eliminate.Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2019-12-13/Cel-mai-rapid-tren-de-la-Suceava-la-Bucuresti-ar-trebui-sa-faca-5-ore-si-50-de-minute#ixzz67yfVH0xJ

Follow us: @monitorulsv on TwitterMonitorul.de.Suceava on Facebook

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.