|

Cenaclul boului ros si al vacii grase (pamflet)

Bârladul e o minunatã Grãdinã Zoologicã. Pe lângã lei, cãmile, lupi sau maimute, în orasul rulmentilor mai trãiesc douã specii rare: boul ros si vaca grasã. Nu e o glumã si nu facem nicio aluzie. Cândva era o domnisoarã în Bârlad care spunea cã este reîncarnarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar oamenii i-au replicat cã-i o vacã grasã. Chiar asa o chema, chiar dacã dupã o vreme si-a schimbat numele în Diaconu. Ulterior, când boul a ajuns mare sef, iar vaca grasã o intelectualã rasatã, s-a petrecut o minune. Din iubirea sincerã a acestora, pentru oras si doctrinã, era cât pe ce sã se nascã un cenaclu. Ia închipuiti-vã cum ar suna versurile acestea, pe muzica boului ros:

Într-un sat, o vacã grasã

Cum sunt vacile tâmpite

Dar frumoasã si lãptoase

S-a gândit sã se mãrite.

Boii, de la mic la rosii,

Au venit cu toatã ciurda

Si voiau cu toti ca prostii

Sã se-nsoare, precum surda.

Vaca, însã, ca o fatã

Cu avere si trusou

Îi respinge îngâmfatã:

“Cum sã mã mãrit c-un ***?”

“E un cal prin curti vecine

Care pãtimas mã strânge

El e genul meu, tip bine

Liberal sadea, pur sânge!”

Vaca, tot fãcându-i curte

Îsi atinse idealul

Dupã tratative scurte

S-a cãsãtorit cu calul

Dar curând si boii rosii

Au ajuns precum burtosii

Mari primari cu stele-n frunte

Mãcinati de trebi mãrunte.

Si de-atunci în fiece noapte

Vaca n-a mai dat un strop de lapte

Se certa mereu cu calul

Evitând discret scandalul.

În final, ca-ntr-o poveste

Vaca grasã dã de veste

C-o fi calul pui de peste

Dar tot boul o iubeste!