spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Crescătorii de animale, în pragul falimentului din cauza secetei. ”Vom trece la proteste”

- Advertisement -

Crescătorii de animale sunt în pragul falimentului, din cauza secetei, și, dacă lucrurile nu se vor remedia rapid, vor trece la acțiuni de protest, atrage atenția Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la AGROSTAR.

Crescătorii de animale susțin că suferă pierderi uriașe din cauza secetei, cantitatea de lapte fiind mai redusă cu 50%.

„Ne întrebăm daca Ministerul Agriculturii mai există, pentru că nu ne ajută cu nimic. Cantitatea de lapte a scăzut deja cu 50% și situația se agravează pe zi ce trece. Pierderile sunt enorme. Seceta a afectat sectorul zootehnic prin scăderea producțiilor de lapte și a sporului în greutate la tineret, din cauza cantității scăzute de masă verde, ceea ce duce la diminuarea cu 30% a posibilității de producere a furajelor pentru perioada de stabulație”, declară președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Marcel Andrei.

O altă nemulțumire a crescătorilor de ovine este aceea că încă mai sunt crescători care nu au primit Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) pentru anul 2014.

Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine cere și abrogarea Legii vânătorii (legea 407/2006, modificată în iulie 2015), întrucât consideră că aceasta încalcă grav dreptul la proprietate și le permite asociațiilor de vânătoare să facă ce doresc pe terenurile proprietate privată.

“Modificările la această lege au fost aprobate fără a fi consultate și asociațiile crescătorilor de animale, sunt aberante și încalcă în mod grosolan dreptul la proprietate. Un exemplu în acest sens este interzicerea pășunatului animalelor pe terenurile agricole în perioada 06 decembrie-24 aprilie, prevedere prin care, practic, proprietarul de teren nu poate nici să-și recolteze culturile, dacă acestea sunt preferate de vânat”, susține Marcel Andrei.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/crescatorii-de-animale-in-pragul-falimentului-din-cauza-secetei-vom-trece-la-proteste_1781648.html
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.