BIOGRAFIE… Continuãm seria articolelor despre actorul Constantin Tãnase cu detalii despre cum a fost respins la scoala militarã, cum s-a întors acasã cu coada între picioare de la Brãila, cum a ajuns sã devinã profesor suplinitor la Cursesti, iar mai apoi, înrolat voluntar în armatã. Sursa informatiilor este aceeasi: cartea lui Nicolae Carandino, “Viata de haz si de necaz a lui Constantin Tãnase”, din care vom reda pasaje întregi.
Dupã finalizarea celor patru clase la Liceul „Mihail Kogãlniceanu”, Constantin Tãnase “a plecat prin mijlocul lui august spre Iasi sã se înscrie la scoala militarã, purtând cu mândrie în buzunar diploma pe care o cîstigase în lupta dreaptã cu profesorul lui de fizicã. Încerca pentru întâia oarã necunoscutul cu pârtii dinainte fixate, cu ajutorul material mediocru dar cert al pãrintilor de acasã si având înaintea ochilor un tel mai precis decât odinioarã când zbura cu patina pe ghiata Bârladului. La scoala militarã toate l-au intimidat si în primul rând disciplina. Trebuia sã treacã examenul medical înainte de a participa la concurs. Robust, bine legat, n-avea în privinta sãnãtãtii nicio grijã deosebitã. A trecut în fata doctorului cu un camarad pirpiriu si bolnãvicios alãturi. Au schimbat repede câteva vorbe în care timp Tãnase i-a dat si un sfat la ureche: „tin-te mai drept ceva; nu vezi cum se uitã ãstia de pe aici, chiorîs la dumneatale?” Rezultatele mãsurãtorilor erau pentru cei doi copii misterioase. Cãutau sã ghiceascã gândul doctorului dupã întrebãri. „Al cui esti tu mã”, „Al tatii, dom’le doctor” – rãspunde repede si distrat Tãnase. “Bine, bine! Dar cu ce se ocupã tat’tãu!”, “Muncitor ce vrei sã fie. Munceste si el ca toatã lumea. E laborant la o farmacie din Vaslui”. A doua zi când s-au dat rezultatele, mare fu mirarea lui Tãnase când s-a vãzut respins. Camaradul din preziuã în schimb era trecut pe lista admisibililor. Nu-i venea sã-si creadã ochilor. Se pipãia pe piept, pe brate, clãtina din umeri, tusea. Toate resorturile vietii lui animale functionau de minune la cel mai mic apel; verificarea dãdea rezultate imediate si strãlucite. Se simtea voinic si sãnãtos, bine legat în spinãri, capabil sã dovedeascã la bãtaie jumãtate din numãrul concurentilor, plus comisia examinatoare. Întors acasã, în camera sãrãcãcioasã de hotel a stat câteva ceasuri trist si împovãrat de nedreptate”.
A doua sansã de a-si continua liceul, esuatã: “si-a dat curând seama cã nici scoala nu era de el, nici viata din Brãila”
Mai mult din dorinta pãrintilor decât a lui, Constantin Tãnase s-a reorientat si a plecat sã-si continue studiile în Brãila. Potrivit lui Nicolae Carandino, “s-au adunat bani de prin familie sã aibã bãiatul printre strãini, dar ce puteau aduna niste bieti oameni ca sã poatã întretine un elev de scoalã fãrã sã-si ia pâinea de la gurã? În Brãila Tãnase s-a simtit mai strãin decât oriunde. Din ulita de la garã i s-a arãtat liceul, vestitul liceu real „N. Bãlcescu” la izvoarele de stiintã ale cãruia fusese si el hãrãzit sã se adape. S-a înscris din primele zile si a urmat chiar, câtva timp, cursurile, dar si-a dat curând seama cã nici scoala nu era de el, nici viata din Brãila. Banii s-au isprãvit repede, mai repede decât fãcuserã socotealã cei de la Vaslui. Cursurile erau grele, profesorii severi. Coplesit de împrejurãri, se plimba pe cheiul Dunãrii privind cu ochii pierduti spre vapoarele sosite din tãri depãrtate. Îl bântuiau gândurile plecãrii dincolo de întinderea apei, nu însã fãrã a-l înfricosa. Se simtea strãin pe pãmânt dar mite într-un bastiment rãtãcitor prin mãri depãrtate… Încotro s-apuce? Sã rãmâie la Brãila fãrã bani si fãrã sanse de a face la liceu vreo ispravã? Sã se întoarcã înapoi acasã la Vaslui, învins a doua oarã, cu durerea banilor în zadar risipiti si cu perspectiva incertã a unei slujbe modeste? S-a hotãrât, dupã câteva sãptãmâni de nevoie, pentru aceastã din urmã solutie…”.
Constantin Tãnase, profesor: “Îi plãceau mult copiii”
Tatãl lui voia sã-l vadã impiegat la garã. Îi spunea: „Ascultã-mã pe mine, Costicã! Fã-te telegrafist la garã. Cheferistii ãstia au viitor. Ai leafã bunã, mai târziu la bãtrânete pui mâna pe o pensie. Nu umbla dupã cai verzi”. Potrivit scrierilor lui Nicolae Carandino, “Costicã însã pãstra în suflet dorul vietii libere; nu-i plãcea atmosfera de birou, cu ore fixe, cu activitate dupã tipic si cu avansãri mecanice. Îl trãgea ata spre alte orizonturi mai largi, spre câmpuri de actiune în care energia lui sã se poatã desfãsura în voie…. Se pierdea vorbind cu prietenul lui, Ion Adam, învãtãtorul (si scriitorul de mai târziu), despre minunãtiile din alte tãri si despre posibilitatea de a le vedea aclimatizate si pe la noi. Ion Adam urma la Bruxelles Universitatea liberã. El avea fatã de Tãnase avantajul de a fi „european” pe lângã atâtea alte superioritãti pe care i le acorda vârsta si înclinarea spre ale cãrtii. Sfatul lui a prins în mintea fragedã si în sufletul atât de expansiv al adolescentului: „Hai sã mergem profesori”. Ion Adam trebuia sã-si treacã un ultim examen ca sã ia diploma de la Bruxelles, înainte de a pãrãsi tara pentru a pleca spre Belgia a fãcut ce-a fãcut si l-a numit pe Tãnase suplinitor la Cursesti. Îi plãceau mult copii. Se întelegea cu ei repede, le povestea snoave, le imagina jocuri si izbutea, chiar mai iute decât femeile obisnuite cu îngrijitul, sã înlocuiascã lacrimile de pe obraji cu veselia cuceritoare. (…) În timpul vacantelor mari Tãnase îsi încasa leafa pe douã luni si cu 120 lei în pungã venea sã-si vadã, totusi, locurile pe unde copilãrise, prietenii de pe strada Husilor, mama care, veselã si vioaie, în ciuda anilor, îl astepta. Dãdea cu acest prilej reprezentatii de gimnasticã în stilul profesorului Negruzzi adãugând la spectacol doar o parte comicã, pe care o interpreta personal. Avea colaborarea fratilor Balaseu foarte priceputi la trapez si la barã fixã, concursul lui Calmusky, ajuns, mai târziu, actor la Teatrul National din Iasi, precum si alte pretioase „numere”. Se executau „figuri” interesante si periculoase, bunãoarã la fus, „moara în coate”. În urma acestei isprãvi Tãnase rãmânând cu marginile pantalonilor de clown înfãsurate pe aparate, a cãzut si a scãpat sãnãtos, dar cu un dinte rupt în fatã”.
Tãnase, în armatã: “Preda notiuni de geografie, de istorie si de religie acelora care îl „frecau” la instructie”
Constantin Tãnase renuntã însã la meseria de profesor si se înscrie voluntar în armatã, acolo unde ajunge sã cunoascã teatrul ostãsesc. “Cu acte în regulã, inimosul voluntar a luat trenul spre Bucuresti, unde a trecut tantos poarta regimentului 1 de Geniu. Comandant era colonelul I. Culcer înlocuit peste 2-3 luni de colonelul Hârjeu care va ajunge mai târziu ministrul de Rãzboi al tãrii. Dar inocentul recrut nu-si dãdea seama în acel moment despre asemenea serioase lucruri; el pãsea într-o viatã nouã cu inconstienta caracteristicã tuturor novicilor. Odatã cu el a intrat în cazarmã si un alt voluntar. (Era în 28 August 1899). I-a repartizat pe amândoi la fortul Popesti, compania 10 C.F.R. de sub comanda cãpitanului Popovici. Pe atunci forturile din jurul Bucurestilor erau ocupate de companii C.F.R. si regimente de artilerie. Nu trecuse douã luni de viatã la post când Tãnase si Bârlogeanu au fost detasati la regiment în compania 11 C.F.R. de sub comanda cãpitanului Negoescu si în supravegherea directã a sergentului major Ion Popescu. Amândoi „volintirii” urmau scoala de cãprari. Tãnase, desi simplu soldat, datoritã studiilor pe care le avea si a faptului cã fusese învãtãtor, a fost, în acelasi timp, numit si profesor de „particulare” la scoala de caporali si de sergenti. Preda notiuni de geografie, de istorie si de religie acelora care îl „frecau” la instructie. (…) Vara, regimentul pleca prin tarã pentru lucrãri de geniu. La prima campanie de lucru în Curtea de Arges, mai novice, Tãnase n-a îndrãznit sã iasã din rânduri. Când însã, în anul urmãtor, a plecat regimentul la Râmnicul Vâlcea, el a organizat serbarea de la Zãvoi în folosul „Crucii Rosii”. Toatã grãdina era plinã cu lampioane venetiene, cu fãclii si lumini colorate. Prin chioscuri nevestele ofiterilor vindeau de-ale mâncãrii sau bilete de loterie. S-a jucat si teatru: „Ofiterul si ordonanta” cu Tãnase în rolul locotenentului si Montaureanu în cel al ordonantei. Dar lovitura
cea mare a fost la 12 noaptea, când, cu efectivul a douã companii, Tãnase a montat cucerirea Grivitei. A fost prima lui montare în stil mare. Decorurile se strãduiau sã semene cât mai mult fotografiilor de pe peretii din cazarmã. „Valter Mãrãcineanu” juca însufletit de parcã ar fi fost aidoma eroului care pierise sub gloante pe câmpiile bulgãresti. Tortele, focurile oarbe si muzica militarã adãugau realismului prea crud al înclestãrii elemente de fantastic pe coarda lirismului patriotard. Publicul a aplaudat cu mult entusiasm spectacolul iar ofiterii, foarte multumiti de îndemânarea lui Tãnase în ale teatrului, n-au uitat sã aminteascã si colonelului cine era în fapt regizorul si directorul de scenã”, povesteste Nicolae Carandino în cartea “Viata de haz si de necaz a lui Constantin Tãnase”.
