|

Cum a putut sã pãcãleascã un copil pe toatã lumea?

Copilul din Husi care si-a înscenat rãpirea, pãcãlealã de zile mari pentru directorul medical al spitalului!

SARADÃ Chiar dacã ceea ce pãrea a fi unul din cele mai grave cazuri petrecute, în ultimii ani, în municipiul Husi, în care un bãietel de clasa a V-a, este luat cu forta de pe stradã, bãtut si abandonat, chipurile, ca un semn de avertisment dat tatãlui, politist de frontierã, a avut un deznodãmânt de tot râsul (pustiul a recunosc în fata politistilor cã a mintit) rãmân, totusi, multe semne de întrebare asupra modului în care un copil izbuteste sã pãcãleascã atâtia oameni si sã punã pe jar autoritãtile, timp de 48 de ore. Culmea este cã în actele oficiale ale spitalului Husi, medicul care l-a preluat pe copilul pus pe farse, Wassouf Emad, i-a descris starea în termeni gravi: “Policontuzionat. Agresiune. TCC (traumatism cranio-cerebral). Cu pierdere de cunostintã. Traumatism toracico-abdominal. Dirijat CT Vaslui”, a spus chirurgul. Rãmâne întrebarea: dacã pustiul a mintit pe toatã lumea, cum de un medic cu pretentii, chiar director medical în functie, nu doar cã nu “se prinde” la timp cã bãiatul nu are nimic din ce sustine, dar, dupã examinare, conform celor scrise personal în registrul oficial, îl gãseste ca fiind… bãtut mãr?!

În timp ce toatã lumea astepta cu înfrigurare ca autoritãtile sã prindã contrabandistii periculosi, care l-au rãpit si bãtut pe copilul unui politist de frontierã din Husi, întreaga saradã a fost datã pe fatã! Pustiul, probabil, tot încurcându-se în detaliile închipuite, a recunoscut cã a inventat totul. Confirmã situatia Inspectoratul Judetean de Politie (IJP) Vaslui, printr-o precizare publicã, fãcutã sâmbãtã: “În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale privind un minor, în vârstă de 11 ani, din municipiul Huși, care ar fi fost victima infracțiunii de lipsire de libertate și a tentativei la infracțiunea de tâlhărie, s-a constatat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă. Minorul a afirmat lucruri nereale, din dorința de a abate atenția părinților de la faptul că avea două note mai mici la școală. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși urmează să înainteze dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși cu propunerea de clasare”, a precizat inspectorul Mihaela Straub, reprezentanta IJP Vaslui. Asadar, întreaga agitatie, spaima pãrintilor care au copii ce vin si se duc singuri la scoalã, dar si alerta autoritãtilor au fost rezultatul imaginatiei unui copil de clasa a V-a. Chiar si cu acest deznodãmânt, rãmân o serie de nelãmuriri fatã de aceastã farsã.

Chirurgul Wassouf Emad, dupã ce l-a examinat pe copil, l-a gãsit… bãtut mãr. Cel putin, asa a scris în registru!

Vineri, când scandalul rãpirii era în toi, medicul Emad a fãcut urmãtoarea declaratie publicã: “Copilul prezenta traumatisme cranio-cerebrale, dar si traumatism toracic. Era foarte speriat. Povestea cã a fost luat de pe stradã, cu o masinã si dus în marginea orasului si bãtut. El a povestit cã erau adulti cei care l-au agresat. Nu îi cunostea pe niciunul. De asemenea, mai spunea cã a iesit la sosea si cam 20 de minute a fãcut disperat cu mâna la masini, ca sã se întoarcã în oras. Din întâmplare trecea pe acolo o masinã a Politiei de Frontierã. A venit Politia la spital, le-a luat declaratii, atât lui, cât si tatãlui, care era foarte afectat si agitat si spunea cã nu îi vine sã creadã cã se poate întâmpla asa ceva unui copil. Noi l-am trimis pe copil la spitalul Vaslui, pentru cã era nevoie de un Computer Tomograf si de alte investigatii specifice. Sperãm sã fie totul bine”, a declarat medicul Wassouf Emad, chirurgul care s-a ocupat de copil, îndatã ce acesta a fost adus la spitalul municipal Husi. Întrucât, între timp, a intervenit precizarea Politiei, care a scos la ivealã cã totul a fost o minciunã, iar relatãrile minorului au fost pure inventii, nedumerirea tuturor, pe deplin justificatã, s-a îndreptat cãtre cei care au luat contact cu copilul, dar pe care, se pare, pustiul i-a pãcãlit foarte usor. Medicul Emad a fost primul amãgit de copil. O dovedeste cele scrise de chirurg în registrul oficial, la internare: “Policontuzionat. Agresiune. TCC (traumatism cranio-cerebral). Cu pierdere de cunostintã. Traumatism toracico-abdominal. Dirijat CT Vaslui”. Greu de spus cum este posibil ca un pusti care nu a fost agresat sã poatã pãcãli atât de usor un medic cu experientã! Trebuie spus cã, fãrã nicio legãturã cu acest caz, medicul Wassouf Emad a pãrãsit functia de director medical al spitalului Husi, dar si institutia în sine, devenind, de la 1 Decembrie, director medical al spitalului municipal Câmpulung. Dr. Emad îsi înaintase demisia încã de la jumãtatea lunii noiembrie. De reamintit cã în seara de 26 noiembrie, pãrintii unui copil de 11 ani, au intrat în alertã, dupã ce nu l-au gãsit acasã, când s-au întors de la sedinta cu pãrintii. Acesta a fost gãsit douã ore mai târziu în marginea orasului de cãtre un echipaj al Politiei de Frontierã, cãruia bãiatul le-a povestit, extrem de afectat, cum a fost el rãpit de niste oameni rãi, bãgat într-o masinã, bãtut si abandonat. Au fost imediat alertate autoritãtile, a venit Ambulanta, copilul a fost dus la spital si, drept urmare, toatã lumea s-a împacientat, pe marginea celor povestite de copil. Biroul de Investigatii Criminale a declansat imediat o anchetã, pentru prinderea rãufãcãtorilor. În cele din urmã, politistii au transmis cã, din cercetãrile lor, dar si din mãrturisirea copilului, totul a fost inventat de bãiat, ca sã distragã atentia pãrintilor de la faptul cã avea douã note mici în catalog.