spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Confuzie şi şovăială în şcolile din Suceava, după ce Thermonet a sistat căldura în aproape tot municipiul

- Advertisement -

La mijlocul lui Gerar, mii de suceveni din cartierele Centru, Zamca, George Enescu, Obcini şi Areni au fost lăsaţi în frig şi fără apă caldă de o avarie produsă la magistrala de termoficare a oraşului.
Afectate au fost şi unităţile de învăţământ din cele cinci cartiere, în condiţiile în care foarte puţine şcoli au reuşit să-şi instaleze până acum centrale termice. Cu toate că sistarea căldurii şi a apei calde a fost o chestiune doar de câteva ore, a fost suficient cât să creeze confuzie în unităţile şcolare, în condiţiile în care acestea nu au fost anunţate de vreo avarie şi de reparaţia programată.
„Din păcate nu am primit nici o informaţie oficială, nici de la primărie, nici de la Thermonet. Noi am luat informaţia din presă abia miercuri seară. Era normal să fim informaţi pe cale oficială. Chiar vreau să ştiu ce se întâmplă mâine, mă vor suna colegii mei şi părinţii să întrebe”, declara ieri directoarea Şcolii Nr. 1 Suceava, Gabriela Mihai.
De altfel, mare parte dintre directorii unităţilor şcolare au aflat din presă de oprirea temporară a căldurii şi apei calde, iar câţiva s-au trezit, pur şi simplu, puşi în faţa faptului împlinit.
„Nu am fost informaţi de nimeni, acum aflu de la dumneavoastră. Caloriferele sunt călduţe încă”, ne-a spus în cursul amiezii directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, Alexandra Jijie.
Altfel spus, cine a „răsfoit” internetul miercuri seară a aflat de avaria a cărei remediere nu mai suporta amânare până în zile mai călduroase. De cealaltă parte, cei care nu au urmărit mediul online au găsit joi caloriferele amorţite, fără a avea şi o explicaţie.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-01-13/Confuzie-si-sovaiala-in-scolile-din-Suceava-dupa-ce-Thermonet-a-sistat-caldura-in-aproape-tot-municipiul

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.