TRIST… Vaslui, “un judet în care <<centrele de plasament sunt pline>> cu copii neîngrijiti cum trebuie acasã la ei”. Observatia îi apartine Magdei Sãvuicã, initiatoarea proiectului “Dragoste în actiune”, dedicat oamenilor nevoiasi din Vaslui, si scoate la ivealã adevãratele probleme ale judetului. Tânãra a povestit cum este vãzutã Protectia Copilului, ca un Bau Bau, cum decurg vizitele institutiei la familiile cu probleme si de ce i se pare cã ceea ce face ea si comunitatea adunatã în jurul ei e ca o “picãturã de sperantã într-un ocean de imposibilitãti”.
Situatia Vasluiului, vãzutã din perspectiva unei tinere din Bucuresti, care colindã de nouã luni judetul la pas, îndeosebi în mediul rural, o cititi în rândurile urmãtoare: “Miercuri a fost zi de comisii pe neasteptate pentru mai multe familii din zona Negresti. Comisii de urgentã din care fac parte lucrãtori sociali, primar, oameni importanti din comunitate. În principiu, sunt invitate la aceste întâlniri familiile cu probleme, cei care nu sunt pregãtiti de iarnã, cei care nu îsi îngrijesc copiii si nu-i trimit la scoalã complet echipati, cei care nu au acasã tot ce le trebuie ca sã-i întretinã pe micuti. Schimbând un pic vorba, eu cât am crescut, pânã foarte tarziu la doujdenani, n-am auzit în viata mea de Protectia Copilului. Aici sunt copii care cresc cu teama cã vine Protectia si îi ia. Un fel de Bau Bau. O parte dintre familii mi-au spus ieri cã au avut comisie, cã li s-au dat ultimatumuri: la o familie cu patru copii – sã punã usã nouã, sã aibã sobã, sã punã geamuri bune si sã înlocuiascã scândurile la wc-ul din curte; la o familie sã facã curãtenie si sã curete copiii de pãduchi; la o familie sã facã curãtenie, copiii sã aibã în permanentã pachet la scoalã si sã fie îmbrãcati curat. Fiind situatia delicatã, nu vã dau nume. Desi îi stiti pe toti din povestile mele”.
“Pãrintii nu se schimbã, nu sunt educati, nu stiu ce sã ofere mai bun si mai bine”
Pentru a verifica informatiile primite de la cei care îi cer ajutorul, Magda a mers sã stea de vorbã si la Protectia Copilului: “Am sã mã interesez de cazul unei fete din mahala care mi-a cerut ajutor. Are sase copii luati în plasament, a nãscut recent încã unul pe care i l-au oprit la spital. Si ea m-a rugat sã îi dau câte ceva sã-si aranjeze casa pentru cã ea face cerere pentru reintegrare. Am vrut sã aflu mai multe despre sansele pe care le are sã îsi primeascã copiii ca sã stiu dacã meritã sã investesc. Cum bãnuiam, nu sunt sanse aproape deloc. Ba mai mult, doamna director mi-a spus cã în 14 ani de când lucreazã în zona Negresti, cazul fratilor lui Teodora e singurul caz fericit pe care îl stie în care copiii s-au întors din centrul de plasament acasã. Si asta pentru cã a intervenit un ONG. Dar de obicei nu se întâmplã pentru cã: pãrintii nu se schimbã, nu sunt educati, nu stiu ce sã ofere mai bun si mai bine… Mi-a mai spus cã nu au niciun interes sã ia copiii în centre. Cã centrele de la Vaslui sunt pline si directorii de la Vaslui se plâng sã nu li se mai aducã altii cã nu mai au locuri. Mãi oameni buni, mie aici mi s-a rupt filmul si m-a apucat o deznãdejde cruntã. Suntem multi si suntem doritori de bine. Ce putem sã facem cu situatia asta? Cum sã punem noi linistiti capul pe pernã cand avem cel putin un judet în care “centrele de plasament sunt pline” cu copii neîngrijiti cum trebuie acasã la ei? Am plecat de la Protectie cu capul duduind. Am fost pe la Florentina sã vãd cum i-au instalat usa pe care i-am luat-o ieri. Am trecut dupã, pe la depozit sã mai comand o sobã, iar pe searã am fost la Dagata si la Poieni. Am dus hãinute, încãltãri, un aragaz si alimente. M-am intors pe întuneric. A fost o zi lungã si obositoare. Pentru cã nimic nu apasã mai tare decât sã realizezi cã esti doar o picãturã de sperantã într-un ocean de imposibilitãti”.
