|

Chef Dobrovolschi, iartã-ne cã nu suntem demni de stelele tale Michelin!

Chef Dobrovolschi este fericit. Investitia pe care a fãcut-o în presã îi produce prima mare satisfactie. Organul sãu de presã a ejaculat fix pe cratitele de inox ale lui tanti Mita din bucãtãria spitalului Bârlad, care dintr-o datã strãlucesc a curãtenie si miros a trandafiri. Adio ruginã si mucegai! Bucãtãria cea hidoasã, care i-a oripilat pânã si pe inspectorii Directiei de Sãnãtate Publicã, determinându-i s-o închidã, s-a transformat ca prin minune într-un atelier de lucru a unui maestru bucãtar cu trei stele Michelin. O bucãtãrie numai cu inoxuri de ultimã generatie, cristaluri de Boemia si masini de gãtit inteligente care pregãtesc singure celebra ciorbã de zarzavat a lui Chef Dobrovolschi, ce oferã în plus la fiecare gãleatã de fasole fãcãluitã o pârjoalã bonus. Uite asa sunt tratati bolnavii din spitalul de la Bârlad, ajunsi în situatia aceasta de la caviarul mâncat în exces, cumpãrat din pensia de 500 de lei. Zeama lungã a lui chef Dobrovolschi, plus salata de varzã la pungi de un leu înlocuiesc pânã si medicamentele. De asta lipsesc cu desãvârsire din spitalul lui Decusearã. Ciorba din cratita lui tanti Mita tine loc si de paracetamol si de antibiotic, iar dacã e nevoie de mediu steril chef-ul adaugã ingredientul magic, leusteanul. Dar cum secretul trebuie pãzit cu strãsnicie, directorul Decusearã si-a luat angajamentul ca nici un ziarist sã nu pãtrundã în locul unde Chef Dobrovolschi, din compasiune, gãteste pentru bolnavii din Bârlad. Recunosc cã, invidios pe succesul omologului meu, i-am violat intimitatea, curios fireste sã aflu reteta magicului sãu bors, pe care internautii l-au botezat metaforic “lãturi”. Si dacã tot am ajuns la acest moment de sinceritate, îi transmit ca de la patron, la mogul, cã linsajul mediatic pe care mi l-a comandat în ziarul sãu nu mã deranjeazã. Pentru cã sunt ziarist si sunt cãlit. N-am cedat când Maricica Iovitã scria seriale în Monitorul, dupã care le relua la fiecare buletin de stiri de la radioul lui Marin. Nu m-a speriat nici Vrânceanu si nici Dan Marian când au venit cu hard disk-ul în buzunar. Dar m-as bucura enorm dacã, în urma demersurilor noastre, Chef Dobrovolschi ar lãsa talentele deoparte si ar gãti normal bolnavilor: o supã cu gãluste, un piure cu grãtar de pui sau mãcar un ou fiert cu o canã de iaurt proaspãt. Atunci, promit cã mã autodenunt când intru în bucãtãria spitalului. (LUCIAN TIMOFTICIUC)