spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

CONSTANTIN PREZAN – personalitate a Primului Rãzboi Mondial si apãrãtor al Marii Uniri de la 1918

- Advertisement -

Personalitate de prim rang a României, maresalul Constantin Prezan (1861 – 1943) si-a înscris numele alãturi de marile personalitãti ale Marii Uniri.

S-a afirmat în perioada Primului Rãzboi Mondial, când a detinut functii militare înalte, precum cele de comandant al Armatei a IV-a de Nord (15 august – 9 noiembrie 1916) – cea care a participat la ofensiva românã din Transilvania, apoi comandant al Grupului de Armatã „General Prezan” (noiembrie – decembrie 1916) si sef al Marelui Cartier General (decembrie 1916 – aprilie 1918; noiembrie 1918 – aprilie 1920). De numele lui se leagã faptele eroice de la Mãrãsti, Mãrãsesti si Oituz din vara anului 1917. A primit numeroase distinctii si medalii, fiind numit Cap al Ordinului „Mihai Viteazul”. A parcurs cu profesionalism toate treptele militare pânã la cea de MARESAL (1930).

Viitorul maresal Constantin Prezan s-a nãscut la 27 ianuarie 1861, în satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov, pãrintii sãi fiind Constantin si Alexandrina Prezan. A urmat scoala primarã în satul natal, apoi a studiat la Scoala Fiilor de Militari de la Iasi pe care a absolvit-o în 1877-1878. A urmat cursurile Scolii de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie din Bucuresti (1880), ale Scolii Speciale de Artilerie si Geniu din Bucuresti (1883), perfectionându-se în Franta, la renumita scoalã Specialã de Aplicatie si Geniu de la Fontainebleau (1886), obtinând aici brevetul de ofiter de stat-major.

În 1880 a primit gradul de sublocotenent (la 19 ani), urmat de cel de locotenent (în 1883), cãpitan (în 1887), maior (în 1892), locotenent-colonel (în 1895), pentru ca în anul 1896 sã fie numit adjutant regal de cãtre regele Carol I, iar în anul 1901 sã devinã colonel. La 15 aprilie 1904, Constantin Prezan era numit pentru prima datã în carierã pe o functie prevãzutã cu gradul de general, aceea de comandant al Brigãzii 13 Infanterie (având comandamentul la Bârlad), unitate pe care a comandat-o pânã la 1 noiembrie 1910.

Numele sãu este legat de una dintre cele mai importante constructii militare din istoria Armatei Române – ,,Cetatea Bucuresti” (1884). Proiectul de fortificare al Capitalei, elaborat de generalul belgian Henry Alexis Brialmont (o somitate europeanã în acest domeniu), a fost aprobat de autoritãtile militare ale timpului. Constantin Prezan s-a implicat efectiv în planul de apãrare din cadrul Bãtãliei Bucurestilor (30 noiembrie – 3 decembrie 1916).

Evolutiile complexe de pe frontul românesc din toamna anului 1917 si primãvara lui 1918, datorate izbucnirii Revolutiei ruse si, apoi, retragerii Rusiei din rãzboi, au determinat o serie de schimbãri la nivelul conducerii militare a Armatei române. Astfel, la 21 noiembrie 1917, regele Ferdinand preda comanda de cãpetenie a Armatei Române sefului Marelui Cartier General, adicã generalului Constantin Prezan. Lipsurile „congenitale” ale Armatei Române au fost compensate atunci de geniul militar al lui Constantin Prezan si de clarviziunea sa în reorganizarea armatei tãrii. Astfel, el a devenit militarul-emblemã al acelor timpuri.

Primele obiective si realizãri ale generalului Prezan în noua functie au fost: redislocarea comandamentelor, unitãtilor si marilor unitãti în teritoriul dintre Siret si Prut; reglementarea relatiilor cu conducerea militarã rusã referitoare la transporturile feroviare, relatiile de comandament, zonele de responsabilitate, precum si crearea cadrului de colaborare cu Misiunea Militarã Francezã a generalului Henri Berthelot.

Numit sef al Marelui Cartier General, Prezan a organizat apãrarea pe linia Siretului si a Carpatilor Orientali, refãcând trupele române si elaborând planul de apãrare militarã din 1917, încununat cu strãlucitele victorii de la Mãrãsti, Mãrãsesti si Oituz (iulie-august). Dupã Pacea de la Bucuresti (1918), el a coordonat demobilizarea temporarã, iar, dupã reintrarea României în rãzboi, a devenit sef al Statului Major General (octombrie 1918 – aprilie 1920), conducând actiunile pentru alungarea ocupantului maghiar si campania victorioasã contra Ungariei bolsevice (1919). Trecut în rezervã (în aprilie 1920), Constantin Prezan s-a bucurat de onoruri, fiind senator de drept, membru de onoare al Academiei Române (1923), fiind ulterior avansat la gradul de maresal (1930), alãturi de rivalul sãu – Alexandru Averescu.

Seria de fapte istorice românesti din anii 1916 – 1920 nu poate fi înteleasã fãrã personalitatea celui care a fost generalul si, mai târziu, maresalul Constantin Prezan. Contributia sa de mare valoare din aceastã perioadã l-a adus în rândul personalitãtilor reprezentative din întreaga istorie militarã româneascã. Constantin Prezan, cu firea sa echilibratã, cu modestia si bunul simt pe care le-a avut dintotdeauna, a reprezentat si un bun sfetnic pentru regele Ferdinand I. Marele Stat Major aflat sub conducerea lui Constantin Prezan a fost gestionat competent si cu multã responsabilitate.

Pentru a creiona profilul sãu moral trebuie amintit episodul refuzului intrãrii în Budapesta, la 4 august 1919, în fruntea trupelor române care nimiciserã anterior ofensiva armatei rosii ungare pe Tisa (20 – 30 iulie 1919). Desi a avut un merit substantial în obtinerea acestei victorii, cu adevãrat mãrete, l-a lãsat pe generalul Gheorghe Mãrdãrãscu în locul sãu. A demisionat din Armata Românã în martie 1920. Cu trecerea anilor, personalitatea lui Constantin Prezan s-a impus în „larma vietii publice”, fiind considerat, pe drept cuvânt, un artizan si apãrãtor al Marii Uniri.

Încã din 28 mai 1897, Constantin Prezan a cumpãrat, împreunã cu sotia sa Olga, de la avocatul iesean Constantin Livaditi conacul si mosia din satul Schinetea (comuna Dumesti, judetul Vaslui), la pretul de 335.500 lei. Cu o întindere de 1.065 ha si 3.522 mp. si compusã din douã trupuri, Schinetea cu Mãlinesti si Armãseni, proprietatea se afla în comuna Dumesti din plasa Fundurile. La începutul secolului al XX-lea, i s-a adãugat vechiului conac un parc, un beci, o fântânã si o casã a administratorului – care avea grijã de conac în lipsa proprietarului. În anul 1939, maresalul Prezan a construit si un corp nou de clãdire, conacul având în total 25 de camere. Olga Macarie – nepoata maresalului Prezan – îngrijeste acum conacul si mosia familiei sale. De altfel, când a fost trecut în rezervã, Constantin Prezan s-a retras la mosia sa de la Schinetea, de care era foarte atras. În 1935, în sediul Palatului Mavrocordat din Vaslui a înfiintat Cercul Militar care i-a purtat numele si unde îsi avea sediul Regimentul 7 Infanterie “Racova” nr. 25 Vaslui – a cãrui comandant fusese.

Cea mai frumoasã descriere care i s-a fãcut lui Constantin Prezan a fost cea a lui Pamfil Seicaru, în ziarul „ Cuvântul” din 30 august 1943: „Ofiter de rarã elegantã, aristocrat în gestul stãpânit, în linistea cu care întâmpina adversitãtile s…t, Maresalul Prezan nu avea elocventa, gestul care fascineazã, dar iradia în jurul lui autoritate, încredere. Autoritatea maresalului Prezan nu strivea, nu înconvoia caracterele; câteodatã când descoperea o valoare exceptionalã nu se ferea sã-i lase libertatea de actiune. Nu era preocupat sã-si punã în evidentã personalitatea, îl interesa doar sã punã la îndemâna unei mari actiuni nationale tot ce-ar fi putut sã-i grãbeascã biruinta.” Mai mult, pentru A. Tomitã Rãzesul, Prezan era „un titan al echilibrului si al linistii olimpice”.

La vârsta de 82 de ani, maresalul Constantin Prezan s-a stins din viatã la 27 august 1943, în satul Schinetea (comuna Dumesti, judetul Vaslui), fiind înmormântat cu funeralii nationale, în curtea resedintei sale. A fost condus pe ultimul drum de înalte oficialitãti ale statului român, în frunte cu regele Mihai I si „conducãtorul statului”, maresalul Ion Antonescu (fostul sãu colaborator), ministri, generali, academicieni, înalti diplomati, oameni de culturã etc. Astfel, o dreaptã recunoastere a meritului sãu de a apãra România în Primul Rãzboi Mondial i s-a oferit Maresalului, el înnobilând jertfa a numerosi soldati români, fãrã de care nu s-ar fi realizat reîntregirea tãrii si nu s-ar fi înfãptuit marele act al Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Tocmai de aceea, marele istoric Nicolae Iorga l-a caracterizat astfel pe maresalul ce-si gãsise odihna de veci la Schinetea: „Constantin Prezan se dovedise nesimtitor la curentele populare care avuseserã atâta influentã asupra celuilalt mare general al rãzboiului, Alexandru Averescu. Actiunea sa de strãbatere în Ardeal fusese eficace si se mentinuse si dupã catastrofa din Muntenia. Ajuns conducãtor al defensivei din Moldova, arãtase sânge rece, dreaptã mãsurã, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea si demoralizarea si pentru a fi gata oricând de hotãrârile reparatoare ale revansei. Iesise complet curat, numai cu mosioara sa din Schinetea-Vaslui, dintr‑o situatie în care atîtia au fãcut avere. Avea o singurã dorintã: de a putea sã organizeze, fãrã servituti de partid, Armata pe care o condusese cu atâta demnitate”.

Constantin Prezan a purtat cu nobilã discretie marele rang national si prestigiu istoric. A înnobilat numele tãrii si al ostirii sale. Viata lui s-a desfãsurat pe linia celui mai desãvârsit catehism al eticii, corectitudinii si demnitãtii. Maresalul Constantin Prezan a fost cel care s-a recules lângã gloria cãpãtatã cu armele, devenind o legendã, un simbol. Odatã cu trecerea în vesnicie a maresalului Constantin Prezan a dispãrut un martor si un participant al rãzboiului unitãtii nationale. A rãmas, însã, amintirea militarului sobru, de o discretã autoritate, de o elegantã moralã, nici un moment dezmintitã. Constantin Prezan trebuie adus în actualitate nu doar de cãtre militari sau oameni de culturã, ci de cãtre întreg neamul românesc. Trebuie evocat, astfel, la justa sa valoare modul în care Maresalul apãrãtor si întregitor de tarã a actionat prin cinste, disciplinã, demnitate, onoare si patriotism. În fine, vrednicia si mãretia acestui adevãrat model de militar român care meritã pretuit este fãrã precedent si onoreazã cu prisosintã istoria militarã a poporului român, cãci cea mai mare izbândã a geniului lui Constantin Prezan a fost acea reusitã reîntoarcere a românilor cu fata cãtre viitorul lor militar si, implicit, statal.

Dr. Laurentiu Chiriac

Dr. Mihai Selaru

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.