spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Christine Lagarde acuză băncile şi Grecia de ‘complicitate’ în trecut

- Advertisement -

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat marţi, într-un interviu acordat postului de radio american NPR, că va fi dificil să se rezolve criza din zona euro, întrucât timp de mai mulţi ani atât autorităţile greceşti cât şi băncile au dat dovadă de complicitate, transmite agenţia EFE.

‘De-a lungul anilor, Grecia nu a acordat atenţie competitivităţii sale şi a fost complice’, a afirmat doamna Lagarde, reproşând aceeaşi complicitate şi băncilor, care ‘au văzut în zona euro un spaţiu de risc unic şi unele dintre ele au crezut că a împrumuta Grecia sau Germania este cam acelaşi lucru’.

În prezent, a subliniat dna Lagarde, ‘dacă toate părţile îşi respectă angajamentele’, măsurile menite să ajute Grecia vor permite ca această ţară să se bazeze pe forţele proprii şi să-şi însănătoşească finanţele publice. În acest sens, directorul general al FMI crede că partenerii din zona euro trebuie să ajute Grecia cu împrumuturi pe termen lung, în timp ce poporul grec, parlamentul şi guvernul de la Atena trebuie să se concentreze pe aplicarea programului de austeritate şi a reformelor.

Christine Lagarde a refuzat să exprime o părere asupra vocilor care sugerează ca Grecia să renunţe la moneda euro, afirmând că în zona euro există o opinie majoritară ca statul grec să continue cu moneda unică şi să pună în practică programele riguroase destinate ‘deschiderii economiei, flexibilizării acesteia, reformării pieţei muncii şi eficientizării colectării veniturilor la buget’.

De asemenea, Christine Lagarde a reamintit că, la ora actuală, multe state din UE sunt convinse că trebuie să reia creşterea economică, deşi există o dezbaterea asupra modalităţilor cele mai potrivite, prin creşterea cheltuielilor publice sau prin reforme structurale ‘concrete şi inteligente’, care determină piaţa să iniţieze singură această creştere. ‘Când a apărut moneda euro, nimeni nu s-a gândit că o ţară va ajunge să ceară ajutorul FMI-ului’, a afirmat directorul general al instituţiei financiare internaţionale, reamintind că construcţia unei Uniuni Europene puternice este ‘o lucrare în curs’ şi o provocare.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.