spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Andronic, detalii despre întâlnirea din casa lui Oprea

- Advertisement -

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a început, luni, audierile referitoare la o eventuală fraudare a scrutinului în favoarea lui Traian Băsescu. Primul audiat a fost jurnalistul Dan Andronic, cel care a făcut recent o serie de dezvăluiri în publicația pe care o patronează, cu privire la o „întâlnire de taină” care ar fi avut loc în seara turului doi. Jurnalistul Dan Andronic le-a relatat luni senatorilor și deputaților despre vizita sa, în seara de 5 spre 6 decembrie 2009, acasă la Gabriel Oprea, susținând, între altele, că a fost amenințat de un lider PSD cu pușcăria dacă va câștiga prezidențialele Traian Băsescu.

UPDATE: Jurnalistul Dan Andronic a declarat luni că a fost chemat acasă la Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, pentru a da un sfat în calitate de fost jurnalist și consultant politic, situația sa contractuală cu fostul candidat Traian Băsescu încetând de fapt tot atunci, scrie Agerpres.

„Acel eveniment din 2009 a devenit extrem de relevant în condițiile în care mi-am dat seama că vorbim de o matrice, că nu e un eveniment izolat. (…) Acolo am fost chemat pentru a oferi un sfat în ceea ce privește modul de reacție față de mass-media, pentru că eram un om care avusese contacte în această zonă — în 1992 eram ziarist, devenisem consultant, dar îmi păstrasem legăturile și expertiza în zona mass-media. (…) Am fost în calitate de consultant, tocmai terminasem campania electorală cu Traian Băsescu. Din punct de vedere formal, lucrurile se terminaseră odată cu începutul votului la turul doi de scrutin, pentru că nu mai ai ce să…, orice contract se închide, urmează rezultatul și nu ai ai ce să schimbi în ziua aia. Dacă vreți, ieșisem din sfera contractuală cu Traian Băsescu”, a spus Andronic, în timpul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă pe marginea alegerilor prezidențiale din 2009, difuzate de site-ul Camerei Deputaților.

„Potoliți-l pe Vîntu și potoliți și Realitatea!”

Senatorul PNL Daniel Fenechiu l-a întrebat în comisie pe Dan Andronic dacă nu își face griji că s-ar putea afla „în zona instigării”, având în vedere discuția pe care jurnalistul susține că ar fi avut-o în seara alegerilor cu Laura Codruța Kovesi în care i-ar fi spus acesteia: „potoliți-l pe Vîntu și potoliți și Realitatea”.

„Nu, pentru că am dat-o pe un ton de glumă, nu a fost un sfat prin care o îndemnam pe dna Kovesi să îl aresteze pe Vîntu. Nici nu mi-aș fi închipuit că face dna Kovesi așa ceva ca să potolească o televiziune. A fost pur și simplu o remarcă colocvială”, a precizat Dan Andronic.

sursa: https://www.realitatea.net/incep-audierile-in-comisia-de-ancheta-au-fost-fraudate-alegerile-din-2009-andronic-primul-chemat_2065676.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.