spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Cosmar pentru locuitorii din Moara Grecilor: haos, petreceri cu manele si întreceri de masini

- Advertisement -

Cu pas hotãrât spre “Caracal”

TEVATURÃ…De ceva vreme, locuitorii limitrofi spatiilor comerciale din Moara Grecilor, municipiul Vaslui, trãiesc adevãrate momente de cosmar. Viata locatarilor este pur si simplu chinuitã de nãsãbuintele patronilor restaurantelor din preajmã. Acestia ne socotesc pur si simplu normele de convietuire, gãzduind petreceri dintre cele mai deocheate, între care nunti, cumetrii, agape ocazionale, iar zgomotele formatiilor muzicale, precum si cele ale aparaturii instalate, determinã ca noptiile sã fie adevãrate cosmaruri. Niciunul dintre destinatari nu are avizele necesare si nici acceptul riveranilor de a gãzdui si desfãsura asemenea manifestãri. În plus, niciunul dintre acestia n-a întreprins nimic sã-si antifoneze încãperile respective, în asa fel încât sã nu deranjeze pe cei din jur. Pe de altã parte, în toiul noptii, de regulã la orele 24:00, aruncã artificii, iar în jur este o atmosferã ca de rãzboi. Iatã de ce viata din aceastã zonã este un calvar, iar unii gospodari ne-au informat cã, din cauza zgomotelor, li s-au spânzurat câinii în lanturi deoarece, agitati, au sãrit peste gard, rãmând agãtati în legãtoare.

Un alt fenomen ce se desfãsoarã în zonã este acela care îi grupeazã pe toti netrebnicii ce se adunau, cândva, în zona Spital, iar de ceva timp si-au mutat “sediul” aici, în preajma magazinelor si restaurantelor din Moara Grecilor. Asadar, noapte de noapte, zeci de masini si de motociclete sunt parcate, dar, mai ales, concureazã pe distanta Munteni de Sus – Spital, încheindu-se adevãrate pariuri cu mize câstigãtoare. Bineînteles, zgomotele si muzica fac ca zona sã fie poluatã sonor la maximum. Nu de putine ori, zorii îi prind pe petrecãreti în aceastã locatie, fãrã cã politia sã intervinã pentru a asigura linistea necesarã. Dimineata, trecãtorii vor “admira” un peisaj aproape apocaliptic. Mormane de sticle, pahare goale, hârtii, ambalaje de droguri, resturi alimentare si nelipsitul covor de coji de seminte de dovleac, dar si de floarea soarelui. Într-una din zile, trecând întâmplãtor pe acolo, aveam sã gãsim o lucrãtoarea de la Goscom aproape plângând, aceasta ni se destãinuia cã asa blestãmãtie rar a vãzut. Pe de altã parte, sã mentionãm cã, uneori, trece prin zonã si simandicoasa noastrã politie, dar care se “multumeste” cu participarea la festin si, alãturi de pretrecãreti, se delecteazã cu o cafea bunã si… poate si alte “delicatesuri”. Toate încercãrile locatarilor din zonã s-au izbit de indiferenta autoritãtilor locale, fie ea Primãrie, Politie, Protectia Consumatorului, Protectia Mediului etc. Pe nimeni nu intereseazã ce se petrece în aceastã zonã din nordul municipiului. Recent, locuitorii au fost pãrtasi la o nouã surprizã. Pe o distantã de 30 m liniari, trotuarele au fost coborâte la nivelul carosabilului, iar din statia de autobuz s-a realizat o “frumoasã” parcare. Asadar, cãlãtorii care coboarã sau urcã în mijloacele de transport în comun trebuie sã facã un adevãrat slalom printre masini, iar viata lor este pusã în pericol. Sesizând aceste aspecte reprezentantului primãriei, ing. Dorin Bãlãnescu, acesta a avut o reactie de adevãrat interlop si i-a jignit pe cei care au solicitat sã se facã verificãri asupra acestui demers.

Agapã pompieristicã cu manele si fanfarã

Zilele trecute, s-a produs un nou dezmãt. Asa cum este stiut, pe 14 septembrie este sãrbãtoarea pompierilor. Se pare cã animozitãtile din cadrul grupului de pompieri din Vasui nu au adus nimic bun deoarece nu s-a organizat niciun fel de activitate. În atare conditii, un grup de tineri pompieri a luat hotãrârea de a-si stinge “focul” la Restaurantul Amadeus din Moara Grecilor. Asa cã, în dupã-amiaza zilei de 13 septembrie, s-a dat startul unei agape cu adevãrat pompieristice. Manelele si muzica de fanfarã au întregit petrecerea, care s-a prelungit cu mult peste miezul noptii, ceea ce a creat un disconfort deosebit pentru întreaga zonã. În asemenea conditii, unul dintre locatari, un septuagenar a îndrãznit, la aproape de miezul noptii, sã atragã atentia responsabilului de local asupra dezmãtului de la terasa ce se pare cã nu are nici aviz de functionare. Spre surpriza lui, responsabilul localului, o anume doamnã, sã-i spunem asa, Gorcea, l-a întâmpinat pe bietul om cu sudalme si jigniri ce nu pot fi trecute pe hârtie. Ba mai mult, avea sã-i spunã hotãrâtã: “ce, tu nu stii cine-i Gorcea aici?! O sã auzi cât de curând despre acest lucru si o sã fie vai de pielea ta, mosneag netrebnic”. Bietul om se va retrage umilit spre locuinta proprie, iar dezmãtul tinerilor pompieri a continuat si îsi vor vãrsa nãduful prin muzicã deocheatã, tipete, scandãri si, neapãrat, valuri de bãuturã.

Petitie despre “destrãbãlãrile” de la restaurante

Sã mentionãm si un alt aspect ce ne-a fost sesizat de un grup de cetãteni din zonã si anume cã 125 dintre ei au semnat o petitie cãtre primãrie, prin care aduceau la cunostintã neregulile din zonã si “destrãbãlãrile” de la restaurante. În plus, solicitau sã fie sprijiniti în realizarea marcajelor din intersectia principalã a cartierului. Spre mirarea lor, petitia nu a fost rezolvatã nici pânã în prezent, ba mai mult, unii dintre petitionari au fost amenintati atât de lucrãtori ai primãriei, dar si de lucrãtorii de politie. În dimineata zilei de duminicã, 15 septembrie, am fost abordati de cãtre un locuitor din zonã, care avea sã ne roage sã mentionãm aceste lucruri în ziarul Vremea nouã, singurul în care mai au nãdejde cã le va asculta pãsul. Tot persoana respectivã avea sã ne spunã urmãtoarele: “iatã, domnule, grija fatã de popor, cum o clameazã prim-ministrul Viorica Dãncilã. Da! Încet-încet ne îndreptãm spre modelul “Caracal”, iar acest lucru se realizeazã în cârdãsie cu autoritãtile locale, politie si celelalte organisme care ar trebui sã vegheze la bunul mers al lucrurilor. Da! Încet-încet România se prãbuseste! Cinste vouã cum o cârmuiti”. Am ascultat consternati destãinuirile persoanei respective, rãmânând siderati de cele auzite. Sperãm cã mãcar acum cei ce se ocupã de destinele acestui oras vor pune la suflet necazurile oamenilor si îi vor ajuta sã-si ducã traiul în liniste.

Mihai Serb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.