|

Centenara “fãrã oleacã” a Vãleniului: “Sã trãiti, dar sã nu îmbãtrâniti!”

POVESTE DE VIATÃ…”Usoarã ca o panã”. Asa se simte Maria Gandore, o bãtrânã din Vaslui, la 99 de ani si nouã luni, dupã o viatã grea în vremuri de restriste. S-a cãsãtorit la 24 de ani, cu un bãrbat mai mare decât ea cu 26 ani, s-au iubit mult, s-au ajutat, s-au tolerat, dar nu au avut copii. Stia cã nu va avea încã de când s-au cunoscut, dar asta nu i-a împiedicat sã-si uneascã destinele în fata lui Dumnezeu si sã îsi croiascã o viatã linistitã în comuna Vãleni. 80 ani a trãit fãrã curent electric în casã, dar niciodatã nu a vãzut asta ca pe o neplãcere, dimpotrivã, rugãciunile si cãrtile pe care le citea la lumina lãmpii îi înseninau viata. Totdeauna cumpãtatã, si în gânduri si în faptã, tanti Maria nu a iesit niciodatã din cuvintele preotului. Nu lipsea de la slujbe, tinea toate posturile si, mai ales, îsi ajuta semenii. Cel mai viu exemplu îl reprezintã donatia unei pãrti din terenul pe care îl avea în curte cãtre o familie cu cinci copii. Simtea cã avea îndeajuns cât sã trãiascã bine si linistitã, si cum niciodatã nu a pus pret pe avere, pe casã, pe haine sau pe mesele îmbelsugate, a ales sã bucure sufletele celor apropiati ei. Urmeazã sã împlineascã suta de ani în luna martie, anul viitor, însã pentru autoritãtile locale din Vãleni, tanti Maria este deja o centenarã, drept dovadã cã de 1 Decembrie va fi sãrbãtoritã la Primãrie, în cadrul unui spectacol dedicat Zilei Nationale a României.

22 martie 1919, data la care Maria Gandore, fostã Hanganu, vedea pentru prima datã lumina zilei în comuna Pungesti. Era a doua la familie, dupã fratele sãu, si prima fatã, pentru cã dupã ea, mama a mai dat nastere unei fete. A rãmas orfanã de tatã încã de micã, întrucât în timpul rãzboiului a contactat o boalã si a murit. De la 36 ani, mama sa a rãmas vãduvã si nu s-a mai cãsãtorit, dedicându-se în totalitate cresterii celor trei copii. A trãit pânã la vârsta de 93 ani si probabil cã de la ea Maria a mostenit aceastã genã a longevitãtii. Dupã o copilãrie grea, cu multe lipsuri, dar învãtatã sã munceascã si sã vadã mereu partea plinã a paharului, aceea cã este sãnãtoasã si liberã sã îsi decidã soarta, Maria s-a cãsãtorit cu Costicã, un bãrbat din comuna Vãleni. Cei 26 ani diferentã între ei doi nu a speriat-o, dimpotrivã, faptul cã îl simtea un om bun, linistit si, mai presus de toate, credincios, a determinat-o sã treacã si peste un alt incovenient, acela de a nu avea copii. Mama ei nu s-a împotrivit, i-a spus sã facã ce simte, si dacã simte cã el e omul ei, sã se cãsãtoreascã. N-au stat prea mult pe gânduri si si-au unit destinele în fata lui Dumnezeu. Ea s-a mutat în casa lui din Vãleni, acolo unde locuieste si astãzi. Într-o cãmãrutã de câtiva metri pãtrati au stat toatã viata. Au dormit împreunã într-un pat micut si au mâncat ce au avut în gospodãrie: legume din grãdinã, ouã si carne de la pãsãrile din ogradã. Nu a disperat niciodatã, nu a fost certãreatã si si-a vãzut mereu de ale ei.

“Iaca eu am gresit si am îmbãtrânit, nu-s bunã de nimic acum”

Femeie harnicã si linistitã, a muncit la CAP si nu a interesat-o niciodatã avutia. “Nu a pus pret pe mâncare, haine si casã, nevând copii, nici nu a interesat-o… O femeie credincioasã, a tinut toate posturile, a dus o viatã linistitã, nu a fost în ceartã cu nimeni. Si acum îsi face rugãciunile, le stie pe de rost. De când a murit sotul ei, nu s-a mai recãsãtorit. Nu a crezut cã o sã apuce vremurile astea pe care le citea ea înainte în cãrti, dar Dumnezeu i-a dat sãnãtate. Ei i-a plãcut sã citeascã cãrti în slovã veche, cãrti de la mãnãstire, grele, la care nu prea aveau acces oamenii simpli, dar ea avea acces pentru cã a avut mereu deschisã casa, veneau cãlugãri, îi gãzduia, aici. Cred cã de asta a tinut-o Dumnezeu în viatã, cã a fost mereu linistitã, modestã si i-a ajutat pe oameni. Nu o doare nimic, nu ia pastile, adicã vreun tratament constant, doar cã nu prea mai vede si nici nu prea mai aude. La nas s-a zgâriat în urmã cu mai multi ani, într-o sârmã ruginitã, dar nu a fãcut antitetanos. Nu e cancer, se curãtã, dar recidiveazã si se formeazã o crustã. O ung mereu, dar reapare”, povesteste nepoata femeii care are grijã de ea. Cu sprijinul ei, în anii ’90, a reusit sã punã luminã în casã: “La început nu a vrut, pentru cã e un om conservator si tipicar. <<Pãi, sã-mi ardã casa?>>, dar pânã la urmã a acceptat”, adaugã nepoata femeii. Dupã o viatã de muncã, statul îi dã o pensie de doar 650 lei. Pentru tinerii din ziua de azi, are un singur mesaj: “Sã trãiti, dar sã nu îmbãtrâniti! Iaca eu am gresit si am îmbãtrânit, nu-s bunã de nimic acum, dar ce sã faci? Cum o vrea Cel de Sus, e dupã voia Lui. Pe mine nu mã doare nimic. Sunt usoarã ca o panã. Dar nu aud bine, nu vãd bine, puterea m-o lãsat, dar nu mã doare nimic. Am cãlcat pe suta de ani, dar încã nu i-am împlinit. Nu am regrete, toate au fost bune, cã am fost sãnãtoasã…”, spune tanti Maria.