Compania americană Chevron a primit ieri acordul de mediu de la APM Vaslui pentru a putea face explorare pentru gazele de şist la Puieşti. Primarul localităţii, Costel Moraru impreuna cu tot Consiliul Local Puiesti format din 13 consilieri locali, a declarat pe 27 decembrie, la sedinta de CL, că atât el cât şi comunitatea nu sunt de acord cu extragerea gazelor de şist în Puieşt si au cerut sa se faca referendum. Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui a emis acordul ieri, neexistând nici măcar o contestaţie în acest sens, în perioada permisă de lege, deşi localnicii şi activiştii de mediu au fost foarte vocali contra acestei posibilităţi, la dezbaterea publică din 19 decembrie, care a fost intrerupta din cauza scandalului. Ce declara activistii si mai ales edilii din Puiesti vom relata pe larg in cotidianul nostru de maine. Sonda de explorare de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova care se varsa in Barajul “Cuibul Vulturilor” de unde se alimenteaza cu apa municipiul Barlad. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră Chevron la Puiesti este de aproximativ două hectare.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.