spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
29-mart.-2024

CNAIR vrea reducerea limitei de viteză la 40 kilometri/oră pe DN 2 în cursul nopții!

- Advertisement -

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vrea să reducă limita de viteză la 40 kilometri/oră în timpul nopții pentru localitățile situate pe DN 2- E85. Propunerea apare în Planurile de acțiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier în localitățile traversate de drumurile naționale care au înregistrat un trafic anual mai mare de 3 milioane treceri de autovehicule. La nivelul județului Vrancea este vorba despre localitățile Dumbrăveni, Popești, Urechești, Cotești, Golești, Focșani, Garoafa, Bizighești, Vânători, Tișița.

Cei de la CNAIR spun că pentru fiecare indicator de zgomot au fost realizate hărți de conflict, prin care au fost stabilite zonele cu depășiri ale nivelurilor de zgomot peste valorile limită ale acestora. Astfel, persoanele din locuințele situate de-a lungul DN2 sunt expuse zgomotului rutier intens din cauza amplasării caselor în apropierea drumului național, intensificarea traficului rutier prin creșterea numărului de autovehicule, viteza de deplasare a autovehiculelor, iar în aceste zone este nevoie să se implementeze măsuri de reducere a zgomotului. Cei de la CNAIR spun că zgomotul generat de traficul rutier este o combinație între zgomotul produs de motor, eșapament și contactul anvelopelor cu suprafața de rulare. „Intensitatea zgomotului din trafic este influențată de o serie de factor, printre care se regăsesc viteza intensitatea traficului și tipul de trafic, starea tehnică a vehiculelor, condițiile de drum”, spun cei de la CNAIR.

În prezent nu există proiecte care să contribuie la reducerea zgomotului pe DN 2. Propunerea celor de la CNAIR este ca atenuarea zgomotului și asigurarea confortului persoanelor care au locuințele situate lângă DN2 să fie realizată prin reducerea limitei de viteză pe timpul nopții. „În localitățile unde s-au înregistrat depășiri ale limitelor de zgomot admise se recomandă să fie modificată limita de viteză la 40 de km/h pe timpul nopții, în intervalul orar 23.00-07.00. Reducerea limitei de viteză reprezintă una dintre cele mai importante metode de reducere a poluării și a zgomotului în mediul urban. Nivelul zgomotului va fi redus dacă se reduce viteza de deplasare a autovehiculelor”, propune CNAIR.

În ceea ce privește strategiile pe termen lung, cei de la Companie spun că lucrările de întreținere a drumurilor naționale vor cuprinde lucrări de așternere a unor covoare asfaltice fonoabsorbante, realizarea unor insule de calmare a traficului precum și montarea de panouri fonoabsorbante în zonele unde comunitățile locale agreează aceste măsuri iar specificul amplasamentului permite acest lucru. …https://monitoruldevrancea.ro/2019/11/07/cnair-vrea-reducerea-limitei-de-viteza-la-40-kilometri-ora-pe-dn-2-in-cursul-noptii/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.