|

Cum arată Mitică fără mască | PAMFLET

Liberalii greșesc atunci când îl acuză pe Mitică Buze Reci că nu poartă mască. Omul chiar o are, iar Marcel Boul a găsit în arhiva personală fotografia document care-l arată pe stăpânul județului așa cum este el în realitate. Poza este ceva mai veche și este realizată în momentul în care acesta făcea un inventar al buletinelor fraților de peste Prut, care au domiciliu în Vaslui.

După cum se observă, Mitică apare un pic “machiat” la ochi. Însă, în realitate, machiajul este aplicat pentru a acoperi niște vânătăi făcute din perioada când acesta mai dădea cu subsemnatul pe la DNA, pentru diverse chestii. Nu vorbim de anchetele care vizau firmele de consultanță ce pregătiseră proiectele de la Aquavas și de la groapa de gunoi, fiindcă acelea s-au rezolvat după ce a mâncat o savarină cu Dan Material, ci de cele în care procurorii căutau niște bani pe care Buze Reci i-a împrumutat, în campania electorală de la prezidențiale, de la un prieten de-al lui Tudorel.

Pentru confirmarea veridicității acestei poze a fost chemată Anuța, șefa de cabinet. Oricum, aceasta trebuie felicitată pentru schimbarea la față a stăpânului, care s-a realizat prin purtarea aceastui tip de mască minune, pe care președintele o poartă, și pe care liberalii nu o văd.  Marcel Boul chiar a făcut niște investigații în acest sens și a găsit sursa de unde s-a aprovizionat cu aceste măști. De exemplu, firma respectivă vinde pentru cei care ies la pensie și un fel de combinezoane care se lipesc pe piele și creează iluzia unui întineriri a trupului cu vreo 20 de ani, însă prețul e pipărat rău de tot. Cam 1.800 de lei bucata și nu poate fi purtat mai mult de o zi. La măști nu am aflat prețul, dar trebuie să fie cam la vreo 300-400 de lei, dacă e să ne raportăm la prețul unui combinezon.