spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou. Ce semnifică, de fapt, umblatul cu Capra

- Advertisement -

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.

Sfinții Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) și Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renașterea acesteia, se arată în volumul ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru ”urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ”mascații”.

În satele bucovinene se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi.

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită ”brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii), și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. –

sursa: https://www.realitatea.net/revelion-2017-cele-mai-frumoase-traditii-si-obiceiuri-de-anul-nou_2017720.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.