spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Contrabandistul iesean Ion Anton va fi judecat în stare de libertate

- Advertisement -

JUDECATÃ… Magistratii vasluieni au decis judecarea ieseanului Anton Ion, trimis în judecatã, alãturi de câtiva vasluieni, pentru contrabandã cu tigãri, în stare de libertate. Astfel, mãsura controlului judiciar a fost ridicatã si ieseanul se poate bucura de libertate deplinã. Anton a fost judecat si pentru mãrturie mincinoasã dupã ce a dat declaratii, ca martor, într-unul dintre cele mai controversate dosare de pe rolul instantelor vasluiene, cel al vamesilor trimisi în judecatã pentru luare de mitã si grup infractional organizat. În acelasi dosar apare ca martor si investigator sub acoperire, vestitul moldovean Igor Caraman. Pentru contrabandã, Ion Anton a ajuns pe mâna oamenilor legii în august 2016. Politistii de investigare a criminalitãtii economice din Vaslui l-au prins în flagrant în timp ce încãrca într-un portbagaj, împreunã cu un vasluian, tigãri de contrabandã. La perchezitii au fost ridicate peste 30.000 de tigarete în vederea confiscãrii.

Supranumit si „baronul contrabandei cu tigãri”, Ion Anton, se poate bucura acum de libertate deplinã. Si asta dupã ce magistratii Judecãtoriei Valsui au decis ridicarea mãsurii controlului judiciar luatã pe numele acestuia. În august 2016, politistii Serviciului de Investigare a Criminalitãtii Economice Vaslui l-au prins în flagrant, pe raza municipiului Iasi, pe Ion Anton, în vârstã de 44 de ani, în timp ce distribuia 1.500 de pachete de tigãri, de provenientã Republica Moldova, unui bãrbat din municipiul Vaslui. Pachetele de tigãri erau ambalate în pungi albe din plastic, câte 20 în fiecare colet. Din autoturismul folosit pentru transportul tigaretelor, la acel moment, politistii au ridicat si sapte telefoane mobile, toate functionale, precum si cinci cartele telefonice. De asemenea, autoturismul folosit de Ion Anton a fost retinut pe perioada cercetãrilor. Timp de câteva luni, politistii vasluieni, în cooperare cu cei ieseni, au probat faptul cã Anton, sucevean de loc, distribuia tigarete provenite de contrabandã, pentru a fi valorificate pe raza municipiului Vaslui, posibil si în judet. Politistii Serviciului de Investigare a Criminalitãtii Economice din Vaslui, cu sprijinul Serviciului pentru Actiuni Speciale Vaslui si Serviciului de Investigare a Criminalitãtii Economice Iasi, au efectuat o perchezitie la domiciliul lui Anton, de unde au ridicat 14.000 lei si douã laptop-uri. S-a aflat, la momentul retinerii, cã Anton este un mai vechi client al Politiei, fiind cercetat de politistii de investigare a criminalitãtii economice într-un dosar penal pentru alte douã infractiuni de contrabandã, în Iasi. Fiind de loc din Suceava, politistii au bãnuit cã acesta aducea tigãrile pe filierele contrabandistilor din Bucovina, fiind prins cu ceva timp în urmã, tot pentru astfel de fapte. Toate aceste elemente, plus multe altele, aflate la dosar, ar fi trebuit sã-i facã pe procurorii Parchetului de pe lângã Tribunal sã cearã arestarea sa, pentru 30 de zile. Spre stupoarea politistilor, care au muncit mult pentru a-l prinde pe baronul tigãrilor de contrabandã, acesta a primit doar control judiciar pe o perioadã de 60 de zile, fãrã a mai ajunge în fata judecãtorilor. Ion Anton s-a dovedit un individ extrem de versat, care a încercat din rãsputeri sã se ascundã de politisti, dupã ce a mai fost prins încã o datã cu activitãti penale. Conform unor surse din interiorul anchetei, contrabandistul simtea cã este urmãrit, asa cã a scãpat în mai multe rânduri de echipele de filaj de la Iasi. În câteva rânduri, a plecat de pe rosu, la semafor, pentru a vedea cine este pe urmele sale. Politistii nu au avut curaj sã forteze culoarea rosie, astfel cã individul a scãpat din mâinile lor. Mai mult, a apelat la tehnici folosite de persoane cu ani de puscãrie la activ. Anton avea folii speciale pe telefoanele mobile, iar atunci când forma un numãr folosea mãnusi chirurgicale, pentru a nu lãsa amprente.

Anton, condamnat si pentru mãrturie mincinoasã

Anton Ion este un controversat afacerist iesean prins cu tigãri de contrabandã de cãtre politistii vasluieni. În dosarul în care a fost trimis în judecatã si pentru mãrturie mincinoasã, se pare cã Anton ar fi mintit în fata judecãtorilor. Mai exact, citat ca martor în dosarul vamesilor trimisi în judecatã pentru luare de mitã si grup infractional organizat, Anton îsi schimbã total declaratia si încurcã astfel itele procurorilor. „A declarat aspecte aflate în contradictie cu cele declarate în faza de urmãrire penalã privind faptul remiterii sumei de 50 de euro cãtre vamesul de serviciu din vama Albita pentru a-si îndeplini necorespunzãtor atributiile de serviciu, în sensul efectuãrii unui control formal asupra microbuzului al cãrui sofer era”, se aratã în rechizitoriu. În dosarul în care Anton a depus mãrturie mincinoasã, apare un alt martor care a ridicat, de-a lungul timpului, multe semne de întrebare. Este vorba de moldoveanul folosit de procurorii anticoruptie ca investigator sub acoperire, Igor Caraman.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.